1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Un rol foarte important în dezvoltarea comunicării l-a avut descoperirea scrierii. Această epocă marchează o altă etapă în dezvoltarea comunicării umane. Beneficiile aduse de această perioadă se leagă, în primul rând, de fixarea mesajelor pe un suport material care să le asigure o durată mai mare de existenţă.

Cea de-a doua revoluţie cognitivă s-a produs prin descoperirea scrierii. Limba vorbită înfăptuise deja o codificare a gândirii, codificarea orală; scrierea a făcut posibilă păstrarea codului independent de vorbitor/ascultător, a fost un sistem de codificare independent de modalitatea de implementare a acestuia. Individul şi-a însuşit scrierea şi lectura, deprinderi cognitive şi motorii, fără a se înregistra o modificare "arhitecturală" în creier (aşa cum s-a întâmplat în cazul vorbirii).

Există neajunsuri şi în ceea ce priveşte scrierea. Dacă vorbirea se preta la fel de bine la transmiterea şi primirea de mesaje, scrierea nu a reuşit o sincronizare la fel de bună cu gândirea, era mult mai lentă. Şi, mai mult, avea o arie mult limitată de propagare: prin comparaţie cu o propoziţie rostită, care putea fi auzită de mai mulţi vorbitori sau chiar de un grup mai mare, o propoziţie scrisă nu avea decât un singur cititor, lectura nefiind posibilă decât "serial", în ritmul: un cititor - o lectură. Desigur, lectura se putea relua la infinit şi, în final, un text putea avea mai mulţi cititori decât ar fi avut auditori, dacă respectivul conţinut ar fi fost vehiculat prin intermediul vorbirii. Acesta era "punctul forte" al scrierii, care a fost cucerit la un preţ mare, scrierea devenind un mijloc de comunicare mult mai puţin interactive decât vorbirea.

Forma şi stilul discursului scris s-au adaptat, aşadar, noului mediu, în mod conştient şi prin convenţie, constrângându-l pe cel care scria să fie mai succint, dar oferindu-i şi suficientă libertate în a reformula şi regândi textul, pe măsură ce îl scria. Fiind mai puţin interactivă decât vorbirea, scrierea şi-a pierdut şi din spontaneitate, câştigând intenţionalitate şi un caracter ceva mai sistematic. Difuzarea scrierii a fost încetinită doar de ritmul lent al copiştilor, în a căror sarcină cădea răspândirea culturii scrise[1].

Astfel, în trecerea de la oralitate la epoca scrisului, un rol semnificativ l-a avut ,,poşta oficială”, care a apărut în timpul Imperiului Persan al ahemenizilor şi care a fost preluată de lumea elenistică, de către Imperiul Roman şi Bizantin şi de musulmani.

În aria apuseană a Europei, acest tip de difuzare a fost întrerupt după căderea Imperiului Roman de Apus şi nu a mai reînviat decât după 1000 de ani (în Franţa în 1464, iar în Marea Britanie în 1478).

Tot în această perioadă s-a constituit un sistem de circulaţie a informaţiilor politice şi economice. Ele erau adunate şi copiate de scribi, care le multiplicau apoi în 200-300 de exemplare.

 

[1] http://agonia.ro/index.php/article/77208/Trei_revolu%C5%A3ii_%C3%AEn_istoria_comunic%C4%83rii

Loading...