În ianuarie 1968, în fruntea Partidului Comunist din Cehoslovacia ajunge Alexander Dubcec, reprezentant al aripei reformatoare. El declară că va promova reforme în societate şi ca construi un “socialism cu faţă uman”. În cursul procesului reformator, declanşat de Dubcek, cunoscut drept “Primăvara de la Praga”, a fost anulată cenzura, sau apărut noi formaţiuni politice şi obşteşti, şi-au reluat activitatea Partidul Social-Democrat. În aprilie 1968, conducerea partidului a aprobat un “Program de activitate” ce prevedea trecerea Cehoslovaciei la un nou model de socialism. A fost respinsă teza referitoare la rolul conducător al partidului, se preconiza schimbarea rolului organelor securităţii de stat.
Toate aceste iniţiative au deranjat conducerea de la Kremlin, precum şi a unor lideri comunişti din ţările est-europene, care şi-au exprimat dezacordul faţă de noile tendinţe ale Cehoslovaciei. Trupele armate a cinci state membre a Tratatului de la Varşovia - Bulgaria, Ungaria, R.D.G., Polonia şi U.R.S.S.- au intrat pe teritoriul cehoslovac la 21 august 1968. A.Dubcek a fost arestat împreună cu alţi lideri reformatori. Preşedintele Cehoslovaciei, L. Svoboda, a condamnat acest act de incălcarea flagrantă a dreptului internaţional, refuzând să formeze un nou guvern. Intervenţia sovieticilor şi a ţărilor satelite a fost condamnată de comunitatea internaţională, fapt ce a contribuit la iniţierea unor convorbiri cu A.Dubcek, fiind semnat un acord cu privire la reglementarea situaţiei din ţară. Trupele sovietice au rămas în continuarea pe teritoriul Cehoslovaciei, dar cele ale sateliţilor s-au retras. Adversarii reformelor au trecut la ofensivă.
Această intervenţie a fost justificată mai târziu de către Leonid Brejnev, care a declarat că “Uniunea Sovietică are datoria să intervină, fără să ţină cont de forţele naţionale, oriunde socialismul este ameninţat de o mişcare de restaurare a capitalismului”. Doctrina expusă a fost catalogată în Vest drept Doctrina Brejnev. În Cehoslovacia, chiar dacă “Primăvara de la Praga” a fost reprimată de trupele sovietice, s-a manifestat în anii 70 o opoziţie grupată în jurul “Cartei 77”, care va juca un rol important în timpul “revoluţiei de catifea” din 1989.
Manifestaţii de protest, deseori soldate cu ciocniri sângeroase cu forţele de ordine, au avut loc şi în Polonia (1956, 1970, 1980). Mişcarea protestatara a contribuit la formarea unui Sindicat liber în Polonia în 1980, Solidaritatea, care s-a situat în fruntea luptei anticomuniste din această ţară.