Creditul public reprezintă o înţelegere intervenită între stat, pe de o parte, şi o persoană fizică sau juridică, pe de altă parte, prin care cea din urmă consimte să pună la dispoziţia statului o sumă de bani, sub formă de împrumut, pe o perioadă determinată, iar statul se angajează să restituie această sumă la un anumit termen, plătind şi dobânda cuvenită.
Creditul public se caracterizează prin următoarele trăsături:
- Are caracter contractual, exprimând acordul de voinţă al părţilor (spre deosebire de impozit, care constituie o prelevare cu caracter obligatoriu, stabilită în mod unilateral de către stat în sarcina unei persoane fizice sau juridice). Condiţiile de emisiune, rambursare, mărimea dobânzii sau forma câştigurilor etc. sunt stabilite de organele competente ale statului, fără consultarea prealabilă a subscriitorilor potenţiali. Nu se fac diferenţieri între subscriitori (prin acordarea unor tratamente preferenţiale), iar persoanele interesate acceptă sau refuză în bloc toate condiţiile stabilite de stat.
De regulă, creditul public este facultativ, subscrierea fiind lăsată la latitudinea subscriitorilor. Practica s-a confruntat însă şi cu cazuri de împrumuturi forţate, dar numai în situaţii excepţionale.
- Creditul public are caracter rambursabil, urmând a fi restituit la termenul fixat persoanelor care l-au acordat (spre deosebire de impozit, care constituie o prelevare obligatorie, definitivă şi nerambursabilă). Există şi unele excepţii: aşa-numitul „împrumut perpetuu”, când statul se limitează la plata unei dobânzi creditorilor săi, pe o perioadă nedeterminată de timp.
- Creditul public presupune şi o contraprestaţie, şi anume, dobânda, câştigul sau ambele forme. Acesta reprezintă „preţul” pe care statul se angajează să-1 plătească în calitate de debitor pentru sumele avansate sub formă de împrumut.