Economie

6.2.1. Problematica deciziei

Decizia managerială reprezintă linia de acţiune aleasă în mod conştient în procesul de conducere a firmei, dintr-un număr oarecare de posibilităţi, în scopul atingerii unor obiective în condiţii de eficienţă maximă.[1]

Instrument de lucru al oricărui conducător decizia presupune deci, alegerea unei acţiuni din mai multe posibile şi aplicarea ei pentru atingerea obiectivelor. Fundamentarea deciziei necesită o activitate de pregătire şi elaborare la care participă un număr mare de compartimente şi persoane dar, în final, decizia este luată de o singură persoană.

Procesul decizional, proces complex depinde de mărimea şi complexitatea întreprinderii şi de gradul de cunoaştere a condiţiilor în care aceasta se manifestă. În acelaşi timp decidentul trebuie să posede cunoştinţe suficiente în legătură cu problemele care fac obiectul deciziei, să aibă capacitatea de a desprinde principalele tendinţe şi modificări ale mediului, să aibă capacitatea de a răspunde prompt la aceste tendinţe şi să prevadă reacţiile persoanelor implicate în adoptarea şi aplicarea deciziei.

Nivelul la care se ia decizia implică gradul de centralizare sau de descentralizare al firmei (cu cât decizia este luată mai aproape de baza ierarhiei cu atât întreprinderea este mai descentralizată, şi invers cu cât decizia este luată spre vârful ierarhiei cu atât întreprinderea este mai centralizată).

De calitatea deciziei depind rezultatele finale ale organizaţiei. Aprecierea calităţii deciziei presupune existenţa criteriilor de apreciere numite şi criterii de optimizare.

Procesul decizional implică existenţa următoarelor elemente:

• obiectivul economic, respectiv scopul urmărit, sub formă cuantificabilă;
• informaţii referitoare la fenomenul şi procesele economice care au influenţă asupra deciziei;
• metodologia de prelucrare a datelor care să permită un proces raţional de alegere.

În funcţie de natura lor, deciziile pot fi clasificate în:

• decizii operative – decizii curente, de zi cu zi, luate pentru a asigura funcţionarea normală. Sunt adoptate la nivelul cel mai de jos al ierarhiei şi sunt cunoscute sub denumirea de decizii de exploatare.
• decizii administrative – au rolul de a armoniza acţiunile operative. Ele permit verificarea, controlul, orientarea alegerilor pe care le face personalul operativ. Sunt adoptate la nivelul eşalonului intermediar al ierarhiei şi sunt în principal decizii de ordin şi control.
• deciziile de ordin sunt deciziile prin care, responsabilul comandă subordonaţilor săi să facă ceva în domeniul atribuţiilor lor
• deciziile de control sunt acelea prin care superiorul constată dacă ordinul a fost bine îndeplinit
• deciziile strategice – adoptate de conducerea întreprinderii cu scopul de a stabilii obiectivele întreprinderii, de a fixa programe pentru a îmbunătăţii activitatea de ansamblu a firmei. Acest tip de decizii angajează întreprinderea pe o perioadă lungă de timp, importanţa lor manifestându-se pe de o parte prin investiţiile pe care le generează şi pe de altă parte prin faptul că sunt aproape ireversibile. Costul unei decizii strategice este foarte ridicat şi poate afecta supravieţuirea întreprinderii.

Adoptarea deciziei cuprinde următoarele etape:

• o fază de “inputs” în care trebuie să se culeagă informaţia
• o fază de transformare a informaţiei în care trebuie să se trateze, să se filtreze această informaţie pentru a efectua o alegere. În acestă etapă se elaborează mai multe variante care conduc la realizarea obiectivelor propuse plecând de la stadiul actual al întreprinderii
• o fază de producţie a deciziei în care trebuie să se contureze criteriile de alegere în mai multe soluţii posibile
• o fază a aplicării deciziei
• evaluarea rezultatelor deciziei

Procesul decizional generează un cost care depinde de natura deciziei, natura organizaţiei, gradul de cunoaştere a condiţiilor în care se implementează decizia, volumul informaţiei necesare.

6.2.2. Sistemul decizional al firmei

            Sistemul decizional reprezintă ansamblul elementelor interdependente care determină elaborarea şi fundamentarea deciziilor. Elementele componente ale sistemului decizional din cadrul firmelor sunt aproximativ aceleaşi, dar, cu caracteristici specifice domeniului şi complexităţii firmei. Orice sistem decizional cuprinde următoarele componente:

1. Decidentul, respectiv persoana sau mulţimea persoanelor care urmează să aleagă varianta cea mai avantajoasă din mai multe posibile, calitatea deciziei depinzând de calităţile, cunoştinţele şi aptitudinile decidentului;
2. Mulţimea variantelor decizionale, care poate fi finită sau infinită, astfel că alegerea variantei optime se face cu ajutorul metodelor corespunzătoare;
3. Mulţimea criteriilor decizionale, care reprezintă punctele de vedere în raport cu care decidentul alege varianta. Pot fi utilizate drept criterii: profitul, gradul de utilizare a capacităţii de producţie, preţul, calitatea, termenul de recuperare a investiţiilor, durata ciclului de producţie;
4. Mediul ambiant, care este reprezentat de ansamblul condiţiilor interne şi externe firmei şi care sunt influenţate şi influenţează decizia. Acest element al sistemului decizional se caracterizează printr-o mobilitate deosebită;
5. Mulţimea consecinţelor care, ca element al sistemului decizional, cuprinde ansamblul rezultatelor potenţiale ce s-ar putea obţine potrivit fiecărui criteriu decizional şi fiecărei stări a condiţiilor obiective prin aplicarea variantelor decizionale. Stabilirea consecinţelor este o activitate de previziune, care nu întotdeauna se poate realiza cu exactitate, deoarece nu este certă evoluţia elementelor care concură la aplicarea deciziei;
6. Obiectivele decizionale, adică nivelurile criteriilor propuse de către decident, urmând a se atinge în urma aplicării variantei decizionale alese.

Conducerea oricărui sistem de producţie, indiferent de segmentul economic în care are loc, are nevoie în permanenţă, la momentul oportun şi în mod sistematic, de anumite informaţii. Acestea sunt obţinute prin instrumente specifice care permit în orice moment accesul la un fond de informaţii în raport de care se adoptă o serie de decizii referitoare la activitatea firmei şi atingerea obiectivelor propuse. Informaţiile necesare se referă la starea mediului economic, modul cum sunt atinse în timp anumite obiective programate, situaţia resurselor disponibile, comportamentul celorlalţi agenţi economici. Ansamblul acestor informaţii formează aşa-numitul tablou de bord şi poate fi definit drept ansamblul coerent de informaţii oferite sintetic şi operativ, care asigură condiţiile de exercitare a atributelor conducerii la fiecare nivel ierarhic.

[1] C. Bărbulescu – Economia şi gestiunea întreprinderii, Ed. Economică, 1999