Comunizarea a generat în ţările Europei de Est diverse acte de rezistenţă, în unele ţări chiar de rezistenţă armată, cum a fost cazul Ungariei în 1956. În contextul procesului de destalinizare, declanşat de discursul lui Nichita Hruşciov în februarie 1956, poziţia dictatorului comunist-stalinist al Ungariei, Matyas Rakosi, unul dintre cei mai detestaţi lideri ai blocului răsăritean - a devenit din ce în ce mai precară. În iulie 1956, presat de conducerea de la Kremlin, el a demisionat. Succesorul lui a fost Erno Gero, care avea concepţii asemănătoare, dar a permis unele liberalizări ale societăţii. Imre Nagy, fost premier şi duşman a lui Rakosi, a fost reprimit în rândurile partidului. Noile schimbări au generat un val de speranţe de libertate. Printre cererile expuse în cadrul unui miting erau şi unele referitoare la retragerea trupelor sovietice din Ungaria. Acţiunile maselor se înteţesc, participanţii pledau pentru libertate şi democratizarea societăţii. Nagy, numit premier, avea sarcina de a stopa valul protestelor. Gero a cerut ajutor Uniunii Sovietice pentru a reinstaura ordinea în ţară. Societatea civilă a solicitat sprijin Consiliului de Securitate a ONU dar a fost refuzată. Liderul jugoslav, Tito, la rândul său, îi îndemna pe unguri să pună capăt revoltelor, să nu compromită socialismul. Toate acestea demonstrează lipsa solidaritatăţii şi a sprijinului din exterior pentru “revoluţionarii ” unguri.
La Budapesta, în seara zilei de 22 octombrie 1956, a început răscoala anticomunistă, declanşată de studenţi, care au cerut schimbarea conducerii partidului, alegeri pe bază de pluripartidism, relaţii de egalitate cu U.R.S.S. etc. Liderii comunişti au cerut ajutor U.R.S.S.. Au intervinit forţele Armatei Sovietice, care înăbuşă în sânge revoluţia anticomunistă (circa 20 000 de victime). La 4 noiembrie au început negocieri sovieto-ungare, sovieticii urmărind reprimarea “contrarevoluţiei”. Janoş Kadar, refugiat pe teritoriul sovietic, a declarat că a alcătuit un nou guvern. Imre Nagy a fost nevoit să se refugieze la ambasada iugoslavă din Budapesta, apoi în România. La insistenţa sovieticilor, a fost extrădat noii conduceri de la Budapesta, unde a fost executat în 1958. Peste 200 000 de unguri reuşesc să părăsească ţara.
Noua conducere a Ungariei după o perioadă dogmatică, coordonată de Moscova, a reuşit la începutul anilor ‘60 să promoveze o politică liberală în economie. Astfel, Janos Kadar a reuşit să transforme Ungaria în anii ‘70-‘80 în cel mai liberal stat al sistemului socialist. La mijlocul anilor ‘80 el începe să se opună procesului reformator, fapt ce a dus la demiterea şi înlocuirea lui din funcţia de conducere a partidului în mai 1988.