1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Referindu-se la premisele constituirii statelor independente românești din epoca medievală, istoricii le divizează în două grupe: interne și externe.

  1. Interne

Sporul demografic. În pofida îndelungatei perioade de migrații în perioada se­colelor IX-XIII, a sporit considerabil numărul populației autohtone românești, care a fost în stare să asimileze rămășițele migratorilor. Nu poate fi neglijat nici procesul migrației românilor din interiorul arcului carpatic, migrație care a avut un caracter lent, îndelungat, și nu el a fost factorul cel mai important în sporul demografic extra- carpatic. Sporul demografic a determinat dezvoltarea economică a regiunilor date, lărgirea suprafețelor de teren lucrate, mărirea volumului producției agricole, apariția și dezvoltarea orașelor, care au devenit centre meșteșugărești și comerciale.

Nivelul politic destul de avansat. Către sfârșitul secolului al IX-lea, românii au fost organizați în formațiuni statale incipiente, care și-au continuat existența până în secolul al XIV-lea. Așadar, trăsătura distinctivă a societății locale a fost pluralitatea formațiunilor statale incipiente.

Ierarhizarea feudală tot mai pronunțată, apariția și cristalizarea unor noi clase și pături sociale, de asemenea, a constituit o premisă internă importantă a procesului de formare a statelor medievale românești.

  1. Externe

Diminuarea puterii militaro-politice a Regatului Maghiar a constituit prin­cipala trăsătură a cadrului extern în care s-au constituit cele două state românești extracarpatice. Lupta împotriva tătarilor a secătuit forțele Ungariei și ea nu a putut face față mișcărilor îndreptate spre înlăturarea dominației maghiare.

Diminuarea hegemoniei tătarilor, mai întâi între Carpați și Dunăre, apoi între Carpați și Nistru, a fost un alt factor extern. Luptele permanente dintre tătari și un­guri au dus la formarea unui „vacuum” de putere. În condițiile când nici ungurii, nici tătarii nu exercitau aici un control efectiv, a apărut posibilitatea reală de a se constitui statele independente, posibilitate care nu a fost ratată.

Interesele politice ale Poloniei erau îndreptate spre alte regiuni vitale pentru existența ei, Polonia se afla în stare de tensiune cu Ordinul Teutonic - acesta la 1308 a tăiat Poloniei calea spre Marea Baltică. Odată cu venirea la tronul polonez a lui Vladislav Lokotek (1320), începe renașterea națională a Poloniei care atinge punctul culminant în timpul lui Cazimir cel Mare (1333-1370). Marele Ducat al Lituaniei era ocupat cu problema alipirii teritoriilor vechilor cnezate rusești.

Desigur, apare și întrebarea, de ce s-au constituit două state românești în spațiul extracarpatic? N. lorga și P. Panaitescu explicau aceasta prin „fărâmițarea feudală” a Regatului Maghiar. Țara Românească și Moldova s-ar fi desprins de monarhia unga­ră și s-au constituit ca state independente ca rezultat al fărâmițării politice a Ungari­ei. Stelian Brezeanu explica acest fenomen prin configurația geografică. Orientarea neconvergentă a cursului principalelor râuri, în opinia sa, a constituit cauza esențială a apariției a două state românești separate. Victor Spinei se referă la împrejurările de ordin politic, și anume: presiunea intensă a triburilor nomade de stepă din sudul Moldovei și estul Munteniei, iar mai târziu, prelungirea influenței maghiare în zona curburii Carpaților, ceea ce a diminuat temporar contactele dintre cele două regiuni; nucleele teritoriale în jurul cărora s-a realizat unirea formațiunilor politice din cele două regiuni românești erau despărțite de o distanță apreciabilă; direcțiile prioritare ale legăturilor celor două regiuni, comerciale și confesionale, nu aveau orientare identică; decalajul cronologic dintre înființarea statelor de la sud și est de Carpați se datorează menținerii mai îndelungate a stăpânirii mongole în Moldova.

Loading...