1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 5.00 (2 Votes)

Statul geto-dac a luat naştere în jurul anului 82 î. Hr., ca urmare a acţiunii de unificare a triburilor geto-dace întreprinsă de unul dintre conducătorii uniunilor de triburi existente, viitorul rege Burebista. Demersul unificator a avut adesea caracter violent, supunerea conducătorilor celorlalte triburi şi uniuni de triburi făcându-se prin forţa armelor. Nu poate fi însă exclusă posibilitatea ca unele dintre căpeteniile locale să fi acceptat de bunăvoie supremaţia lui Burebista, aşa cum pare să fi fost cazul viitorului vicerege Deceneu.

Apariţia statului ca formă superioară de organizare social-politică în spaţiul locuit de geto- daci constituie un fenomen complex, rezultat al interacţiunii a mai multor factori de factură internă şi externă.

La capitolul factorilor interni trebuie incluşi în principal cei de natură economică, culturală şi politică. Factorii economici au constituit una dintre premisele profunde ale apariţiei statului geto-dac, aceasta întrucât progresele realizate prin creşterea productivităţii, ca urmare a utilizării pe scară largă a fierului, au condus la separarea meşteşugurilor de agricultură, precum şi la adâncirea diferenţelor de avere şi de statut social din sânul societăţii. Factorii culturali au jucat şi ei un rol semnificativ în cadrul acestui proces, existenţa unei limbi şi a unei religii comune facilitând contactele şi legăturile social-politice dintre diversele triburi şi uniuni de triburi. Principalii factori politici au fost aristocraţia tribală, masa războinicilor şi puterea regală, ale căror interese divergente au condus la conturarea unui nou echilibru de forţe în interiorul societăţii. Asemenea altor cazuri contemporane ale antichităţii, aristocraţia prefera să preia nemijlocit puterea în propriile mâini, exercitând-o prin magistraţi aleşi pe termen limitat. Monarhul, la rândul său, avea tendinţa de a concentra o cât mai mare putere în mâinile sale, apelând uneori la ajutorul marii mase a războinicilor împotriva nobililor. În sfârşit, războinicii tindeau să se alieze cu instituţia monarhică, în care vedeau singura forţă capabilă să limiteze abuzurile aristocraţiei. Cea care a reuşit în cele din urmă să profite de toate aceste contradicţii, impunându-şi totodată autoritatea, a fost instituţia monarhică, reprezentată de regele Burebista.

În privinţa factorilor externi care au influenţat procesul de închegare a statului geto-dac, trebuie menţionată apropierea de hotarele etnice ale Daciei a două pericole externe majore, reprezentate de populaţiile celtice şi de statul roman. Aflate către nord-vest, în Slovacia de astăzi, populaţiile celtice şi, în mod special, seminţiile boiilor şi tauriscilor, constituiau o ameninţare latentă pentru triburile geto-dace, ele putând reedita oricând o nouă invazie de genul celei care avusese loc în Dacia a doua jumătate a secolului al IV-lea î.Hr. De cealaltă parte, statul roman se afla în plină expansiune către zona Peninsulei Balcanice. Între anii 168-146 î.Hr., acesta reuşise să cucerească parţial Illyria, să transforme statul macedonean în provincie romană şi să lichideze independenţa politică a Greciei peninsulare. Rolul celor două ameninţări externe nu trebuie însă exagerat. Ele nu au reprezentat condiţii sine qua non pentru formarea statului condus de Burebista, ci foarte probabil au funcţionat ca un catalizator pentru conducătorii politici şi militari ai triburilor şi uniunilor de triburi dacice, contribuind la impulsionarea procesului de unificare politică şi teritorială.

Loading...