Arheologia (gr. arhaios=vechi) reprezintă o ştiinţă istorică cu obiective bine precizate, având ca obiect depistarea, sistematizarea şi interpretarea vestigiilor materiale aflate în pământ, la suprafaţa acestuia sau sub apă, cu scopul de a reconstitui, cât mai fidel posibil, societatea umană în etapele timpurii ale istoriei omenirii. Pentru perioadele mai noi, acest demers este înlesnit datorită izvoarelor scrise, care oferă date în plus privind reconstituirea istorică.
În şcoala americană, arheologia reprezintă o ştiinţă componentă a antropologiei, alături de alte ştiinţe care se ocupă de civilizaţia umană în societăţile „tradiţionale” (care nu au cunoscut scrisul), cum ar fi etnografia, etnologia, folclorul ş.a.. În aceeaşi şcoală de gândire, antropologia reprezintă o ştiinţă care are ca obiect de studiu OMUL, din punct de vedere fizic şi cultural. Antropologia fizică studiază caracteristicile biologice ale omului şi modul în care acestea au evoluat, în timp ce antropologia culturală se ocupă cu studiul tuturor aspectelor care desemnează o cultură.
Noţiunea de cultură cuprinde totalitatea elementelor materiale (construcţii, unelte, arme, podoabe, recipiente ş.a.), sociale (legi, instituţii, relaţii economico-sociale ş-a-) şi spirituale (artă, filozofie, religie, ştiinţă ş.a.), care aparţin unei comunităţi de oameni.
Pentru perioadele vechi ale istoriei umane, când nu există surse scrise, o cultură este reconstituită exclusiv pe baza descoperirilor arheologice (monumente fixe şi inventar mobil), pentru acestea folosindu-se termenul de cultură arheologică.
O cultură arheologică nu acoperă decât parţial conţinutul real al culturii unei populaţii străvechi, datorită faptului că o mare parte din vestigiile materiale se degradează (cele din lemn, piele, fibre naturale – ţesături, împletituri), dar şi imposibilităţii de a determina semnificaţia spirituală a anumitor vestigii materiale. În acest sens, un ajutor îl poate oferi comparaţia cu alte populaţii ce trăiesc astăzi, şi care se află într-un stadiu cultural apropiat de cel al populaţiilor dispărute, pe care arheologii le analizează.
De obicei, o cultură arheologică primeşte numele localităţii eponime unde a fost identificată pentru prima dată (ex. cultura Cucuteni, cultura Hamangia ş.a.), dar poate fi denumită şi în funcţie de un anumit element caracteristic (ex. cultura ceramicii liniare, cultura câmpurilor de urne, cultura paharelor campaniforme ş.a.).
Este riscantă şi neavenită atribuirea etnică a unei culturi arheologice dacă nu sunt suficiente mărturii scrise, care să confirme această atribuire pentru toate elementele specifice unei culturi.