Lucius Annaeus Seneca (sau mai simplu Seneca sau Seneca cel Tânăr) (ca. 4 î.Hr.-65 d.Hr.) a fost filosof stoic roman, preceptor al împăratului Nero, a ocupat şi funcţii în administraţia Imperiului.
Seneca a văzut lumina zilei în ajunul secolului I al erei noastre, în cea mai romanizată regiune sudică a Hispaniei, provincia Baetica. Seneca este un andaluz sau, cum îl numeşte biograful sau român, istoricul Eugen Cizek, un "corduban". Oraşul lui natal este Corduba, azi Cordoba, la apa Guadalquivirului.
Tatăl lui Seneca cunoscut şi ca Seneca Retorul sau Seneca cel Bătrân (55 î.Hr.- 41d.Hr.), a avut o valoroasă activitate de intelectual creator, atât în Spania, cât şi la Roma. Istoric şi critic al artei oratorice, Seneca-tatăl a fost un apărător al tradiţiei clasice. Făcea parte din ordinul cavalerilor, situat imediat după ordinul senatorilor, primul în ierarhia socială. Mama lui Seneca, Helvia, provenea dintr-o familie de notabili din vecinatatea Cordubei.
Soţii Seneca au avut trei băieţi. Lucius Annaeus Seneca era al doilea copil. Primul născut, Novatus, va parcurge în decursul anilor o importantă carieră de demnitar. Al treilea fiu, Mela, va fi tatăl unui poet celebru, Lucan (39-65). Între cei trei fraţi şi părinţii lor va exista mereu o puternică legatură de solidaritate şi dragoste, oglindită şi în opera lui Seneca-fiul.
Seneca a fost adus la Roma din fragedă copilarie, sub îngrijirea devotată a unei admirabile mătuşi, soţia unui viitor guvernator al Egiptului. Ca tânăr discipol, Seneca va admira mai mulţi dascăli greci şi latini. Cel mai preţuit dintre aceşti "directori de conştiinţă" va fi stoicul Attalus. Arta cuvântului şi talentul pedagogic ale lui Attalus vor fi recunoscute chiar şi de severul conservator Seneca-tatăl, care nu-i iubea pe filosofi şi acorda atenţie mai ales retoricii.
Seneca-fiul se va ataşa de gânditorii stoici care îşi îndreptau eforturile spre făurirea unei atitudini de demnitate, umanitate şi curaj în faţa greutăţilor şi suferinţelor vieţii. Scopul stoicilor era libertatea interioară, sufletească - scut împotriva nedreptăţii şi tiraniei.
În vremea împăratului Tiberiu, învăţatul stoic Attalus, profesorul lui Seneca, este alungat din Roma. Această măsură de prigonire făcea parte dintr-o campanie de intimidare şi represiune împotriva "opoziţiei stoice". Reacţia lui Seneca va fi decizia de a părăsi Capitala. A plecat în Egipt, unde putea să fie apărat de mătuşa sa, sora Helviei, şi de soţul ei, guvernator al Egiptului. Va rămâne acolo, la Alexandria, până în anul 31 d.Hr.
Se opune lui Cicero, pentru care viaţa socială şi datoria de cetăţean se aflau pe primul loc. Înţelepciunea consta în a-şi cultiva voinţa de a-şi găsi fericirea în virtute, şi nu în hazardul bogăţiei materiale. Originalitatea lui Seneca stă în pătrunderea cu care a surprins viciile şi relele contemporanilor săi, stă în locul acordat milei şi omeniei faţă de sclavi, de gladiatori. Ideile sale au făcut ca el să fie consultat nu numai de filosofi, ci şi de Părinţii Bisericii şi de moraliştii creştini. A avut o carieră agitată, care a inclus şi exilul în Corsica pentru adulter cu Iulia Livilla, nepoata împăratului Claudius. Întorcându-se din exil, a fost preceptorul lui Nero. Acesta, devenind împărat, l-a implicat în conjuraţia lui Pison şi i-a poruncit să-şi ia viaţa. Seneca şi-a tăiat venele fără nici o tresărire. Sinuciderea către care a fost împins a oferit un model celebru de stoicism în acţiune.
Principalele sale scrieri etice sunt Scrisori morale, o utilizare timpurie a formei epistolare.
Traducere în limba engleză: Moral Letters to Lucilius - Letters from a Stoic [perioada de traducere şi publicare - volum 1-1917, volum 2 - 1920, volum 3 - 1925] Lucius Annaeus Seneca (Author), Richard M. Gummere (Translator, 18831969), reeditată în 2011).
Din voluminoasa sa operă este de reţinut morala sa apropiată de cea a stoicilor, dezvoltată în Questiones naturales.
Traducere în limba franceză: Traduction française : M. Charpentier - F. Lemaistre, Les questions naturelles, Oeuvres complètes de Sénèque, t. IV, Paris, Garnier, 1861.
Traducere în limba română: Volumul care incheie integrala senecană editată de Polirom. Traducere din limba latina, studiu introductiv, note, appendix („Epistolarul paulino senecan", text bilingv) şi indice de Ioana Costa. Integrala filosofică senecană, iniţiată în 1999 cu Naturales quaestiones. Ştiinţele naturii în primul veac (Traducere de Tudor Dinu, Vichi Eugenia Dumitru, Stefania Ferchedau, Lavinia Cuta. Ediţie îngrijită şi note de Ioana Costa. Indice şi tabla generală de materii de Tudor Dinu. „Naturales quaestiones" reprezintă un compendiu de ştiinte ale naturii, în care subiectele tratate sînt însoţite de consideraţii cu caracter moral. Apropiindu-se oarecum de Lucreţiu, Seneca este în căutarea eliberării spiritului prin cunoaştere. La sfârşitul unei vieţi cu ascensiuni şi căderi, după un exil pe care nu a avut tăria să-l suporte, după gloria puterii efective în imperiu, aceste scrieri reprezintă împlinirea spirituală. Filosofiei ăi datorează salvarea. Filosofiei îi datorează darul de pe urmă lăsat apropiaţilor săi. Filosofiei îi datorează, altfel spus, fericirea supremă. La un nou sfârşit de mileniu, viaţa şi moartea lui Seneca sînt exemplare. Cuprins: Despre fenomenele atmosferice luminoase • Despre trăsnete şi tunete • Despre apele terestre • Despre Nil • Despre nori • Despre vînturi • Despre cutremure • Despre comete) şi continuată cu Dialoguri I (2004), Dialoguri II (2004) şi Despre binefaceri. Despre îngăduinţă (2005), se incheie cu Epistole către Lucilius în 2007. Cele 124 de epistole (repartizate în mod traditional în douazeci de cărţi) apar în ediţia de faţă distribuite astfel: volumul I, epistolele 1-83, şi volumul al II-lea, epistolele 84-124.