Economie

Tranzacţia desemnează fluxul economic care reflectă crearea, transformarea, schimbul, transferul sau stingerea unei valori economice şi care presupune schimbarea de proprietate asupra bunurilor şi/sau a drepturilor financiare, prestarea de servicii sau disponibilizarea de forţă de muncă şi capital.

Mulţimea tranzacţiilor (fluxurilor) economice pe care o ţară le are cu restul lumii poate fi prezentată ca o reuniune a fluxurilor comerciale şi financiare (figura nr. 1).

Fluxurile comerciale internaţionale reflectă interdependenţele dintre ţări, ca efect al adâncirii treptate a diviziunii mondiale a muncii şi al specializării agenţilor economici din diferite ţări în producerea şi comercializarea de produse corporale (produse de bază şi produse prelucrate), produse necorporale (brevete de invenţii, know-how, proiectare) sau de prestări de servicii de felul transporturilor şi asigurărilor internaţionale de persoane şi de mărfuri, al turismului internaţional sau servicii profesionale.

Comerţul invizibil cuprinde, pe de o parte, tranzacţiile internaţionale cu produse necorporale şi prestările de servicii, iar pe de altă parte, creanţele şi obligaţiile decurgând din mişcarea între economiile naţionale a factorilor de producţie capital şi forţă de muncă.

Fluxurile financiar-monetare internaţionale sunt acele tranzacţii dintre agenţii economici aparţinând unor state distincte, care se exprimă şi se realizează prin mijloace de plăţi şi de credit. Acestea cuprind două categorii de tranzacţii:

• fluxuri de compensare a tranzacţiilor comerciale, astfel încât orice deplasare/cedare de produse corporale sau necorporale sau prestări de servicii într-un sens între partenerii de contract are ca efect o deplasare în sens invers a unui flux de plăţi;
• fluxuri financiare independente faţă de activitatea comercială, se concretizează în mişcări internaţionale de capital şi cuprind:
• credite externe acordate sau primite;
• investiţii externe directe sau de portofoliu;
• mişcări de fonduri pe termen scurt;
• venituri din plasamente financiare externe;
• transferuri financiare unilaterale.

Din punctul de vedere al factorului timp, mişcările de capital pot fi împărţite în trei mari grupe de fluxuri:

• mişcări de capital pe termen lung (peste un an) realizate sub formă de investiţii directe şi de portofoliu, sub formă de împrumuturi angajate şi/sau acordate, precum şi sub forma finanţării unei sau unor filiale externe de către firma-mamă;
• mişcări de capital pe termen scurt (până la un an) concretizate sub formă de credite comerciale şi plasamente financiare cu caracter speculativ;
• transferuri financiare cu caracter excepţional şi unilateral apărute, de exemplu, ca o consecinţă a unui război.

Investiţia directă într-o întreprindere presupune un plasament financiar al unui nerezident în scopul de a influenţa luarea deciziilor. Limita inferioară pe care trebuie să o atingă un asemenea plasament pentru a fi considerat ca investiţie directă este, convenţional, de 10% din acţiunile sau activele instituţiei vizate. Acest flux financiar cuprinde atât plasamentele iniţiale cât şi câştigurile reinvestite.

Investiţia de portofoliu este o tranzacţie care are ca obiect valori mobiliare de natura acţiunilor sau a obligaţiunilor, scopul fiind acela de valorificare a capitalului pe o piaţă externă mai avantajoasă decât propria piaţă financiară.

Cea mai modernă formă de schimburi economice internaţionale, care a luat o amploare deosebită după al doilea război mondial, este cooperarea economică internaţională.

Figura nr.1. Fluxurile economice ale unei economii deschise

Cooperarea economică internaţională are o serie de trăsături specifice, care o particularizează în cadrul circuitului economic mondial.

1. Cooperarea economică se întemeiază şi promovează un complex de fluxuri (de investiţii, de cunoştinţe tehnico-ştiinţifice, de produse), pe când comerţul internaţional reprezintă unul din fluxurile economice principale.
2. Prin natura sa, cooperarea economică internaţională este forma cea mai echitabilă de schimb reciproc de activităţi dintre state, pe când comerţul internaţional conţine şi o serie de elemente cu caracter discriminatoriu.
3. Cooperarea economică internaţională introduce un element de continuitate şi stabilitate în relaţiile economice dintre ţări, pe când evoluţia comerţului mondial depinde de numeroşi factori care îl pot stimula, dar şi frâna.
4. Cooperarea economică internaţională nu se substituie fluxurilor deja existente, ci contribuie la dezvoltarea lor.

Principala cauză a exploziei schimburilor monetare şi a importanţei deosebite ce a căpătat-o piaţa mondială a capitalurilor a constituit-o explozia schimburilor de mărfuri. Totodată, a luat naştere o internaţionalizare a instituţiilor financiare.

Internaţionalizarea “actorilor” şi a operaţiunilor pe piaţa capitalurilor a început după război şi s-a extins într-un ritm rapid în ultimii ani. Ca urmare, a avut loc un proces de specializare şi diversificare a burselor internaţionale.

Bursele pot fi clasificare în burse generale şi burse specializate.

Bursele generale efectuează operaţiuni de negociere pentru o gamă largă de mărfuri, precum şi tranzacţii cu hârtii de valoare, valute etc. De regulă, bursele generale funcţionează în marile centre comerciale: Zürich, Paris, New York, Chicago, Londra, Hamburg, Amsterdam, Roterdam, Singapore, Rio de Janeiro etc.

Bursele specializate pot fi de mai multe feluri:

1. Burse de mărfuri (pentru anumite produse), cum ar fi:

• pentru vânzarea de cafea: New York, Roterdam, Londra;
• pentru comercializarea zahărului: New York, Londra, Amsterdam;
• pentru bumbac: Sao Paolo, Alexandria, Bombay, Sidney;
• pentru metale: Londra, New York etc.

2. Burse de valori, care efectuează operaţiuni legate de negocierea valutelor, efectelor comerciale (cambii, bilete la ordin), efectelor publice (rente, obligaţiuni, bonuri de tezaur), iar în unele cazuri şi metale preţioase (aur, argint). Cele mai importante burse de valori sunt la: New York, Londra, Paris, Melbourne, Tokyo, Yokohama.
3. Burse pentru operaţiuni ajutătoare comerţului internaţional. În cadrul acestora se negociază operaţiuni de asigurări (Lloyd’s din Londra) şi navluri (Pireu, New York, Amsterdam).