Viaţa şi opera
Friedrich Nietzsche s-a născut în 1844 într-o familie protestantă în Saxonia, în nord-estul Germaniei. Acesta a fost filosof, critic cultural, poet, compozitor. Lucrările sale au „exercitat o influenţă remartcabilă, pe alocuri controversată, asupra gândirii filosofice a generaţiilor ce i-au urmat”[1].
„Încă din tinereţe este confruntat cu problema credinţei în Dumnezeu şi înclină mai degrabă spre ateism, fapt ce se va reflecta mai târziu în gândirea sa filosofică. Studiază filosofia la Universitatea din Leipzig. Lectura cărţii lui Arthur Schopenhauer, Welt als Wille und Vorstellung (Lumea ca voinţă şi reprezentare), va constitui ideatica vocaţiei sale filosofice”[2].
De-a lungul vieţii lui scrie mai multe cărţi filosofice precum:
- Fatum und Geschichte, 1862 (Destine şi istorie)
- Willensfreiheit und Fatum, 1862 (Libertatea voinţei şi destinul)
- Homer und die klassische Philologie, 1868 (Homer şi filologia clasică)
- Die Geburt der Tragödie,1872 (Naşterea tragediei)
- Unzeitgemässe Betrachtung 1876 (Conspiraţii inactuale)
- Morgenröte, 1881 (Aurora)
- Die fröhliche Wissenschaft, 1882 (Ştiinţa veselă)
- Also sprach Zarathustra, 1885 (Aşa grăit-a Zarathustra)
- Jenseits von Gut und Böse, 1886 (Dincolo de bine şi rău)
- Zur Genealogie der Moral, 1887 (Genealogia moralei)
- Götzen-Dämmerung,1888 (Amurgul idolilor)
- Der Antichrist, 1888 (Anticristul)
- Ecce Homo,1888
- Voinţa de putere (1902, postum)
În ziua de 3 ianuarie 1889, în piaţa Carlo Alberto din Torino, asistând la biciuirea sălbatică şi agonia unui cal în plină stradă, are prima criză de nebunie, în cursul căreia are manifestări delirante, considerându-se Dionysos sau Iisus. Este ulterior îngriit de sora sa Elisabeth Foerster Nietzsche până la sfârşitul vieţii.
„Multă vreme, Nietzsche i-a incitat mai degrabă pe scriitori decât pe filosofi. O întrebare a planat asupra lui un timp îndelungat: a fost el cu adevărat filosof ? „Mă întreb dacă sunt filosof. Are asta vreo importanţă ?”. Chestiunea îl îndurera şi deseori o lua în derâdere. Fusese odinioară profesor universitar de filosofie, ţinând prelegeri despre Platon, Aristotel, precum şi despre filosofii presocratici. Faima sa de ateu militant a exclus orice şansă de a mai obţine un post similar în anii ulteriori. Cărţile sale erau mult prea originale şi mult prea şocante pentru instituţiile clasice de învăţământ filosofic ca acestea să-l recunoască drept unul de-al lor. Gânditor de o exemplară atitudine morală, nobleţe a sentimentelor şi subtilitate, Nietzsche a fost într-adevăr deosebit”[3].
Ca filosof, destinul său a fost cumplit, deşi nu tocmai atipic. De îndată ce a murit, în 1900, tot felul de pseudofilosofi s-au năpustit să-i devasteze creaţia intelectuală şi să-i confere înţelesuri nonfilosofice.
Ca scriitor, soarta lui Nietzsche a fost mai blândă. Autorii de opere literare l-au îndrăgit şi l-au pus în valoare atât cât au putut.
La început Nietzsche este influenţat, fie pozitiv sau negativ, de evenimentele din viaţa lui ca şi tânăr. Asocierea lui cu Wagner i-a pornit şi orientarea spre filosifia lui Schopenhauer, şi cu siguranţă i-a promovat ofera spre critica estetică şi culturală.
Înspre finalul vieţii sale introduce în scrierile sale concepte care păreau intangibile. Putem amintii patru concepte majore prezente în operele sale:
v Nihilismul şi Reevaluarea valorilor care sunt relatate în evenimente istorice. Prin acestea el consideră Creştinismul, nu doar religia ci şi sistemul moral predominant, o metodă de inversare a naturii şi ostilitate a vieţii. Nietzsche vorbeşte despre „moarte lui Dumnezeu” observând deziluzia religiei tradiţionale şi a metafizicii;
v Exemplarul uman, care ia multe forme incluzând „artistul tragic”, „şcena”, „spirit liber”, „filosoful viitorului”, „neomul/supraomul” şi multe alte forme, expus în opera sa Ecce Homo;
v Libertatea spre putere, de la naturalizarea istorică a moralităţii şi a adevărului dezvoltat prin sentimente subiective de putere până la cosmos;
v Reîntoarcerea eternă a aceluiaşi lucru, o soluţie la ghicitoarea timpului fără scop.
Unii interpreţi ai lui Nietzsche consideră că îmbraţişează nihilismul, respingând motivaţia filosofică şi promovând o exploarare literară a condiţiei umane, în tot acest timp nefiind concentrat în a descoperii adevărul şi cunoştiinţa sensurilor tradiţionale.
Cu toate acestea, alţi interpreţi spun că în încercarea acestuia de a reacţiona la predicţiunile ridicate de nihilism, el a fost angajat într-un program pozitiv de reafirmare a vieţii, apelând la o regândire radicală şi realistă a naturii existenţei umane, a cunoaşterii şi a moralităţii.
În alte interpretări se ajunge la conluzia că Nietzsche sugerează un plan pentru „a deveni ceea ce esti” prin cultivarea instinctelor şi mijloacelor cognitive; un plan care necesită un efort constant în a dezluşii moştenirile psihologice şi intelectuale ale fiecăruia.
Nietzsche susţine că modelul fiinţei umane trebuie să–şi sculpteze propria identitate prin conştiinţa de sine şi să facă acest lucru fără a se baza pe nimic transcedentar ca şi Dumnezeu sau suflet.
Filosofia morală a lui Nietzsche este critică în primul rând în orientare. El atacă moratitatea pentru devotamentul arătat descrierilor de neconceput ale omului, dar şi impactul defectuos a normelor şi valorilor ei defectuase asupra omului. Cu toate acestea Nietzsche nu este critic cu toată moralitatea, el susţinând înalta moralitate care modifică omul într-unul superior. Lui Nietzsche îi place orice îl face pe om puternic psihic şi spirirtual, urând atmosfera îmbâcsită şi caustrofobică.
A fost un scriitor extravagant şi poate mai ciudat decât alţii deşi, totodată mai binevoitor, cel puţin în viaţa personală. Izolarea i-a însuflat uneori, pentru a se face eficient, un sentiment maniac de ripostă. Poziţia socială nedreapta în existenţa concretă i-a exacerbat orgoliul şi simţul superiorităţii în aşa măsură încât îşi recunoştea afinitatea cu personajele oprimate ale prozatorului rus Dostoievski.
În timp ce Socrate spune că, cunoaşterea este de departe superioară opiniei şi că abilitatea noastră de a gândi raţional ar trebui să controleze reacţiile noastre emoţionale, stilul lui Nietzsche de a scrie este unul pasional şi cu multe opinii, acesta din urmă folosind această metodă de a submina filosofia tradiţională pe care Socrate a influenţat-o cu tărie.
Nietzsche tinde să se bazeze mai mult pe un limbaj colorat, metafore vii, dialog, mituri şi umor pentru a acapara cititorii. Acest lucru înseamnă că în timp ce îl citeşti pe Nietzsche trebuie sa fii atent la imagini, teme şi tonuri emoţionale ca şi cum ne-am transpune sau am citi o poezie. Doar atunci vom putea citi printre rânduri şi ne vom da seama că limbajul folosit de el este plin de metafore şi sentimente puternice.
Dincolo de bine şi rău
Pentru Nietzsche, istoria gândirii apusene reprezentă un neîntrerupt bal mascat şi costumat la care luau parte dogmele şi credinţele societăţii omeneşti îmbrăcate în arlechini. Cartea „Dincolo de bine şi de rău“ pare un simi-diamant încrustat în trupul muribund al Europei creştine. Filosofia era pentru el o ocupaţie vitală, fermecătoare şi disperată, în cadrul căreia preferă să întrebuinţeze metafora decât să întocmească note de subsol la textele lui Platon. I se părea, de pilda, nostim şi semnificativ să-l înfăţişeze pe solemnul Immanuel Kant, promotorul raţiunii transcedentale şi al datoriei morale absolute, purtând o pălărie chinezească.
Această operă este o viziune comprehensivă a filosofiei mature a lui Nietzsche. În prolog Nietzsche acuză filosofii de dogmatism, iar mai apoi în primul capitol exploatează această teorie. El începe cu întrebarea „Supunând că adevarul este o femeie – atunci ce?” Nietzsche sugerează că dogmatismul multor filosofi este o cale destul de nereuşită spre inima unei femei. El sugerează că bazele dogmatismului stau în superstiţii şi prejudecăţi prosteşti. Filosofii îşi construiesc un sistem complex de gândire pentru a justifica propriile presupuneri şi prejudecăţi.
Dogmatismul este deasemenea responsabil de ideile lui Platon despre spiritul pur, dar şi de Divinitate pe care Nietzsche o consideră „cea mai proastă, durabilă şi periculoasă dintre erorile de până acum.”
După o discuţie despre spiritul religios, pe care îl consideră un fel de dogmă, Nietzsche încearcă să reflecteze asupra sistemului moralităţii. El se plânge de moralitatea de turmă care încurajează mediocritatea. El regăseşte această mediocritate în sistemul de învăţământ, care este concentrat pe nimicuri. Idealul filosofic al lui Nietzsche crează valori şi înţelesuri şi nu doar simple nimicuri.
O parte din ceea ce ne dezvăluie este despre natura umană, presupuneri şi prejudecăţi. Mai apoi ne adreseză întrebări despre naţionalitate şi naţionalism, condus de ideile lui Lamarck despre caracteristicile rasiale. Nietzsche atacă anti-semitismul, critică englezii şi nu în ultimul rând avansează conceptul de „bun European” care se ridică deasupra sentimentului naţionalist de a-şi găsi adevărata identitate.
La sfârşit Nietzsche ne prezintă conceptul de nobilitate ca fiind un suflet solitar şi suferind care s-a ridicat deasupra mulţimii pentru a nu fii recunoscut şi total neînţeles de aceasta. Îşi încheie cartea cu o poezie despre un asemenea nobil care sta în vârf de munte dorindu-şi mai multi prieteni.
Pentru a-l înţelege pe Nietzsche trebuie să înţelegem îmbraţisarea lui solidă a viziunii despre adevăr şi limbă, şi nu în ultimul rând conceptul şi metafizica puterii voinţei. Cuvintele, spre deosebire de gânduri, sunt fixe. Gândurile noastre pot zbura, pot să se schimbe, dar ceea ce este scris rămâne scris definitiv. De aceea Nietzsche vede lumea complexă. El perezintă lumea prin două aforisme: binele şi răul.
Acest lucru este pe de-o parte de înţeles dat fiind faptul că el suferă de afecţiuni psihice si fizice de-a lungul vieţii, susţinând că doar cei care au ajuns până la disperare şi abis pot să-şi dea seama de adevăratul sens al vieţii.
Bibliografie
- http://catdir.loc.gov/catdir/samples/cam034/90036094.pdf
- http://www.gutenberg.org/files/4363/4363-h/4363-h.htm
- http://www.iep.utm.edu/nietzsch/
- http://plato.stanford.edu/entries/nietzsche/
- http://www.referat.ro/referate/Friedrich__Nietzsche_242f7.html
- http://www.richmond-philosophy.net/rjp/back_issues/rjp4_carlisle.pdf
- https://ro.wikipedia.org/wiki/Friedrich_Nietzsche
[1] https://ro.wikipedia.org/wiki/Friedrich_Nietzsche
[2] Idem 1
[3] http://www.referat.ro/referate/Friedrich__Nietzsche_242f7.html