Introducere
Filosofia este o formă specifică a conștiinței umane, este una din cele mai vechi forme ale culturii spirituale. Timp îndelungat filosofia a fost considerată ca „știință a științelor”, „regină a științelor”, „cheița de aur” cu ajutorul căreia poți deschide „toate ușile”. Conform viziunii marilor gînditori,filosofia sau filosofarea este un act de viață, un act de trăire. Încă din antichitate filosofia desemna inițial orice efort al spiritului omenesc pentru a dobîndi cunoștințe noi, rîvna de a căuta înțelepciunea și de a trăi prin ea.
Filosoful Greciei antice Platon a formulat conceptul de filosofie ca fiind cel mai prețios bun ce le-a fost dat muritorilor de către zei. Aristotel a dat o interpretare mai profundă acestui concept susținînd, că oamenii cînd au început să filosofeze au fost mînați de mirare mai întîi față de problemele mai la îndemînă, apoi progresînd încetul cu încetul, față de problemele mai mari, cum sunt de exemplu fazele lunii, cursul soarelui și al aștrilor și nașterea universului. Despre originea filosofiei, locul și rolul ei se discută începînd cu antichitatea și pînă la etapa contemporană. Filosoful Greciei antice Epicur,vorbind despre rolul filosofiei, sublinia: “Nici în tinerețe nu trebuie cineva să refuse de a se ocupa de filosofie și nici cînd ajunge la bătrînețe să se sature de a filosofa, că nici o vîrstă nu e prea timpurie sau prea tîrzie pentru sănătatea sufletului. Cel ce spune că timpul pentru studierea filosofiei nu a sosit încă sau a trecut, e asemenea unuia care ar spune că timpul fericirii încă nu a sosit sau deja s-a dus”
Este originală ideea filosofului german Hegel care zicea, că filosofia este floarea cea mai aleasă. Iar marele poet și filosof Mihai Eminescu susținea că cel ce nu cunoaște filosofia, nu e personalitate, ci e o maimuța dotată cu un mic intelect. Filosofia zicea el, e rezumatul epocii.
O problemă interesantă, discutabilă e cea a interacțiunii dintre filosofie și știință. Mai sus am menționat că a fost o perioadă cînd filosofia era considerată știință a științelor. Începînd cu perioada renascentistă, corelația, coraportul dintre filosofie și știință se schimbă. S-au dezvoltat activ științele naturii – fizica, chimia, biologia.
O dezvoltare accelerată a căpătat mecanica. Drept rezultat au fost formulate concepții care susțin că odată cu dezvoltarea științelor ele nu mai au nevoie de filosofie, că fiecare în felul ei e o știință. Mulți savanți afirmă că filosofia nu e știință, ci e concepție despre lume. Însă între filosofie și știință a existat și continue să existe o conexiune strînsă. Mai ales, între filosofie și istorie; filosofie și pedagogie; filosofie și psiholigie; filosofie și drept, economie politică, lingvistică etc. Știința secolului XXI va duce la crearea unor noi sisteme, metode filosofice, sociologice, politologice, într – un fel sau altul va influența asupra vieții social – economice și politice. Studierea filosofiei, a istoriei gîndirii filosofice prezintă nu numai un mare interes. Există și o necesitate de acunoaște aceste domenii importante ale gîndirii umane. Fiecare pedagog, orice intelectual trebuie sa aiba și o pregătire filosofică, care l-ar ajuta să pătrundă mai adînc în esențele specialității sale. Cunoașterea filosofiei, a istoriei gîndirii umane contribuie la lărgirea viziunii personalității, la formarea unui sistem analitic de cugetare. Studentul de azi, pedagogul de mîine trebuie să devină un adevărat intelectual, să poată cugeta logic, raționa, discuta, polemiza, să poată selecta, sintetiza ideile principale și împărtăși cu discipolii săi .În procesul instruirii universitare tînărul student își formează cunoștințe, principii, scopuri, idealuri, viziuni etc. Instruirea și educația cer neapărat o răspundere socială reciprocă din partea cadrului didactic și discipolului, implicînd serioase obligațiuni și profesorului și studentului.
Procesul formării personalității studentului presupune însușirea culturii, elaborată de omenire în procesul istorie sale, obținerea unor cunoștințe profunde de specialitate, necesare pentru desfășurarea activității in domeniul ales. Socrate menționa că esența și funcțiile cunoștințelor sunt de natură etică cunoașterea și comportamentul etic al omului are acceași bază și se prezintă într-o legătură organică.
La formarea culturii viitorului pedagog, la pregătirea lui intelectuală contribuie filosofia. Filosofia este necesară fiecărei personalități, fiindcă nici un om nu se poate lipsi de idei și reprezentări, care reflectă atitudinea lui față de lume și a lumii față de el ca ființă umană. Filosofia reflectă caracteristicile fundamentale ale ontologiei umane.
Astăzi mai mult ca oricînd, pedagogul trebuie sa aiba o pregătire multilaterală, inclusiv o pregătire filosoficometodologică. Filosofia de rînd cu funcția cognitivă de generalizare, de totalizare, de prognozare are și o așa funcție de mare importanță ca cea educativă.Toți marii gînditori ai timpului au fost și mari pedagogi, moraliști.
Pedagogia și psihologia au fost create de cunoscuți gînditori: Confucius, Socrate, Platon, Aristotel, Epicur, Seneca, Epictet, Locke, Spinosa, Kant etc.
Concluzie
Filosofia este disciplină “de granița” sau “vecinatate” în cercetarea complexității naturii umane și a prezenței acesteia în educație, a valorii de adevăr a informațiilor și cunoștințelor pedagogice, a orientării spre valoare a proceselor pedagogice, a analizei construcțiilor teoretice pedagogice pentru eliminarea ambiguităților lingvistice și logice ale terminologiei acestora. Experiența organizării procesului instruirii universitare ne demonstrează că filosofia ajută nu numai pe actualii pedagogi profesioniști în domeniul educatiei, ci îi ajută în mare masură pe toți acei care deja fac studiile la specialitățile pedagogice, adică pe actualii studenți, pe toți acei care doresc să aleagă profesia de educator.
Aș vrea să menționez că procesul de instruire și educare a tînărului specialist la etapa contemporană este destul de complexă și multilaterală. Dezvoltarea personalității din punc de vedere intelectual depinde în mare măsură de activitatea rodnică a școlii superioare.
Vîrsta studențească este o perioadă cînd omul se formează ca persoană, cînd se desfășoară cel mai activ procesul de formare a conștiinței personalității, cînd tineretul caută răspunsuri la multe întrebări.Școala superioară joacă un rol de seamă atît în sistemul învățămîntului public, cît și în societate. Ca institut social, școala superioară îndeplinește funcțiile de instruire, educare și pregătire profesională a specialiștilor.
Bibliografie
- „Dimensiuni axiologice în formarea viitorului pedagog”, Chișinău, Editura Universitatea Pedagogică Ion Creangă 2007
- Roșca S.,” Studii, cugetări, viziuni”, , Chișinău, Editura Universitatea Pedagogică Ion Creangă 2005
- Hobbes T., „Opere alese”,M....,1926
- Martin C. Călin, „Filosofia educției”, București 2001