1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Campania de înscăunare a lui Ieremia Movilă în Moldova a fost condusă de hatmanul Zamojski. Mișcarea trupelor polone spre hotarele Moldovei era atent urmărită de principele Transilvaniei Sigismund Bathory, care, imediat ce a aflat despre trecerea Nistrului de către poloni (27 august 1595, stil nou), a trimis un sol în tabără lui Zamojski. Solul transilvănean înmâna lui Zamojski scrisoarea lui Sigismund Bathory în care principele îl avertiza încă o dată pe hatmanul polon că Moldova este supusa sa și îi cerea să o apere de tătari. Dar avertismentul a fost respins. Încă pe 21 august (stil nou), unui sol al lui Ștefan Răzvan, care sosise în tabăra polonă, i s-a cerut ca domnul Moldovei să nu opună rezistență și să pără­sească țara.

Este de remarcat că nici otomanii nu erau dispuși să intervină în Moldova. În orice caz, dintr-o scrisoare a sultanului Mehmed III către Ștefan Răzvan (aprilie- mai 1595), aflăm că cererea domnului Moldovei de a primi ajutor de la Poartă a fost respinsă, sultanul cerându-i ca el singur să-și apere țara. Câteva zile mai târ­ziu, la 1 septembrie (stil nou), trupele poloneze au trecut Prutul, iar pe data de 4 al aceleiași luni, Ieremia Movilă - „cerut și ales de moldoveni”, - este numit domn de către hatmanul Zamojski. Încoronarea oficială a avut loc la Iași pe 6 septembrie 1595 (stil nou). Așadar, campania polonilor din 1595 în Moldova s-a încununat cu succes deplin. Ștefan Răzvan a fost alungat și în scaunul domnesc a fost instalat Ieremia Movilă.

La 27 august 1595, domnul și câțiva boieri semnau un act prin care căutau să dea o bază juridică raporturilor moldo-polone, să facă o apreciere a eforturilor depuse de polonezi în vederea instalării lui Ieremia Movilă în scaun, să schițeze un eventual statut politico-juridic al Moldovei. Cercetătorii, care au examinat ac­tul, de regulă, au indicat doar pretențiile exagerate ale polonilor și nu au încercat să dezvăluie intențiile boierilor moldoveni, care au alcătuit acest document. Din atare punct de vedere, actul din 27 august prezintă în sine un exemplu strălucit de activitate manierată a diplomației moldovene.

În linii mari, în actul din 27 august, se evidențiază două părți. În prima parte, se subliniază că Ieremia Movilă este domn al Moldovei „prin mila lui Dumnezeu”, se recunoaște protectoratul lui Sigismund III, se recunoaște că regele „a binevoit să vină în ajutorul acestei țări”, că anume „prin favoarea și binefacerea regelui”, Iere- mia Movilă este „în posesiunea Palatinatului Moldovei”. În continuare, domnul și boierii cer ca acest drept al lui Ieremia Movilă de a domni în țară să fie confirmat „printr-un privilegiu” pe care ei se obligă să-l respecte cu fidelitate. Autorii actului din 27 august promit că îndată ce acest privilegiu va fi acordat, Ieremia Movilă se obligă să recunoască supunerea lui față de rege și Coroană, țara „să fie membru fidel și inseparabil al Coroanei la fel ca și alte țări și palatinate ale Coroanei”. De asemenea, domnul se obliga să trimită la rege reprezentanții săi „care să exprime această supunere, pentru ca M.S. să binevoiască a ne lua sub aripa protecției ca pe supușii săi și să unească această țară pentru totdeauna cu Coroana”. Autorii actului mai cer ca regele Sigismund III „să binevoiască a ne dărui postul de Voievod al Moldovei”. Evident, este vorba de transformarea Moldovei într-o simplă provincie poloneză, Ieremia Movilă urmând să devină un simplu conducător al acestei pro­vincii, voievodat. Originea polonă a acestor „cerințe” ale politicienilor moldoveni este în afară de orice discuții și ele, în condițiile în care trupele polone erau la Iași, nu au putut să nu fie incluse în acest act.

Cu toate acestea, Ieremia Movilă și boierii cer să fie menținute după el „veni­turile și pământurile care îi sunt destinate, pentru ca noi să putem face față acestui post”, deoarece țara este situată la marginea Poloniei, alături de vecini puternici și voievodul trebuie să fie gata să apere țara. Evident că prin această cerere se încerca să se anihileze tendința polonilor de a transforma Moldova într-o simplă provincie a Coroanei, regele nu devenea stăpânul direct al teritoriului Moldovei. Acceptarea acestei clauze de către rege urma să mențină după Ieremia Movilă dreptul suprem asupra teritoriului și asupra veniturilor publice ale țării, „voievodul” Moldovei fiind într-o situație total deosebită față de ceilalți voievozi ai provinciilor polone. Evident, în acest caz, noțiunea de „membru fidel și inseparabil al Coroanei” capătă cu totul alt sens, și anume, doar sensul de protecție al regelui asupra domnului și țării.

Prima parte a actului din 27 august se finalizează cu cererea domnului și a boierilor de a oferi moldovenilor posibilitatea de a obține moșii pe teritoriul Co­roanei, de a permite căsătoriile mixte și același lucru să se prevadă pentru polonezi în Moldova. De asemenea, se mai prevedea respectarea reciprocă a religiei catolice și celei ortodoxe de rit grec.

Partea a doua a actului menționat oferea regelui o altă modalitate de regle­mentare a raporturilor moldo-polone și prevedea un alt statut politico-juridic al Moldovei. Aceasta însă numai în cazul când regele nu ar vrea să accepte supușenia lui Ieremia Movilă și a țării sale. Autorii actului din 27 august nu motivează prin nimic acest posibil refuz al regelui, dar îi dau clar de înțeles că ar putea să o facă. În atare caz, Ieremia Movilă se declara gata să fie recunoscător regelui pentru ajutorul acordat ca să obțină scaunul țării, promitea să depună eforturile necesare pentru a menține pacea între rege și sultan, se obliga să ofere „națiunii poloneze dovezi de bune intenții”, avertizând regele de orice primejdie, iar mai târziu, înda­tă ce regele va dori, să se recunoască supus al Coroanei, să se unească la aceasta și să nu se alăture altui stăpân decât regelui. Evident, alternativa oferită regelui, într-un mod foarte onorabil pentru el, era mult mai favorabilă lui Ieremia Movilă și Țării Moldovei. Cu toate că statutul politico-juridic al Moldovei, în acest caz, nu este determinat, faptul că nu se face nicio aluzie la suzeranitatea Porții, pare să vorbească despre aceea că boierii moldoveni sperau să obțină independența țării. Aceasta, în opinia noastră, este esența actului din 27 august 1595, el prezintă în sine două oferte regelui Poloniei, de aceea aprecierea lui ca „tratat” moldo-polon este inadecvată.

Analiza actului din 27 august 1595 permite să revedem unele aprecieri făcute anterior lui Ieremia Movilă, că ar fi fost „un om al compromisurilor și surprizelor, o unealtă a turcilor și a polonilor” (N. Grigoraș), un „favorit polonez și acolit al turcilor” (C. Gollner).

Între timp, otomanii caută să traducă în viață hotărârea de a transforma Țările Române în pașalâcuri. În august 1595, marele vizir Sinan-pașa traversa cu trupele Dunărea. La 13/23 august 1595, lângă localitatea Călugăreni, Mihai Viteazul reu­șește să zdrobească trupele otomane care trecuseră Dunărea. Dar, cu toate acestea, s-a văzut nevoit să se retragă în fața puhoiului otoman. Turcii au înaintat în interi­orul țării, ocupând pentru un timp scurt Bucureștii și Târgoviște. Ulterior, primind ajutor din partea creștinilor, Mihai Viteazul reușește să-i alunge pe otomani din țară, obținând o victorie răsunătoare la Giurgiu (15/25 octombrie), care a blocat intenția otomanilor de a transforma Țările Române în pașalâcuri.

Pe de altă parte, polonezii înțelegeau necesitatea de a ține cont de puterea otomană. Cancelarul Jan Zamojsky, în acord cu Ieremia Movilă, trimite un sol la Sinan-pașa, care trebuia să obțină recunoașterea noului domn al Moldovei din partea Porții, acesta obligându-se să reia plata haraciului. Propunerea era destul de atrăgătoare - era vorba despre restabilirea suzeranității Porții în Moldova prin in­termediul polonilor, practic fără niciun efort din partea otomanilor. Poarta a avut o atitudine foarte prudentă față de această propunere, răspunzând că Țara Moldovei a fost cedată tătarilor, așa că toate negocierile urmează a fi purtate cu ei.

Către începutul lunii octombrie 1595 tătarii au intrat în Moldova. În zilele următoare, situația s-a încordat și în tabăra polonă de la Țuțora soseau știri îngrijo­rătoare despre pregătirile de luptă ale tătarilor și chiar câteva ciocniri între grupu­rile de cercetași poloni și tătari. După câteva ciocniri neînsemnate dintre poloni și tătari, părțile au început negocierile finalizate cu semnarea pe 22 octombrie a tra­tatului dintre han și hatmanul polon, care prevedea remiterea steagului de domnie lui Ieremia Movilă și garanția hanului că sultanul nu va schimba această decizie, reluarea de către domn a plății haraciului către sultan și a dărilor cuvenite către han. În afară de aceasta, hanul se obliga să părăsească Moldova în trei zile și să nu mai năvălească împotriva acestei țări. După semnarea tratatului, pe 27 octombrie Jan Zamojski se retrage din Moldova. În așa fel, raporturile moldo-tătaro-otomane au fost normalizate. în noiembrie 1595, sultanul a recunoscut tratatul polono-tătar, iar în decembrie Ieremia Movilă a fost confirmat în scaunul Moldovei. Prin aceste acțiuni, în Moldova se instaurează o suzeranitate colectivă (condominium) polono- otomană.

Mihai Viteazul a fost obligat să țină cont de noile realități politice și s-a adre­sat domnului Moldovei cu rugămintea de a mijloci înțelegerea sa cu Poarta. Nego­cierile s-au terminat la începutul anului 1597, când Mihai Viteazul este recunoscut domn de Poartă și primește steagul de domnie.

În anul 1597, au loc schimbări esențiale în Transilvania. Sigismund Bathory, căruia nu i-au reușit planurile nici în Moldova, nici în Țara Românească, încheia cu Rudolf II un tratat conform căruia ceda acestuia Transilvania în schimbul a două ducate - Opellen și Ratibor din Silezia. După aceasta, Sigismund pleacă în noile sale teritorii, iar în Transilvania vin dregătorii lui Rudolf al II-lea.

Schimbări au loc și în politica externă a lui Ieremia Movilă. După ce a devenit domn, el începe o politică de minimalizare a influenței polone în Moldova. Despre acest fapt ne vorbește cât se poate de clar tratatul semnat de Ieremia Movilă cu polonii în martie 1597, care prevedea: instaurarea monarhiei ereditare pentru di­nastia Movileștilor; respectarea de către poloni a hotarelor Moldovei; respectarea legilor țării; domnul urma să promoveze o politică fiscală pe care o considera opor­tună, fără amestecul regelui; el avea dreptul să acorde boierilor dregătorii. Se mai prevedea păstrarea religiei pravoslavnice, dreptul țării de a bate monedă, însă „în chipul leșeștilor”, aceasta explicându-se prin necesitatea ca ele să circule în întrea­ga Polonie. Regele se obliga să asigure securitatea Moldovei, domnul se îndatora să depună toate eforturile pentru menținerea păcii între poloni și turci, să asigure trecerea nestingherită a solilor și a negustorilor poloni în Turcia și înapoi.

Polonezii au considerat că au făcut un mare serviciu Porții prin scoaterea Moldovei din frontul antiotoman, acțiune suficientă, în opinia polonezilor, pentru ca sultanul să accepte incorporarea acestei țări la Polonia. În acest scop, în 1597 și 1598, la Poartă au fost trimise două solii, dar fără rezultat. Unicul succes obținut de polonezi a fost faptul că prin Tratatul din 4 august 1598 sultanul a recunoscut drep­tul ereditar al dinastiei Movileștilor la scaunul Moldovei, dar e foarte important de subliniat că recunoașterea se făcea condiționat: sistemul ereditar se va menține atâ­ta timp, cât Ieremia Movilă și urmașii lui vor arăta „devotament și credință față de măreața mea Poartă”. Fără îndoială, Ieremia Movilă a înțeles foarte bine rolul său în rivalitatea polono-turcă, de aceea în politica sa externă, el a trebuit să manifeste „credință” și regelui, și sultanului.

Loading...