Evoluţia sistemului constituţional sovietic în perioada care a trecut de la revoluţia comunistă din 1917 trebuie raportată la încercările de a se edifica un sistem nou de organizare statală, în concordanţă cu tezele marxist-leniniste, sistem care să dea expresie "dictaturii proletariatului" ca nou tip de stat. În aceste condiţii, întreaga evoluţie a sistemului constituţional sovietic din octombrie 1917 şi până în prezent este direct legată de "atracţia" vremelnică, dar şi de eşecul noilor forme de organizare politică, ce se doreau a fi radical diferite de cele cunoscute în alte ţări. Căutările care s-au întreprins pe plan constituţional s-au caracterizat în special prin încercarea de a găsi noi forme de organizare politică, menite să marcheze o desprindere totală de formele considerate "clasice" ale democraţiei tradiţionale şi încercarea de a edifica un nou tip de stat, bazat pe criterii de clasă, care să răspundă intereselor majore ale populaţiei[1].
În seara zilei de 25 octombrie 1917, cel de al doilea Congres al sovietelor de deputaţi ai muncitorilor şi soldaţilor din Rusia s-a pronunţat pentru "trecerea întregii puteri în mâinile sovietelor", pentru această măsură votând 505 din cei 673 delegaţi ai sovietelor locale reprezentate la congres. Noile autorităţi au proclamat ca obiectiv esenţial al politicii lor sfărâmarea vechiului aparat de stat şi crearea organelor puterii sovietice în întreaga ţară. Totodată, Congresul Sovietelor a ales un Consiliu al Comisarilor Poporului care a preluat în mâna sa întreaga putere executivă, emiţând o serie de decrete cu privire la organizarea politică a ţării. Deşi Comisariatele poporului şi-au continuat activitatea în localul vechilor ministere, s-au produs schimbări importante atât în ceea ce priveşte cadrele de conducere ale acestora, cât şi cu privire la atribuţiile noilor organe. A fost lichidat vechiul aparat judecătoresc, emiţându-se Decretul nr.1 din 21 noiembrie 1917 al Consiliului Comisarilor Poporului prin care justiţia trebuia să devină "un instrument pentru reprimarea împotrivirii claselor exploatatoare şi pentru întărirea statului sovietic".[2]. Pe lângă Comitetul militar revoluţionar din Petrograd a fost creată CEKA (Comisia extraordinară pentru lupta împotriva contrarevoluţiei şi sabotajului) sub conducerea lui F.E.Dzerjinski, care a trecut, ulterior, la 7 decembrie 1917, în subordinea Consiliului Comisarilor Poporului. Acest organism nou creat a fost apreciat ca fiind "sentinela mereu trează a revoluţiei socialiste, arma de temut a statului sovietic în lupta împotriva contrarevoluţiei externe şi interne"[3]. În aceeaşi perioadă s-a trecut la crearea Armatei roşii, concepută ca o instituţie diferită de fosta armată ţaristă. La 16 decembrie 1917, guvernul sovietic a adoptat decretele "cu privire la principiul eligibilităţii şi organizarea puterii în armată" şi "cu privire la acordarea de drepturi egale tuturor militarilor". Au fost aleşi noii comandanţi militari, desfiinţându-se titlurile, rangurile, distincţiile şi gradele[4].
Dizolvarea Adunării Constituante
La 20 decembrie 1917, Consiliul Comisarilor Poporului a luat hotărârea de a convoca Adunarea Constituantă pentru ziua de 5 ianuarie 1918. Această adunare fusese aleasă la 15 noiembrie 1917, prin alegeri democratice în care partidul bolşevic obţinuse 25% din voturi, în timp ce partidele de orientare socialistă (socialiştii revoluţionari şi menşevicii) obţinuseră 62%, iar partidele democrate burgheze 13%. Din totalul celor 715 deputaţi, 412 erau socialişti revoluţionari şi numai 183 bolşevici[5]. În timp ce bolşevicii dispuneau de importante voturi în marile centre industriale, majoritatea ţăranilor votaseră pentru socialiştii revoluţionari. Convocată la Petrograd în clădirea Palatului Tavriceski, Adunarea Constituantă a refuzat să se ralieze punctului de vedere al minorităţii bolşevice. În consecinţă, bolşevicii s-au retras de la dezbaterile Adunării, care a fost dizolvată de către Consiliul Comisarilor Poporului, deoarece nu acceptase să devină un instrument docil al politicii sale. S-a recurs, în schimb, la ratificarea măsurilor adoptate de guvernul bolşevic de către cel de al treilea Congres general al sovietelor de deputaţi ai muncitorilor, soldaţilor şi ţăranilor din Rusia, care şi-a deschis lucrările la 10 ianuarie 1918. Printre alte acte adoptate de acest congres se numără "declaraţia drepturilor poporului muncitor şi exploatat", care precizează că "Rusia se declară republică sovietică de deputaţi ai muncitorilor, soldaţilor şi ţăranilor", în care "toată puterea centrală şi locală aparţine acestor soviete". "Declaraţia" fundamenta noile principii de organizare politică, bazate pe criterii de clasă, precizând că persoanele aparţinând claselor exploatatoare vor fi lipsite de dreptul de a participa la conducerea statului. Este de remarcat că alegerea Congresului sovietelor se făcuse prin vot deschis, la alegerea delegaţilor participând numai persoanele încadrate în muncă, în timp ce fosta Adunare Constituantă - dizolvată - fusese aleasă pe baza sistemului multipartid, cu participarea întregii populaţii. Deplasarea centrului de greutate a noii puteri spre Congresul sovietelor marchează voinţa de a pune bazele unei noi structuri statale, cu excluderea formelor tradiţionale, considerate specifice pentru democraţia burgheză.
În perioada care a urmat revoluţiei bolşevice au fost adoptate numeroase acte legislative. De pildă, la 27 octombrie 1918, Consiliul Comisarilor Poporului a adoptat "Decretul cu privire la presă", pe baza căruia în întreaga ţară au fost interzise ziarele "contrarevoluţionare", considerate a fi "nu mai puţin primejdioase decât bombele şi mitralierele"[6]. Pe plan economic, la 14 decembrie 1917 fusese decretată naţionalizarea băncilor particulare din Petrograd, iar la 26 ianuarie 1918 fusese publicat Decretul cu privire la confiscarea capitalurilor sociale ale fostelor bănci particulare. La 17 noiembrie 1917[7], Consiliul Comisarilor poporului a publicat primul decret cu privire la naţionalizarea unei întreprinderi industriale (fabrica companiei manufacturiere din Liking, din apropiere de Orehovo-Zuevo). Au urmat apoi alte decrete de naţionalizare, iar în ianuarie 1918 a fost adoptat Decretul cu privire la naţionalizarea flotei comerciale[8]. La sate a fost pusă în aplicare Legea cu privire la socializarea pământului şi au fost adoptate măsuri pentru introducerea "dictaturii" în domeniul aprovizionării cu alimente.
În aceeaşi perioadă au fost organizate comitetele sărăcimii satelor, având misiunea să asigure confiscarea cerealelor de la proprietarii care s-ar fi sustras de la obligaţiunile de predare şi să asigure aplicarea noilor dispoziţii normative.
În condiţiile menţionate mai sus, s-a deschis la Moscova cel de al V-lea Congres General al sovietelor din Rusia, în condiţiile reprimării, chiar în zilele Congresului, a rebeliunii socialiştilor revoluţionari "de stânga", aflaţi până atunci, temporar, într-o alianţă cu bolşevicii[9].
[1] A se vedea, cu privire la istoria sistemului constituţional sovietic, Merle Fainsod, How Russia is Ruled, Harvard University Press, 1963; Gwendolen M.Carter, Government of the Soviet Union, 1972, ed.Harcourt Brace Jovanovich; John N.Hazard, Soviet Systems of Government, ed.IV-a, 1968, University of Chicago Press; Robert Sharlet, The New Soviet Constitution of 1977. Analysys and Text, King's Court Communications Inc., Brunswick, Ohio, 1978.
[2] Istoria U.R.S.S., 1917-1957, trad. din limba rusă, Bucureşti, 1958, p.87.
[3] Idem, p.86.
[4] Idem, p.89.
[5] Idem, p.93.
[6] Idem, p.98.
[7] Idem, p.107.
[8] Idem, p.108.
[9] Idem, p.119.