Segregarea faţă de populaţia de culoare (negrii) a devenit în Africa de Sud o doctrină filosofică cvasireligioasă – apartheidul. Ca program politic, apartheidul a apărut pentru prima dată în 1948, tratând rezervaţiile ca pe o patrie potrivită pentru africani. A fost influenţat direct de ideile rasiale ale lui Hitler şi de planurile de aşezare a populaţiei segregate în Europa de Est.
Obiectivul apartheidului era să blocheze integrarea negrilor şi să creeze comunităţi complet separate. Legea Interzicerii Căsătoriilor Mixte (1949) extindea interdicţia de la africanii albi la orice uniune între persoane de rase diferite. Legea Imoralităţii decreta sexul extraconjugal ilegal în orice fel de împrejurări, dar era cu atât mai sever pedepsit dacă avea loc între persoane de rase diferite. Legea Înregistrării Populaţiei (1950) repartiza fiecare om unui grup rasial, ca legile naziste. Legea Zonelor de Grup (1950) conferea guvernului autoritatea de a desemna zone de locuit şi de muncă pentru anumite grupuri rasiale.
Segregarea a pătruns în toate aspectele vieţii, inclusiv sport, cultură şi nu în ultimul rând, servicii religioase iar până în 1959 guvernul segregase practic şi învăţământul superior. Apartheidul reprezenta în esenţă, dominaţia unei minorităţi albe asupra unei majorităţi de culoare, supusă opresiunilor de tot felul. În 1951, când a început apartheidul, erau 2 641 689 de albi, 8 560 083 de negri, 1 103 016 metişi şi 366 664 de asiatici. Până în 1970, albii crescuseră la numai 3 752 528, negrii săriseră la 15 057 952, metişii la 2 018 453 şi asiaticii la 620 436.
Regiunile cele mai bune şi fertile din Africa de Sud erau interzise negrilor şi metişilor. A avut loc un proces constant de nimicire a africanilor din zonele interzise, intimidaţi şi de metodele brutale ale poliţiştilor înarmaţi şi ale gărzilor militare, care au ucis zeci de mii de negri recalcitranţi. Negrii erau lipsiţi total de orice drepturi civile şi politice, însă beneficiau de slujbe în industria prosperă sud-africană, condusă de manageri albi.