În decursul Cuaternarului [1], trecerea de la glaciar la interglaciar şi invers a avut consecinţe profunde, cu modificări în regiunile litorale ale globului. Nivelul marin (în primul caz) s-a ridicat cu cca 100-120 m.. Din punct de vedere termic, înlocuirea suprafeţei de covor vegetal cu zăpadă sau gheaţă a determinat o pierdere termică de 200 până la 400C, iar în unele zone chiar până la 900, ca urmare a creşterii albedoului, ceea ce a însemnat o răcire extremă.
În emisfera nordică s-au format trei calote glaciare (în: Groenlanda, America de Nord şi Europa de Nord), producându-se o inversiune termică între aceasta şi emisfera sudică. În Atlanticul de Nord (în decursul maximului glaciar) banchizele de gheaţă au ajuns până în Nordul Spaniei. La latitudinile mijlocii, fazele glaciare au fost mai lungi 80 000 - 90 000 ani, spre deosebire de cele interglaciare 10 000 - 15 000 ani. Calota glaciară feno-scandinavă (a cărei grosime a ajuns la 200-300 m) a acoperit, în mai multe reprize, Irlanda, Anglia, Danemarca, Olanda, partea nordică a Germaniei, Polonia, Ucraina, nord-vestul Rusiei. Ca urmare, pe continent au apărut modificări faţă de perioada anterioară, terţiară. Astfel, au dispărut lacurile imense, fluviile ocupau paturi mult mai largi, insulele britanice erau legate de continent, ca şi Indonezia. Existau mari cicluri climatice numite de specialişti perioade glaciare.
Cuaternarul începe printr-o lungă perioadă numită Villafranchian (după numele localităţii italiene Villafranca d'Asti) marcată de producerea a două glaciaţiuni2: Biber sau Predonau şi Donau. Geologii germani, A. Penck şi E. Brűckner, plasează între sfârşitul acestei perioade şi sfârşitul Pleistocenului3 producerea a patru alte glaciaţiuni, puse în evidenţă în Alpi: Gűnz (1,2 mil.-700 000 ani), Mindel (650 000-350 000 ani), Riss (300 000-120 000 ani) şi Wűrm (80 000-15 000 ani).
Între aceste perioade au existat oscilaţii climatice de relativă încălzire numite perioade interglaciare, iar în interiorul perioadelor glaciare oscilaţiile au fost denumite de specialişti interstadii. În timpul ultimei glaciaţiuni, Wűrm, au existat trei astfel de faze: W1 (vechi), W2 (mijlociu), cu climat aspru, dominând renul, capra alpină şi cerbul cu coarne uriaşe, şi W3 (recent). Acum 15 000 de ani în urmă gheţarii au început să se retragă pe fondul unei încălziri evidente. Procesul a fost de durată şi au existat milenii ce au înregistrat o întoarcere a frigului (W4) în tardiglaciar, gheţarii septentrionali retrăgându-se spre 9000-8300 de ani î.Hr, când începe practic Postglaciarul (Holocenul4).
Mărturii ale variaţiilor climatice sunt formarea morenelor, fauna de climă boreală (Rhinoceros tichorhimus -Rinocerul lânos, Elephas primigenius -mamutul, Ursus spelaeus- ursul de peşteră, Megaceros- cerbii cu coarne mari ş.a.) şi flora specifică.
Africa şi India nu au cunoscut aceste temperaturi scăzute, ciclurile climatice fiind bazate pe perioade umede (Pluvial) ce au alternat cu perioade aride. Paleoliticul corespunde perioadei geologice a Pleistocenului.
Climatul arctic şi subarctic din tardiglaciar este împărţit în trei perioade:
- Dryas vechi - Oldest (14 000- 11 300 ani);
2Glaciaţiunile (lat. glacies=gheaţă) sunt perioade marcate de o răcire extremă a climei.
3Pleistocen (gr. pleistos=cel mai) sau diluviul este prima perioadă a Cuaternarului.
4Holocenul (gr. holos=tot, Actual) este ultima perioadă a erei Cuaternare
- Dryas mijlociu - Older (10 350 - 9 800 ani);
- Dryas recent - Younger (8 800 - 8 300 ani).
Între Dryas vechi şi Dryas mijlociu au existat două oscilaţii relativ calde denumite de specialişti. Bőlling (11 300 - 10 350 ani) şi Allerőd (9 800 - 8 800 ani). În aceaste perioade flora a fost reprezentată de păduri de pini şi mesteacăn, în nord dominând însă flora de taiga. Din punctul de vedere al faunei îşi fac apariţia cerbul, elanul, ursul, castorul. S-au format acum şi turbăriile. Marea Baltică constituia un lac central pe Golful baltic.
Timp de patru milenii în timpul evoluţiei culturale a Magdalenianului (fazele IV, V şi VI, Gravettianul spaniol şi Hamburgianul german) renul domină într-un peisaj de tundră.
În Dryasicul recent se dezvoltă azillianul şi sauveterrianul. Clima fazei a IV-a a Dryasicului este numită preboreală (8300-7000 ani î.Hr.) şi reprezintă o fază de ameliorare climatică, când temperatura se încălzeşte lent. Domină, din punct de vedere al florei, plopul, mesteacănul, pinul, alunul, iar ca faună specifică sunt prezenţi: zimbrul şi elanul ce înlocuiesc renul şi bizonul, care urcă spre nord.
A V-a fază climatică, Boreal, (7000-5500), se caracterizează prin continentalism, fiind mai caldă şi mai aridă. Se răspândesc stejarul, teiul, mesteacănul, pinul şi alunul, floră căreia îi corespunde ca faună bourul, elanul, cerbul, capra, ursul, mistreţul, câinele şi castorul.
Cele două faze, preboreal şi boreal reprezintă mediul climatic în care evoluează comunităţile mezolitice.
Fazei a VI-a (5500-4600 ani), Atlantic, îi este specific un climat umed şi dulce, mult mai cald decât climatul actual (cu cca 2,50), cu clima temperat caldă şi umedă în prima parte, iar în a doua parte caracterizată printr-un optim climatic. Se dezvoltă pădurile de stejar, alun, ulm, tei şi brad. Tot acum se dezvoltă gramineele. şi sunt introduse în Europa Occidentală şi Septentrională tehnicile neolitice.
Subboreal (cca 3000-500) se caracterizează printr-un climat mai puţin cald şi şi umed, cu accente continentale, care a determinat retragerea copacilor de Tilia şi stejarilor din Europa răsăriteană, extingându-se fagul. Faza climatică corespunde perioadei eneolitice şi epocii bronzului.
Climatul Subatlantic (500-0), ploios, mai rece decât Atlantic, este dominat de esenţe ca: stejarul, fagul, mesteacănul şi pinul. O puternică expansiune cunoaşte carpenul.. Începutul perioadei corespunde sfârşitului Hallstattului şi începutului perioadei La Téne.
[1] Cuaternar ( lat. quatrus= al patrulea, antropozoic) ocupă a cinci suta parte din timpul geologic, reprezentând împreună cu Terţiarul era cainozoică sau neozoică ( gr. Kainos = nou, era vieţii noi). El a început acum 1,7 mil. şi ţine până în prezent.