Economie

Restructurarea întreprinderii în cadrul legii cu privire la insolvabilitate presupune convocarea consiliului creditorilor şi restabilirea solvabilităţii întreprinderii  cu ajutor extern.     Procedurile de restructurare se aplică în următoarele cazuri:     a) insolvabilitatea întreprinderii;    b)  incapacitatea întreprinderii de a ieşi cu propriile forte din criza  economico-financiara in care se afla;    c) dispunerea de capacităţi operaţionale si funcţionale viabile;    d)  solicitarea  in  scris  a  restructurării  întreprinderii depusa de  către  proprietarii,  managerul  întreprinderii,  de  creditori  sau  autoritatea administraţiei publice locale; 

Dupa initiaerea procedurii de insolvabilitate instanţa de judecată aplică următoarele măsuri de asigurare:

1. a) numeşte un administrator provizoriu;
2. b) dispune înlăturarea debitorului de la gestionarea patrimoniului sau emite prescripţia ca deciziile privind gestionarea patrimoniului să fie luate doar cu acordul prealabil al administratorului provizoriu;
3. c) pune sub sechestru toate bunurile debitorului şi corespondenţa lui comercială;
4. d) suspendă executarea silită asupra bunurilor debitorului;
5. e) pune sub interdicţie înstrăinarea de către debitor a bunurilor sale sau decide ca acestea să poată fi înstrăinate doar cu învoirea expresă a administratorului provizoriu.

 Administrator - persoană desemnată de instanţa de judecată pentru supravegherea şi/sau administrarea patrimoniului debitorului în cadrul procesului de insolvabilitate în modul şi în conformitate cu competenţele stabilite de prezenta lege; Procedura de restructurare conform legii Insolvabilitatii se numeşte procedura planului 

Procedura planului se aplică de instanţa de judecată în temeiul hotărîrii adunării creditorilor. Durata procedurii planului se stabileşte în baza hotărîrii adunării creditorilor şi nu poate depăşi 3 ani. În cazul cînd debitorul este de importanţă vitală pentru economia naţională, prin decizie de Guvern, durata procedurii planului poate fi stabilită pe un termen de pînă la 5 ani.

Instanţa de judecată nu va admite aplicarea procedurii planului dacă:

1. a) este evident că planul propus de către debitor nu va fi aprobat de creditori sau nu va putea fi confirmat de instanţa de judecată;
2. b) este evident că creanţele creditorilor, conform părţii organizatorice a planului depus de către debitor, nu pot fi executate;
3. c) nu au fost respectate prevederile ce ţin de dreptul de a depune planul şi cerinţele faţă de conţinutul unui plan şi persoana care a depus planul nu le poate înlătura sau nu le înlătură în termenul rezonabil stabilit de instanţa de judecată.

În cazul în care planul prevede redresarea solvabilităţii debitorului, prin încheierea instanţei de judecată, se instituie moratoriu asupra executării obligaţiilor pecuniare ale creditorilor şi a obligaţiilor fiscale pe un termen de pînă la 180 de zile.

Moratoriul se aplică creanţelor a căror scadenţă a survenit pînă la data aplicării procedurii planului. Moratoriul privind satisfacerea creanţelor creditorilor nu se aplică creanţelor privind plata salariilor, pensiilor alimentare, creanţelor privind recuperarea prejudiciilor cauzate sănătăţii angajaţilor sau creanţelor în legătură cu decesul acestora, precum şi creanţelor pecuniare şi fiscale a căror scadenţă a survenit în perioada de după aplicarea procedurii planului.

Sînt îndreptăţiţi să depună planul în instanţa de judecată administratorul şi debitorul. Planul poate fi depus de către debitor o dată cu cererea introductivă sau cu referinţa la cererea introductivă a creditorilor, ori într-o cerere expresă adresată instanţei de judecată pînă la şedinţa de distribuire.

Administratorul elaborează un plan doar la cererea adunării creditorilor şi îl depune în instanţa de judecată într-un termen rezonabil. La elaborarea planului pot contribui comitetul creditorilor, dacă este format,  reprezentanţii angajaţilor şi debitorul.

În cazul cînd planul nu este prezentat în termen de 90 de zile în instanţa de judecată, aceasta poate decide lichidarea debitorului. Instanţa de judecată poate prelungi, la cererea administratorului sau a debitorului, termenul de prezentare a planului, dar nu mai mult decît cu 30 de zile.

Planul este compus din partea descriptivă şi partea organizatorică.

În partea descriptivă se includ măsurile întreprinse după intentarea procesului de insolvabilitate sau care urmează a fi aplicate în scopul instituirii, prin procedura planului, a unei modalităţi de realizare a drepturilor participanţilor. Această parte poate cuprinde şi date despre temeiurile, oportunitatea şi consecinţele aplicării planului, necesare şi importante pentru ca creditorii să decidă asupra planului şi ca instanţa de judecată să aprobe planul.

În partea organizatorică se stabileşte modalitatea de modificare, prin intermediul planului, a statutului juridic al participanţilor la procesul de insolvabilitate.

Planul poate să prevadă:

1. a) redresarea (restabilirea solvabilităţii) şi continuarea activităţii debitorului;
2. b) lichidarea patrimoniului întreprinderii;
3. c) transmiterea întreprinderii sau a unei părţi din ea către un alt titular.

În cazul cînd debitorul urmează să-şi continue activitatea, planul specifică modalităţile de achitare a datoriilor debitorului, perspectivele de redresare în raport cu posibilităţile şi specificul activităţii debitorului, cu mijloacele financiare disponibile şi cu cererea pieţei faţă de oferta debitorului.

Proiectul planului va prevedea în mod expres:

1. a) măsurile de stingere sau compensare în alt mod a creanţelor creditorilor, eventualele garanţii acordate fiecărei clase de creditori, indicarea claselor de creditori ale căror creanţe vor fi plătite în întregime sau nu vor fi defavorizate în alt mod prin plan;
2. b) despăgubirile ce urmează a fi oferite tuturor claselor de creditori în comparaţie cu ceea ce ar primi prin distribuire în cazul lichidării;
3. c) modul şi persoana căreia vor putea fi vîndute - parţial sau total, separat sau în bloc - bunurile debitorului, efectele obţinute prin aceasta, mai ales în ceea ce priveşte continuarea utilizării unor părţi din întreprinderea debitorului, folosirea salariaţilor şi satisfacerea creditorilor, precum şi proiectele financiare pe care se întemeiază posibilitatea de realizare a planului.

Trebuie să fie făcută o diferenţiere între:

1. a) creditorii cu creanţe garantate;
2. b) creditorii chirografari, cu  excepţia creditorilor de rang inferior;
3. c) creditorii chirografari de rang inferior.

Acceptarea planului

(1) Fiecare clasă de creditori cu drept de vot votează planul separat.

(2) Planul se consideră acceptat de către o clasă de creditori dacă în cadrul ei planul a fost votat de majoritatea deţinătorilor exprimată prin valoarea creanţelor şi de majoritatea creditorilor acestei clase.

După ce hotărîrea de confirmare a planului devine definitivă, instanţa de judecată dispune, printr-o hotărîre, încetarea procesului de insolvabilitate şi continuă procedura planului.

Atribuţiile de supraveghere a indeplinirii procedurii planului ţin de competenţa administratorului. În legătură cu aceasta, atribuţiile administratorului şi ale membrilor comitetului creditorilor, precum şi supravegherea din partea instanţei judecătoreşti continuă.

Administratorul va prezenta trimestrial comitetului creditorilor (dacă a fost constituit) şi instanţei judecătoreşti rapoarte asupra situaţiei financiare şi tabloului patrimonial al debitorului, inclusiv perspectivele de realizare a planului. Prezentarea acestor rapoarte nu afectează dreptul comitetului creditorilor şi al instanţei judecătoreşti de a solicita în orice moment informaţii suplimentare şi rapoarte pentru o perioadă mai scurtă.

Dacă, pe parcursul derulării procedurii planului, debitorul nu respectă prevederile lui sau planul nu este realizat în termen, fiecare creditor poate înainta o nouă cerere introductivă, care va avea ca efect lichidarea patrimoniului debitorului fără a mai fi necesară dovada insolvabilităţii lui. Dacă,  în baza raportului administratorului, se constată că cel puţin două treimi din datoriile debitorului, stabilite conform planului, au fost achitate, instanţa de judecată este în drept să respingă noua cerere introductivă, depusă de creditori.