Pin It

Etica profesională este un domeniu independent al științei despre etică și studiază bazele moralei profesionale, explică specificul realizării principiilor morale generale în sfera muncii.

Etica profesională este știința care reglementează printr-o serie de norme etice comportamentul reprezentanților unor grupuri sociale specifice ce aparțin profesiei respective.

Etica profesională s-a constituit ca știință în rezultatul conștientizării și stabilirii unor relații reciproce între profesioniștii dintr-o sferă de activitate și societate, rezultatul fiind codul etic de constituie un fel de contract sau înțelegere între comunitate și grupul profesional.

Etica profesională precizează practicile, drepturile și datoriile membrilor unei profesii, critică și sancționează practicile profesionale negative.

În cadrul fiecărei profesii există probleme specifice de morală, dar etica profesională are importanță în primul rând pentruprofesiile, obiectul cărora este omul. Astfel, distingem etica pedagogului, medicului, judecătorlui etc.

Exemplu: Etica medicală cere să fie întreprins totul pentru a ocroti și a salva viața pacientului, indiferent de  dificultăți, să fie păstrat principiul confidențialității și nici într-un caz nu treuie să contribuie la moartea pacientului.

Etica pedagogicii îl obligă pe pedagog să respecte presonalitatea studentului și să manifeste față de  acesta o exigență respectivă, să mențină propria reputație și reputația colegilor săi.

1.      Etici pentru situații încurcate.

Etica pentru situații încurcate descoperă arii mai dramatice, cazuri negative. Partea slabă a acestei abordări este aceea că accentuând pe cazul negativ, poate arunca o umbrănegativă asupra unei profesii. De exemplu: în politică se accentuează pe cinism și compromitere, în administrație – pe corupție, în medicină – pe neglijarea pacienților, în educație – abuz de autoritate și de încredere.

Partea bună a concentrării pe cazuri negative reiese din virtuțile pe care le conferă critica practicilor unui domeniu. Aceasta duce la corecțiile ce trebuie făcute.

Etica încurcată este utilizată pe larg în mass – media, aceasta căutând mai degrabă scandalosul pe care consideră mai gustat de public.

2.      Abordarea standard a eticii .

Abordarea standard nu se concentrează pe cazuri dramatice, ci pe trăsăturile unei practici profesionale, cărora le aplică analiză prin intermediul conceptelor de drepturi și datorii.

De exemplu: medicii, asistenții sociali au datorii mai mari decât alte persoane să-și ajute semenii. Profesorii au mai multe drepturi să evalueze studenții și să le orienteze succesul. Totodată, ei au dreptul să pedepsească. Polițiștii au dreptul să uzeze de forță, parlamentarii – să stabilească legile etc.

Cauzele comportamentului neetic:

-        câștigul (dorința de obținere a profitului maxim duce la numeroase tentații, mai ales atunci când se anticipează un câștig consistent);

-        conflictul de roluri;

-        competiția puternică – poate stimla un comportament neetic; consecințe – fixarea prețurilor, încălcarea prevederilor de monopol etc.

-        personalitatea – oamenii puternici, orientați spre valorile economice sunt mai expuși la un comportament neetic decât alții. Ei își vor folosi puterea pentru a promova interesul personal mai degrabă decât pentr binele întregii entități;

-        cultura organizației și a domeniului de activitate.

Consecințele unui comportament neetic:

a)      pentru entitate:

-        pierderea încrederii partenerilor și angajaților, comunicare redusă, lipsă de implicare, loialitate scăzută;

-        pierderea reputației (de ex. vestea despre un produs rău se răspândește mai repede decât cea despre un produs bun);

-        pierderea imaginii firmei, a clienților și colaboratorilor valoroși;

-        pierderea unei sume importante pentru avocați, procese etc.

-        scăderea vânzărilor și a profitului ș.a.

b)     pentru individ:

-        pierderea unor promovări;

-        pierderea încrederii, respectului;

-        pierderea aprecierilor din partea șefului, colegilor, prietenilor, familiei;

-        retrogradări;

-        pierderea locului de muncă ș.a.