• Autor: Cazac, Nadejda
  • Anul: 2014
Pin It

Nimic nu se naşte din nimic. Orice mărunţiş îşi are rostul său în univers, prezentînd un mod de universalitate, o importanţă vastă şi deosebită, care conferă un sens existenţei umane şi existenţei în general.

În acele timpuri îndepărtate nu exista profesia de „filosof". Filosofii erau în acelaşi timp învăţaţi, matematicieni, geometri, astronomi. Se interesau de eclipsele de soare şi de lună, de numere şi calcule, de figurile geometrice şi proprietăţile lor. De la izvorul pornirii noastre omenirea se află în permanentă mişcare, evoluţie, dezvoltare, ceea ce provoacă sau/şi necesită naşterea „filosofiei„. Orice filosofie este o istorie a filosofiei, deoarece ea vine şi din filosofiile anterioare ei, din lumea gîndurilor filosofice, continuîd această lume prin problematică specifică şi limbaj propriu.

În Grecia Antică gîndirea filosofică apare în secolul VII-VI î.e.n., provocată fiind de marile schimbări din societate (diferenţierea socială, formarea claselor, etc.) . Totodată, în viziunile sale despre existenţă, grecii au părăsit, în mod allegro, accepţiunile sale mitologice. Datorită cunoştinţelor acumulate, sistematizate şi aprofundate, grecii puteau oferi, necătînd la condiţiile sociale, o explicare raţională a lumii, puteau răspunde la întrebările vizavi de problemele existenţei lumii şi a omului.

Cu referire la clasica timpurie a filosofiei din Grecia antică, putem relata despre şcoala din Milet, şcoala din Elea, pluraliştii, sofiştii şi Socrat. Într-un oarecare temei, aceasta şi-a adus aportul întru dezvoltarea filosofiei, totuşi scoala din Milet este considerată, ca fiind, prima şcoală filosofica, unde se pune problema elementelor de bază a existenţei, problema esenţei lumii.

După cum cunoaştem, Cetatea Miletului era considerată tronul culturii greceşti şi a întregii Ionii. Astfel, ionienii au fost cei care au transmis grecilor nu doar artele şi filosofia, dar şi ştiin­ţele, poemele homerice, astronomia, etc. Filosofii milescieni, înclusiv Heraclit din Efes au fost gînditorii pentru care influenţa asupra spiritului, fanteziei era exercitată de fenomenele naturii ca naşterea, moartea, creşterea, descreşterea. Ei se intrebau daca nu exista o natura comuna tuturor lucrurilor, daca nu există un temei. Din acest temei se naste diversitatea si i-si puneau si o alta problema filosofica, daca nu este si o unitate in diversitate.

Prima întrebare s-a pus în felul următor: „Ce anume persistă de-a lungul tuturor schimbărilor?" Primul răspuns filosofic dat la acesată întrebare a fost: substanţa e cea care persistă în tot ce se schimbă si trece fără încetare. De bună seamă, trebuie să fie ceva ce dăinuie în toate câte sunt; altminteri, de mult n-ar mai exista nimic.

Schimbarea are ca suport un „ce" subzistent, care se schimbă si care totuşi rămâne fiinţă. Prima întrebare pusă de scoala din Milet a fost, asadar: „Care este substanţa ce persistă în cadrul schimbării?" Asadar, nu pământul ca simbol al materiei va fi socotit substanţa primordială, persistentă. El este, de bună seamă, contrariul curgerii, dar nu e un simbol adecvat pentru permanenţa fiinţei.

Reprezentaţii semnificativi ai scolii din Milet Thales, Anaximadru, Anaximene, plămădeau temelia lumii pe principii materialiste, Thales-după care substanţa era apa, Anaximandru-apeironul, Anaximene-aerul.

a) Ceea ce cunoastem, ceea ce putem afirma si confirma despre Thales sunt doar relatările altor filosofi, fiindcă scrierile sale au fost pierdute în oceanul de timp ce a trecut din antichitate si pînă în prezent. Totusi, din spusele filosofilor, Thales a făcut parte din cei şapte întelepţi ai lumii Antice. Avea cunoştinţe din toate domeniile astronomie, geografie, matematică, domeniul politic, etc.

Pînă în prezent sunt bine cunoscute aforismele lui Thales, în opinia lui cel mai greu lucru în viaţa omului este „Cunoaşte-te pe tine însuţi", iar cel mai uşor lucru ,,A da sfaturi altora".

Totodată, titlul de mare filosof i-a fost atribuit datorită încercării sale de a explica raţional lumea. Dupa Aristotel, cea mai importantă realizare a lui este cercetarea cauzelor naturale şi/sau fizice a lucrurilor.

Pentru prima dată, în gîndirea greacă, Thales stabileşte raporturile dintre gîndire şi existenţă, raţiune şi dezvoltare, ajungînd, astefel, la concluzia ca raţiunea posedă capaciteatea de acunoaşte liber. El exprimă, în mod direct şi concluzionist, observarea empirică „Totul provine din apă şi se întoarce în apă", apa fiind, în viziunea lui, conceptul de izvor primordial şi inepuizabil al tuturor lucrurilor.

Thales afirmă că „Toate lucrurile sunt pline de zei", presupunînd, astfel, ca întreaga lume este pătrunsă de o forţă vitală.

Pe lingă acestea, el a făcut o încercare de a explica originea omului , susţinînd că omul s-a născut sub scoarţa umedă a arborilor, iar omenirea s-a dezvoltat ulterior. Pentru că nu căuta întotdeauna răspunsuri la probleme practice, Thales era văzut de unii oameni ca un om înţelept dar imprudent: o scriere de a lui Platon ni-l prezintă căzând într-o fîntînă pentru că era prea ocupat să studieze stelele. Totuşi, aceasta aparent imprudentă observare a stelelor a condus la aplicaţii practice în navigaţie: el a studiat mişcarea stelelor din Carul Mic după care navigau fenicienii. În plus, el a demonstrat caracterul practic al filozofiei sale cînd şi-a folosit cunoştinţele ca să prezică o recoltă bogată de masline si să pună monopol pe presele de ulei de masline.

Filosofia greaca, prin gîndirea lui Thales, ajunge la provocarea, deşteptarea, generarea spiritului elin, care, deja, caută cauze, principii rezidente dincolo de aparenţele lucrurilor.

b) Un alt mare filosof este Anaximandru, considerat, succesor şi elev al lui Thales. Este considerat fondatorul astronomiei moderne, prin introducerea noţiunii de spaţiu infinit, sau fără graniţe. El deasemena avea o „personalitate multilaterală", deţinea calităţi de astrolog, geolog, matematician, medic, totuşi, ca filosof s-a pronunţat prin faptul că a fost primul care s-a decis să deseneze pe o tăbliţă lumea locuită-o hartă a pămîntului cu uscat şi ape. Spre deosebire de Thales, Anaximandru considera drept materie originară apeironul-substanţă fără limite, măsură şi/sau definiţie. În acelaşi timp el descria apeironul ca fiind un element ce înconjura totul şi din care se nasc cerurile şi lumile: pămîntul, apa, aerul, focul şi apa, reprezentînd, astfel, o treaptă superioară de abstractizare, el fiind primul filosof ionian care încearcă să ofere, dintr-o perspectivă raţionalist-materialistă, o viziune închegată, unitară a originii universului.

Fiind adeptul echilibrului, Anaximandru considera că absolut toate elementele au o interacţiune între contrariile cosmice: cald-rece, uscat-umed, zi-noapte. În acest context, el afirmă că pămîntul are formă cilindrică, nu este susţinut de nimic, şi se menţine la o distanţă egală faţă de toate lucrurile.

Datorită menţinerii şi exprimării ideilor proprii, argumentării accepţiunilor cu referire că interacţiunea contrariilor ocupă un loc primordial în filosofie, iar apeironul este un element ce călăuzeşte toate lucrurile, Anaximandru îşi cîştigă reputaţia şi devine etalon de performanţă intelectuală.

c) Cel de-al treilea reprezentant al şcolii din Milet este Anaximene-după cum afirmă Diogene Laerţiu, elevul lui Anaximandru. El este cunoscut pentru părerea conform căreia curcubeul este mai degrabă un fenomen natural decît divin.

Spre deosebire de cei doi Anaximene susţine că principiul suprem al tuturor lucrurilor este infinitul, deci numitul principiu este aerul, din care provin substaţele materiale. Anaximene crede că aerul este divin, sau şi mai mult că este Dumnezeu, şi că din această divinitate îşi trag originea celălalte divinităţi. Această teorie întăreşte încă o dată faptul că pentru acest filosof prinicipiul tuturor lucrurilor nu este ceva de ordin material, cum susţinea Aristotel, ci, dimpotrivă, este un principiu în sens global. Confirmarea vine din faptul că şi sufletul nostru, după Anaximene este compus din aer; deci aerul este principiul vieţii, acesta fiind şi sensul cuvântului grec care indică sufletul şi totodată este suflul care cuprinde întreaga realitate.

Anticipîndu-l într-un oarecare fel pe Heraclit din Efes, el marchează ideea raporturilor dintre unitate şi diversitate, etern şi trecător. Susţinea, că pămîntul este plat şi atîrnă în aer, iar stelele „sînt împlintate ca nişte cuie în cristalin". El se străduia se ofere explicaţii naturale la toate fenomenele, iar pe lîngă aceasta sugera ideea de unitate organică între tot ce axistă.

Reprezentaţii şcolii din Milet nu-şi imaginau materia ca ceva înlemnit şi mort, ci ca un substrat mobil, dotat cu suflare şi mişcare.

Deci şcoala din Milet rămîne a fi definită ca deschizătoarea de drumuri în orizontul filosofiei. Totuşi, privind naşterea gindirii ştiinţifice şi raţionale nu putem confirma faptul că filosofii sau deplasat radical de la mit la raţiune. În acest context, mitul şi raţiunea ramînd a fi împletite, înfluenţîndu-se reciproc.

Cu toate aceste, nu putem nega, vasta importanţă a şcolii din Milet, ea fiind izvorul filosofie, în frunte cu cei trei reprezentaţi Thales, Anaximandru şi Anaximene rămîne a fi „Alma Mater" a raţiunii şi filosofiei.

Deducem, faptul că filosofia este o componenta a culturii, a vietii spirituale, alaturi de stiinta literaturii, arta, religie, acestea formeaza cultura si viata societatii. Ea se afla in interelatii cu celelalte componente dar nu se confunda cu niciuna dintre ele.