1.Trăsăturile caracteristice ale filosofiei antice greceşti.
Apariţia filosofiei în Grecia anticăeste cauzată în fond de faptul că grecii din aşezările ioniene(oraşul Milet,Efes ş.a) întreţineau relaţii comerciale ,economice, politice cu popoarele orientale.Factorii ce au condiţionat apariţia filosofiei:
1) Scindarea societăţii în clase deametral opuse sub aspectul mijloacelor de trai şi al intereselor.
2) Separarea muncii intelectuale de munca fizică.
3) Lărgirea sferei influienţii active a omului asupra naturii.
4) Dezvoltarea capacităţii omului de abstractizare şi generalizare.
În aceste localităţi are loc trecerea de la mitologie şi religie la ştiinţă,de la mit la logos ,apare naturfilosofia ioniană. Problema referitoare la apariţia lumii şi a vieţii pe pămînt primeşte o explicaţie raţională. În dezvoltarea filosofiei din Grecia antică deosebim trei perioade: preclasică, clasică şi elenistă.
In poemul lui Hesiod “Teogonia, muntii si zilele” gasim elemente de filosofie, Hesiod fiind poet.Acesta trece dincolo de originea zeilor si se intreaba cum s-a trecut de la haos la cosmos. Aceasta intrebare este filosofica si este o prezentare a filosofiei de mai tarziu. Trecerea de la poemele hesiodice la filosofia greaca propriu-zisa este considerata un adevarat miracol dar un miracol realizat de oameni pentru ca primii filosofi erau stans legati de indeletnicirile, problemele societatii si au ajuns la filosofie pe cale omeneasca. Ei contemplau cerul, natura, dar nu o contemplatie pura ci pentru a gasi solutii pentru problemele cetatii.
2. Etapele de dezvoltare a filosofiei antice greceşti.Reprezentanţii şi problematica.
Intervalul de timp in care putem vorbi de filosofia greaca este secolul VI i.h. si secolul V d.h.(529), cand printr-un decret al unui imparat roman este desfiintata scoala de la Atena. Acest interval de timp a fost impartit in mai multe etape:
- Etapa preclasica considerata o etapa cosmologica, intre secolul VI si inceputul secolului V i.h.
- Etapa clasica considerata o etapa antropologica, intre secolul V si IV i.h.
- Etapa elenistica sfarsitul sec.IV si inceputul sec. I i.h.
Etapa preclasica a filosofiei Grecesti
In aceasta etapa sunt mai multe scoli filosofice cum ar fi :
1. scoala din Milet
2. scoala Pythagoriciana
3. scoala Eleata
4.Heraclit din Efes, (Anaxagoras)
5.scoala atomista (Leucipp.Democrit)
1. Scoala din Milet -; deschizatoare de drumuri in orizontul filosofiei pentru ca pentru prima data reprezentantii ei i-si puneau probleme filosofice si cautau si raspunsuri la acestea. Ei se intrebau daca nu exista o natura comuna tuturor lucrurilor, daca nu exista un temei. Din acest temei se naste diversitatea si i-si puneau si o alta problema filosofica, daca nu este si o unitate in diversitate. Aceste intrebari sunt problemele mari ale filosofiei din toate timpurile (ce este diversitatea, entitatea lumii, etc.).
Reprezentantii scolii din Milet au fost :
· Thales
· Anaximandru,
· Anaximene.
Thales este cel dintai filosof al Greciei si al lumii europene. El a facut parte din toate topurile privindu-i pe cei 7 intelepti ai lumii Antice. Avea cunostinte din toate domeniile (economie, hidrotehnica, militara,etc.), dar el nu a fost primul filosof pentru ca detinea cunostinte din toate domeniile ci pentru ca si-a pus problemele filosofiei. Identifica temeiul tuturor lucrurilor. Principiul lui este apa. Dupa el toate se nasc din apa si se intorc la apa.
Anaximandru este un urmas al lui Thales. Va face un pas inainte in calea abstractizarii. Pentru el temeiul (principiul) este o sinteza a mai multor elemente originare si anume : apa, aer, foc, pamant. Aceasta sinteza o numeste apeiron care in traducere ar insemna nelimitatul, indefinitul, sau chiar infinotul. La el gasim folosit si termenul de principiu.
Anaximene pune la baza existentei aerul. S-ar parea ca s-a intors la Thales. In realitate este un pas inainte chiar fata de Anaximandru. Se mentine la inatimea abstractiilor pentru ca el vorbeste de noutatea principiului. Aerul se afla in miscare ce presupune comprimare si rarefiere astfel anticipandul pe Heraclit din Efes cu ideea dedublarii viitorului.
2. Scoala Pythagoriciana intemeitorul ei a fost filosoful si matematicianul Pythagora.Aceasta se mai numeste si scoala italica.In plan filosofic Pythagora avea o adevarata admiratie si pretuire pentru filosofie. De altfel el a pus in circulatie termenul de filosof si filosofie. Intr-un text pastrat si care se crede cai apartine, el spune “Viata este asemeni jocurilor olimpice unde unii cauta glorie si cununi, altii avantaje, iar a treia categorie adevaratii filosofi sau pretuitori ai intelepciunii vor sa se delecteze cu cel mai minunat spectacol cu imaginea lui”
In filosofia lui Pythagora se gasesc continute si teze de ontologie, cosmologie care contin o serie de elemente importante. Asa cum remarca Aristotel , pytagoricienii au fost primii care sau ocupat de matematica si au cultivato . Ei au scos ideea dupa care principiile matematice ar fi principiul lucrurilor, dar dupa cum in matematica numerele sunt elemente primordiale ei au crezut ca celelalte lucruri sunt modele ale numerelor. Numarul fiind considerat substanta a lucrurilor, rezulta ca numarul este principiul lumii. Asa cum este apa la Thalles, apeironul la Anaximandru, aerul la Anaximene. Au elaborat o adevarata simbolistica a numerelor. Ei identifica lucrurile cu cate un numar.
2.Etapa clasică (sec. V-IV î.Hr.) – este etapa apogeului filosofiei antice greceşti şi aavut un caracter pronunţatantr opologic, adică în prim-planul interesului filosofilor au trecutproblemele omului.
Cei mai importanţi filosofi ai epocii clasice au fost: sofiştii (Protagorasdin Abdeba, Gorgias din
Leontinoi, Hippias din Iulis, Critias, Callicles, etc.)şi cei maivaloroşi filosofi greci: Socrate, Platon şi Aristotel.
În filosofia grecească se înregistrează în etapa clasică o deplasare semnificativă acentrului de interes al filosofilor dinspre problemele naturii spre problemele omului. Dacă filosofia presocratică avusese un pregnant timbru cosmologic, fizicalist, în etapa clasică ea vadeveni preponderent antropologică, adică va pune în centrul interesului problematica socio-umană. Această mutaţie de accent al interesului filosofic are atât cauze logice cât şi cauzeistorice. Sub raport logic problematica omului, care fusese numai implicită în filosofiapresocratică, trebuia să fie explicită. Sub raport istoric deplasarea centrului de interes alfilosofiei dinspre natură spre om se explică prin mutaţiile care au loc în viaţa social-politică şi în planul conştiinţei.
Socrate – filosoful care nu a scris nimic – s-a bucurat în posteritate de o celebritate pecare nu au atins-o alţi autori care au umplut cu operele lor rafturi întregi de biblioteci. S-aspus despre el că ar fi filosoful care a exercitat cea mai profundă influenţă asupra spirituluioccidental, iar trecerea sa prin lume a fost comparată cu cea a lui Iisus. Socrate nu a scris în mod deliberat nimic, invocândîn acest sens două motive:
a) pretindea că nu ştie nimic („ştiu că nu ştiu nimic”) şi deci nu are despre ce scrie;
b) considera că adevărul este indisolubil legat de persoana care-l deţine, astfel încât detaşarea sa de aceasta l-ar denatura.
Platon este considerat uneori cel mai important filosof al tuturor timpurilor.Platon şi-a scris opera sub formă de dialoguri şi nu de tratate, cum va face discipolulsău Aristotel. În dialogurile sale Platon a integrat numeroase mituri, parabole şi alegorii, ceeace le sporeşte valoarea artistică, dar creează şi mari dificultăţi în descifrarea semnificaţiei lor teoretice. Ele reprezintă, întotdeauna, mijloace de explicitare a unor probleme filosoficedificile, fiind deci subordonate unor finalităţi teoretice. Creaţia platoniciană are de aceea nunumai nu numai valoare teoretică, ci şi artistică, dialogurile fiind considerate atât lucrări dereferinţă ale istoriei filosofiei occidentale cât şi capodopere ale literaturii universal.
Aristotel a fost unul dintre cel mai prolifici filosofi ai antichităţii, fiindu-i atribuite circa145 de lucrări în cele mai diferite domenii. Cea mai mare parte a acestor lucrări sunt cursuripredate de el la Liceu.Aristotel a supus unei criticisevere filosofia platoniciană. El şi-a motivat această atitudine faţă de concepţia dascălului săuprin dictonul: „Platon imi este prieten,dar adevarul e mai presus”.
3. Etapa elenistică a filosofiei antice greceşti este cuprinsă în mod convenţional între anii331 î.Hr., anul încheierii campaniilor lui Alexandru Macedon de cucerire a cetăţilor greceşti şide înglobare a lor în Regatul (devenit apoi imperiu) Macedonean, şi 31 î.Hr., anul în careultimul stat a imensului Imperiu Macedonean – Egiptul – a căzut sub stăpânire romana.Cel mai semnificative expresii ale filosofiei elenistice au fost doctrina luiEpicur,stoicismulşi scepticismul.
Cele mai consistente informaţii pentru reconstituirea filosofiei lui Epicur ne-au fost transmise de filosoful roman Titus Lucretius Carus în lucrarea sa Poemul naturii (De rerum natura) şi de Diogenes Laertios în Despre vieţile şi operele filosofilor.
Ţelul filosofiei lui Epicur este descoperirea căii pentru atingerea fericirii. Această filosofie este structurată în trei părţi:
1. metafizica– „se ocupă cu criteriul, principiul prim şi cu elementele”, fiind deci un fel de ontologie generală;
2. fizica – „se ocupă cu devenirea, cu pieirea şi cu natura”, fiind o filosofie a naturii şi a devenirii sale;
3. etica – „se ocupă cu lucrurile care trebuie căutate sau evitate, cu felurile de viaţă şi cu scopul vieţii”
Stoicismul a fost o orientare complexă de gândire apărută la începutul epocii elenistice(sfârşitul secolului al IV-lea î.Hr.), care s-a întins până în epoca imperială a Romei antice(secolul al III-lea d.Hr.). A fost fondat de Zenon din Cittium (polis grecesc din insula Cipru),fenician de origine, născut însă în insula Cipru, dar stabilit din tinereţe la Atena.Stoicii considerauD es tinul ca o putere de neînvins, care „ordonează şi conduce totulîn univers”, fiind „raţiunea lumii sau legea tuturor lucrurilor”. Destinul stoic, conceput ca oînlănţuire implacabilă de cauze şi efecte, făcea ca lumea să-şi încheie un ciclu de viaţă în„conflagraţia universală” (influenţă a filosofiei lui Heraclit din Efes), pentru ca apoi să-şi reiacu aceeaşi necesitate istoria.
Scepticismul nu reprezintă atât o şcoală filosofică, cât, mai degrabă, un mod de viaţă, o forma mentis, caracteristică etapei elenistice a filosofiei antice
greceşti şi celei romane. Este vorba de o atitudine generală în confruntările asupra cunoaşterii,care s-a pronunţat asupra problemei posibilităţii elaborării de concepţii coerente şi semnificative asupra lumii şi vieţii. Denumirea acestei orientări filosofice provine de latermenul grecescs keptikos – cel care examinează, care analizează.Fondatorul scepticismului este considerat Pyrrhon din Elis.
3. Importanţa filosofiei greceşti.
In perioada cosmologica dezvoltarea filosofiei din Grecia antică cuprinde apariţia primelor concepţii filosofice despre lume,a dialecticii spontane şi a contradicţiei dintre dialectic şi metafizică.Învăţătura expusă de reprezentanţii şcolii din Milet va influenţa dezvoltarea gîndirii filosofice şi ştiinţifice din alte oraşe ale Greciei antice.Filosofii din Milet afirmau ca la baza a tot ce există este o substanţă.Apa lui Thales,aerul lui Anaximene sunt substanţe ce aparţin lumii fenomenelor natural.Nu este vorba de noţiuni abstracte,despre categorii şi legi.Toate substanţele enumerate şi fixate ca temelii a existenţei sunt perceptibile.Filosofii acestei şcoli n-au reuşit să depăşească lumea fenomenelor,proceselor,evenimentelor experienţei senzoriale.Procesul studiului filosofic se află abea la începutul propriei istorii.
Un rol important la avut şi Platon ce a edificat un sistem filosofic original.Punctul iniţial al idealismului său obiectiv îl constituie negarea existenţei generalului în lumea lucrurilor senzoriale.Contradicţiile interne ale sistemuluui,însăşi teza iniţială despre existenţa şi coraportul celor două lumi au fost observate şi puse în discuţie de cei mai buni elevi ai Academiei platonice , cel mai reprezentativ fiind Aristotel.În concepţiile ştiinţifice ,sistemul filosofic argumentat de Aristotel a influienţat dezvoltarea cunoaşterii în mileniile următoare.Materialiştii au dezvoltat ideile despre natură,despre cunoaştere,despre stat şi politică,iar idealiştii ,spiritualiştii ,iraţionaliştii au gasit în sistemul lui Aristotel punctele slabe- despre cauza mişcării,concepţia despre formă,ideile despre rolul deosebit al lui Dumnezeu.
Gîndire filosofică din Grecia antică de la o epocă istorică la alta se maturizează ,se complica,se definitiveaza .Are loc diferenţierea cuno ţifice,treptat sunt assimilate noi domenii de cercetare .