loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)
  • 3 martie 1921 - a fost semnată Convenţia de alianţă dintre România şi Polonia prin care cele două state se angajau să se ajute reciproc în cazul unui tac neprovocat la graniţa de Est;
  • 26 martie 1926 - tratatul a fost reînnoit, introducându-se ideea ajutorului mutual în cazul oricărei agresiuni externe;
  • o altă trăsătură importantă a politicii externe româneşti din perioada 1919-1938 a fost orientarea către Franţa şi Marea Britanie:

10 iunie 1926 - a fost semnat Tratatul de alianţă dintre România şi Franţa; conform tratatului, ambele state urmau, în caz de atac neprovocat , să se consulte în scopul „salvgardării intereselor legitime naţionale şi al menţinerii ordinii stabilite prin tratate" (este vorba despre tratatele de Pace semnate la Paris);

  • 17 septembrie 1926 - a fost semnat Tratatul pentru apărarea păcii şi a statu-quo- ului teritorial dintre România şi Italia prin care aceste state se angajau să se ajute reciproc în cazul unui atac neprovocat din partea unei terţe puteri (tratatul dintre România şi Italia, în condiţiile în care s-a constatat o apropiere a Italiei de Ungaria în ceea ce privea politica revanşardă nu a mai fost valabil, fapt ce s-a şi întâmplat după anul 1935 când Italia a anexat Etiopia);
  • relaţii româno-sovietice au cunoscut în perioada analizată o linie sinuasă; în ianuarie 1918 relaţiile diplomatice dintre Rusia şi România au fost rupte (vezi manifestările din Delta Dunării, propaganda sovietică antiromânească, precum şi activitatea Partiului Comunist din România);
  • 1920-1924 - s-a încercat, prin iniţierea unor activităţi diplomatice, normalizarea relaţiilor dintre cele două state, fără a se ajunge la rezultate concrete; Conferinţa româno-sovietică organizată în luna martie a anului 1924 la Viena a eşuat datorită faptului că URSS nu a recunoscut apartenenţa Basarabiei la România;
  • 9 iunie 1934 - au fost reluate negocierile privind stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi URSS (negocieri dintre Nicolae Titulescu şi Maksim Litvinov); la 21 iulie 1936 a fost perfectat un protocol înte cei doi reprezentanţi; în agust 1936, Titulescu a fost „debarcat" din funcţia de ministru de Externe al României.
  • pe plan internaţional:

octombrie 1935 - Italia a atacat Etiopia pe care o va şi anexa; o 7 martie 1936 - Germania a ocupat zona demilitarizată a Rhenaniei,

încălcând Tratatul de la Versailles şi acordurile de la Locarno; o iulie 1936 - a izbucnit războiul civil din Spania - Germania şi Italia au susţinut rebeliunea generalului Franco, în timp ce Franţa şi Marea Britanie au adoptat o politică de neintervenţie: o martie 1938 - Germania a anexat Austria;

o septembrie 1938 - a fost semnat de către Hitler, Mussolini, Daladier, Chamberlain -Acordul de la Munchen prin care regiunea Sudetă ce aparţinea Cehoslovaciei a fost dată Germaniei; acordul a însemnat, prin dezmembrarea Cehoslovaciei, membru al Micii Înţelegeri, anularea pactelor regionale dar şi a principiului de respectare a status-quo-ului menţionat în tratatele internaţionale din perioada analizată; o 5-18 noiembrie 1938 - Carol al II-lea al României a vizitat Marea Britanie iar în perioada 19-21 noiembrie 1938 a vizitat Parisul pentru a solicita sprijin economic şi politic; cele două guverne nu au dat un răspuns concret; în legătură cu vizita în capitala Angliei, din noiembrie 1938, regele Carol al II-lea nota în jurnalul său despre discuţiile avute cu Chamberlain şi Eden cu privire la „legăturile între ţările noastre, despre necesitatea de a strânge şi mai mult legăturile, mai ales cele economice; am arătat primejdia care o reprezintă infiltraţiunea comercială germană şi am făcut apel ca, având ajutorul Marii Britanii, spaţiul vacant să fie ocupat înainte de a fi prea târziu"; la rândul său, lordul Halifax a subliniat, că în urma întrevederii cu regele Carol, acesta a întrebat care „este proporţia intereselor noastre (ale Marii Britanii) în domeniul economiei. La aceasta, primul ministru (englez) a răspuns, cu destulă detaşare, că, lui personal, i se pare că o serie întreagă de forţe naturale au dus la faptul că în prezent este inevitabil ca Germania să nu se bucure de o poziţie preponderentă în domeniul economiei, însă acest lucru nu înseamnă că noi suntem cu totul dezinteresaţi în posibilităţile comerţului cu România"; atât reprezentanţii Marii Britanii cât şi Carol, după relatarea lui Halifax, au căzut de acord cu faptul că o îngrădire a comerţului exterior al Germaniei ar aduce mai multe dezavantaje; în privinţa dificultăţilor din relaţiile comerciale anglo - române, partea engleză le-a identificat ca rezidând în decalajul mare între preţurile de pe piaţa românească şi piaţa mondială, simţită în mare parte la cereale şi petrol (a fost luată în discuţie şi regimul societăţilor petrolifere; o 24 noiembrie 1938 - Carol al II-lea se află la Berlin, propunând intensificarea relaţiilor economice dintre România şi Germania; la întrevederea cu Hitler, Carol a abordat şi problema relaţiilor economice cu Germania, Fuhrerul accentuând faptul că Berlinul nu doreşte „nimic altceva decât comerţ cât mai intens şi cât mai profitabil cu tot Sud - Estul Europei, inclusiv România", Germania putând livra României majoritatea articolelor de care ea avea nevoie, în schimbul cerealelor şi petrolului româneşti; în fapt, odată cu elaborarea Noului Plan (Planul Schacht a fost adoptat la 24 septembrie 1934 şi a introdus un nou regim de control al devizelor şi relaţiilor economice bilaterale ale Germaniei cu ţările producătoare de materii prime pe baza unor acorduri în compensaţie) a fost lansat conceptul de „comerţ multilateral" ce a favorizat încheierea de acorduri ce permiteau schimburi de bunuri cu statele cu economii complementare; pentru România Noul Plan prezenta avantajul de a asigura o piaţă pentru produsele exportate la preţuri mai mari decât cele practicate pe piaţa mondială, produsele alimentare româneşti putând fi schimbate cu bunurile industriale germane; negocierile economice dintre cele două state - România şi Germania lui Hitler, au început în toamna anului 1934, ducând la semnarea Tratatului de stabilire, comerţ şi navigaţie din 23 martie 1935, tratat însoţit de un număr mare de anexe, majoritatea confidenţiale („1. Germania şi România nu vor întreprinde niciodată una contra celeilalte acte războinice. 2. Toate diferendele se vor aplica prin tratative şi convorbiri directe. 3. România şi Germania îşi iau angajamentul de a încheia un tratat comercial, care va avea la bază ca directivă ridicarea standardului de viaţă al poporului german şi al celui român. În acest scop, ambele ţări se obligă a curăţa terenul de obstacolele care se opun comerţului româno-german; în primul rând de barierele vamale excesive, de contingentări şi de cereri de devize nejustificative. 4. Germania şi România se obligă a încheia un tratat special al petrolului şi al derivatelor din petrol. Prin acest tratat, Germania se obligă a pune la dispoziţia României devizele strict necesară plăţii cupoanelor datoriilor externe române contractate după anul 1929.5. Germania recunoaşte actualele hotare ale României"); proiectul a fost respins de regele Carol al II-lea sub presiunea demisiei lui Gheorghe Tătărescu şi Nicolae Titulescu pe motiv că ar fi fost lezate interesele Franţei, Carol fiind interesat să poată primi invitaţia oficială de a vizita Parisul. Radu Lecca este convins că semnarea tratatului propus de Germania în anul 1935 „ar fi salvat România de toate nenorocirile care s-au abătut asupra ei în anii 1940­1944;

 14 martie 1939 - trupele germane au invadat Cehoslovacia; Acordul de la Munchen a fost încălcat; o 23 martie 1939 a fost semnat Tratatul economic româno-german; Rebecca Haynes, în lucrarea sa Romanian Policy towards Germany 1936 - 1940, susţine că termenii colaborării economice germano - române stabiliţi în februarie şi martie 1939 au fost elaboraţi de guvernul român şi nu impuşi de Germania, aşa cum în repetate rânduri a fost subliniat de istoriografia românească, încă de la începutul lunii decembrie a anului 1937 cu discuţiile dintre Gheorghe Tătărescu şi Herman Wohlthat, negociatorul pe teme economice desemnat de Goring; astfel, până la începutul lunii februarie 1939 a fost conceput un program general de către Gafencu, ministrul Economiei - Bujoiu, ministrul Armatei - Stănescu şi ministrul de Finanţe - Constantinescu, reprezentanţii României fiind conştienţi că „Germania trebuie să-şi câştige poziţie de cea mai importantă influenţă economică din România pe care o avusese înainte de 1914"; mai mult decât atât, în raportul Ambasadei germane din Marea Britanie către Ministerul de Externe al Germaniei din 28 noiembrie 1938, detalia pe baza opiniilor lui Frank T.A. Ashton Gwatkin, şeful Departamentului Economic din cadrul Foreign Office-ului, britanicii recunoşteau faptul că Germania constituie principalul client pentru produsele statelor balcanice, în consecinţă, putea pretinde o poziţie predominantă în zonă; o la 31 martie 1939, la Paris a fost semnat Acordul între România şi Franţa referitor la plăţile comerciale, iar pe 11 mai acelaşi an, de data aceasta la Bucureşti, s-a încheiat Protocolul între România şi Marea Britanie privitor la schimburile comerciale dintre cele două state. Unul din scopurile protocolului a fost atât de a dezvolta exportul românesc pe piaţa engleză, cât şi o creştere a importurilor Marii Britanii în România; o 13 aprilie 1939 - Londra şi Parisul au garantat integritatea teritorială a României şi a Greciei (garanţiile averau mai mult o formă teoretică din moment ce nu era prevăzută modalitatea de realizare a acestui deziderat); o 23 august 1939 - a fost semnat Tratatul de neagresiune între URSS şi Germania (Tratatul Ribbentrop-Molotov); protocolul adiţional secret al Tratatului făcea referire la modificările teritoriale în zona estică a Europei, între Marea Baltică şi Marea Neagră; la punctul 3 se menţiona că: „Partea sovietică subliniază interesul pe care-l manifestă pentru Basarabia. Partea germană îşi declară totalul dezinteres politic faţă de aceste teritorii"; o 1 septembrie 1939 - Germania a atacat Polonia, act ce a marcat începutul unei noi conflagraţii mondiale; o 3 septembrie 1939 - Marea Britanie şi Franţa au declarat război Germaniei, fără să intervină efectiv în luptă;

17 septembrie 1939 - trupele sovietice au invadat Polonia, ocupând 2/3 din teritoriul polonez în conformitate cu Pactul din 23 august 1939; o 6 septembrie 1939 - Consiuliu de Coroană al României a hotărât că România „să observe strict regulile neutralităţii stabilite prin convenţii internaţionale faţă de beligeranţi în actualul conflict".

Loading...