Tipărire
Categorie: Istorie
Accesări: 95
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

II.1. Viața și activitatea lui Aristotel.

Cel mai celebru dintre discipolii lui Platon de la Academie a fost Aristotel, care parea cel mai potrivit pentru a prelua conducerea scolii. Aristotel s-a nascut in 384 i.Hr., in Stagira, un oras din Macedonia, in nordul Greciei. Tatal lui, Nicomachus, era medicul de curte al lui Amyntas, bunicul lui Alexandru cel Mare. Experienta lui de viata la curte, de atunci si de mai tarziu, poate explica dezgustul sau fata de printi si curte.

Medicina, si atunci ca si acum, este adesea o profesie de familie si nu este exclus ca el sa fi dobandit interesul pentru biologie si medicina de la tatal sau. Avea doar 17 ani cand i-a murit tatal si Aristotel s-a mutat la Atena, devenind student la Academie unde avea sa-si petreaca urmatorii 20 de ani. La Academie a inceput analiza argumentelor utilizate in diferite discutii ale lui Socrate, care au dus la primul sistem al Logicii, prezentate in 'Organon'. Unul dintre dialogurile lui Platon, 'Parmenide', scris la scurt timp dupa intoarcerea lui din Sicilia, mentioneaza evolutia lui Aristotel.

Insa dupa moartea lui Platon, Aristotel nu i-a luat locul, probabil pentru ca un om care nu era cetatean al statului nu putea detine proprietati. Brusc, el a parasit Atena si s-a stabilit la Assus, de cealalta parte a Marii Egee, unde discipolii lui Platon infiintasera o noua academie. Probabil ca aici Aristotel a scris primele 12 capitole din 'Politica' in care sustine ca principalul scop al polis-uui este sa formeze conducatori in stare sa traiasca respectand valori filozofice. Tot acolo a scris si o lucrare, ce s-a pierdut, despre domnie in care afirma - in contradictie cu Platon - ca era mult mai bine pentru domnitor sa nu fie un filosof si cerea un rol independent pentru cel din urma.

Dupa trei ani petrecuti in Assus, unde s-a si casatorit, s-a mutat in insula Lesbos si si-a indreptat atentia asupra biologiei. In acest timp a scris 'Despre suflet': daca Platon sugerase ca sufletul era inchistat in trup si trebuia sa lupte pentru a se putea elibera, Aristotel descrie sufletul ca fiind dominant dar si in armonie cu corpul.

Intre 343-42 Aristotel a fost invitat de Filip II al Macedoniei sa devina tutorele fiului sau, Alexandru, si s-a mutat la curtea din Pella. Viziunea sa politica se opunea cu cele ale angajatorilor lui, deoarece imperiul in expansiune al lui Filip si Alexandru insemna sfarsitul statului-oras. In 335 i.Hr. Aristotel s-a intors la Atena si a infiinfat o scoala, Lykeion, langa templul lui Apollo Lyceus. Aici se studiau logica, medicina; biologia, istoria si cursurile se predau in peripatos, o alee acoperita (de unde si termenul de peripatetic).

Lucrarea finala a lui Aristotel.

Aristotel si-a scris ultima lucrare, 'Despre filosofie', in 348 i.Hr. Incepand cu acea data el s-a implicat in cercetare, predare si scrierea de tratate tehnice. Ele demonstreaza o abordare critica asupra opiniilor trecute si a celor prez 616e43g ente, utilizarea unor rationamente deductive provenite din principii auto-evidente sau a descoperit adevarurile si utilizarea formelor logice pe care le-a inventat.

Chiar daca lucrarile lui au ajuns la noi doar fragmentar, adesea intr-o forma modificata de editorii antici, exista ramasite ale celor 30 de lucrari importante. Vreme de mai bine de o mie de ani 'Logica' lui a fost considerate lucrarea definitiva asupra acestui subiect. Aristotel a propus si a definit multe concepte care au ramas valabile si astazi: subiect si predicat, energie si potential, substanta si esenta, cantitate si calitate, genuri si specii dar si atom.  

In 323 i.Hr., la moartea lui Alexandru cel Mare, in Atena a existat o revolta anti-macedoniana. Aristotel, ingrijorat ca ar putea avea aceeasi soarta ca Socrate, a parasit orasul si a plecat pentru a trai pe proprietatea mamei sale situata pe insula Euboea, unde a murit cand avea saizeci de ani.

II.2.Compararea teoriilor  politice ale lui Platon și Aristotel.

Platon si Aristotel, doi filosofi ai celui de-al IV-lea secol, au avut viziuni aflate la poli opusi, privind politica si filosofia in general. Acest fapt a fost foarte ingenios ilustrat de pictorul Raphael in opera sa "Scoala de la Atena", unde Platon e portretizat privind catre formele superioare, iar Aristotel se uita in jos, pentru ca este adept al stiintelor naturale. 
Intr-o discutie despre politica, punctual de plecare al fiecarui filosof devine un factor esential. Nu este o coincidenta faptul ca Platon sustine in "Republica" ca cei care trebuie sa fie conducatorii unei cetati sunt regii filosofi, cei care poseda cunostinte despre notiunea de bine. Interesul sau pentru metafizica este demonstrat in "Republica" de nenumarate ori: de exemplu, alegoriile pesterii, soarelui, liniei si teoria formelor. Pentru ca este atat de implicat in metafizica, ideile lui politice sunt mai mult teoretice. Aristotel, spre deosebire de Platon, considera ca politica este arta guvernarii si de a fi guvernat. In "Politica" el incerca sa evidentieze o forma de guvernare care ar fi ideala pentru un stat din timpul sau. Echilibrul este un element fundamental, atunci cand il avem in considerare pe Aristotel pentru ca el crede ca acesta este un element necesar pentru a crea un guvern stabil. Viziunea lui mai putin metafizica asupra politicii il face pe Aristotel putin mai apropiat de lumea moderna, desi el este departe de a fi modern. Conceptia lui Platon despre ceea c ear trebui sa fie politica si guvernarea este un rezultat direct al credintei sale in teoria formelor. Teoria formelor practice afirma ca exista o forma superioara pentru orice lucru din lumea noastra. Fiecare lucru material este o reprezentare a lucrului real reprezenat de forma. Potrivit lui Platon, majoritatea oamenilor nu pot vedea formele, ei vad doar reprezentarile sau umbrele acestora, ca in alegoria pesterii. Doar cei care iubesc cunoasterea si contempleaza asupra realitatii lucrurilor vor reusi sa vada formele. Filosofii, care prin definitie sunt iubitori de intelepciune, sunt singurele fiinte care pot ajunge la cunoasterea adevarata. In "Republica" Paton afirma ca filosofii ar trebui sa fie conducatorii cetatii, din moment ce ei sunt singurii care detin cunottinte asupra formei binelui.
         Pentru a compara teoriile politice a doi mari filosofi, trebuie mai intai examinata fiecare teorie in parte. Palton este considerat de multi experti drept primul scriitor de filosofie politica, iar Aristotel este recunoscut ca fiind primul om de stiinta politica. Amandoi au fost mari ganditori. Fiecare a avut idei despre cum pot fi imbunatatite societatile din vremea lor. Este necesar sa privim fiecare teoria  lor in parte, pentru a descoperi diferentele dintre ele.
Principala preocupare a lui Platon este societatea perfecta. El creeaza un proiect pentru o societate utopica, in "Republica", in afara dispretului sau fata de tensiunea vietii politice . Acest proiect este o schita a unei societati in care el credea ca toate problemele care erau prezente in societatea sa din lumea reala ar fi usurate. Platon a tins sa vindece atit chinurile societatii umane, cat si pe cele ale personalitatii umane . Esentialul a ceea ce Platon dorea sa obtina este societatea perfecta.
Aristotel, spre deosebire de Platon, nu este preocupat de perfectiunea societatii. El doreste doar sa imbunatateasca societatea deja existenta. In loc sa faca schita a unei societati perfecte, ca Platon, Aristotel sugereaza in "Politica" faptul ca societatea in sine ar trebui sa tinda catre cel mai bun sistem politic ce poate fi atins.Platom s-a bazat pe metoda deductiei, in timp ce metoda folosita de Aristotel este inductia . Utopia este o solutie abstracta, o solutie care nu pleaca de la o problema concreta. Nu extsta asemenea dovezi potrivi carora toate societatile din vremea respectiva aveau novie de o asemenea reforma drastica, asa cum sugereaza Platon. Aristotel, in schimb, observa ca tot ce era mai bun posibil fusese deja atins. Tot ceea ce se putea face era sa se incerce o imbunatatire a ceea ce deja exista.

Aristotel, in lucrarile sale, este adeptul ideii ca oamenii de la natura sunt animale politice, adica fiinte care traiesc numai in societate, si ca societate. Recunoaste si la animale forme de viata sociale, dar omul insa este "o fiinta mai sociala" avand "simtul binelui si al raului, al dreptului si al nedreptului si al tuturor starilor morale" (in "Politica"). In timp ce albinele sau furnicile raman la stadiul de solidaritate instinctuala, oamenii o depasesc in forme din ce in ce mai rafinate de la familie (ghenos), ajungandu-se la sat (Kome) si gasindu-si implinirea in cetate (polis), singura suficienta siesi, si de aceea forma perfecta.
         Comunitatea este o asociatie in vederea unui bine. Ea este temeiul sigur si singurul cadru posibil pentru om. Cetatea este implinirea acestei comunitati, ultima si forma perfcta a comunitatii (vazuta de Stagirit a fi intruchipata de statul sclavagist atenian). 
         Sociabilitatea este innascuta, conaturala. De aceea, in sens logic (si nu temporal) comunitatea este anterioara individului. Fara sa analizeze sau sa explice in ce consta sociabilitatea in concret, Aristotel lasa gandirii politice o provocare care nu este lipsita de importanta istorica, fiind considerata una dintre cele mai mari deschideri catre intelegerea esentei umane. 
         Este de remarcat la Aristotel, ideea ca "asociatia politica este cea mai buna cand este formata din cetateni cu avere mijlocie" pentru echilibrul social, solidaritatea si stabilitatea sociala. Ideea a fost preluata de gandirea politica moderna, si de cea economica.
         Tendintele naturale ale omului se indreapta spre comunitate si Stagiritul afirma ca omul este un animal politic (zoon politikon) care isi atinge scopurile in asociatia politica ("koinonia poltike" - o sintagma care va face cariera, pentru ca modernii o va identifica ca punct de  plecare a "societatii civile") (1).
  Din acest punct de vedere politica nu este o creatie de arta ci o realitate "naturala".
         Polis-ul este fondat pe diviziunea muncii- manuale si intelectuale.Autoritatea politica apartine cetatenilor care sunt eligibili unei functii politice, barbatii liberi". Daca Platon a vazut existenta unei cetati dominata de dreptate, Aristotel pune deasupra ei "Binele".  

         Cetatea este definita mai intai ca o "anumita comunitate" Ca toate comunitatile omenesti ea izvoraste din necesitatea fiintelor umane de a se asocia in vederea anumitor scopuri. Fiecare comunitate poate fi astfel definita prin cauza ei. Satul la Aristotel, element material care intra in componenta cetatii, este o "colonie a familiei", "extensie a sistemului familial" si nu o organizatie propriu- zisa. Aceasta comunitate este condusa de un rege de unde rezulta ca monarhia este forma de guvernare proprie unei comunitati care inca nu s-a desavarsit. (2)Scopul cetatii este Binele suprem. Cetatea nu are vreun tel special, nici vreun scop care sa fie el insusi un alt scop, ci scopul ultim"Daca ratiunea, cauza finala a cetatii, este Binele suprem care este cautat pentru el insusi, si nu ca mijloc pentru a atinge un scop exterior lui, care este cauza materiala a cetatii?" se intreaba Denis Collin. Celelalte comunitati sunt materia cetatii: "Comunitatea desavarsita formata din mai multe sate este o cetate". Cum stim daca comunitatea este desavarsita? Raspunsul lui Aristotel este conform cu fizica sa: o fiinta desavarsita este o fiinta care poate sa traiasca prin ea insasi, care nu are nevoie de alta; comunitatea desavarsita este cetatea, pentru ca a atins nivelul autarhiei, adica poate sa fie suficienta siesi. Deci marimea optima pentru o cetate este cea care permite autarhia. Dincolo de ea nu exista decat grupari artificiale, fara consistenta (uniuni de cetati, federatii etc).
         Cetatea este scopul unui proces material, care porneste din nevoia elementara a individului in viata si se dezvolta urmandu-si propria dinamica. Dezvoltarea ei este intrucatva spontana (3). Ideea unei "stari naturale", tipica teoriilor moderne, este profund straina gandirii lui Aristotel. Un om in stare naturala, adica un om care ar sta in mod natural in afara cetatii, ar fi "fie o fiinta degradata, fie o fiinta supranaturala"

"Modelul lui Aristotel este cetatea greaca, iar expresia cea mai inalta a acesteia este democratia ateniana. El inca nu permite sa distingem in cadrul cetatii specificitatea statului modern ca pe un corp aparte, al magistratilor si al diverselor clase sociale, iar chestiunea autoritatii guvernantilor ramane in umbra, intr-atat Aristotel pare sa o reduca la problema guvernarii drepte".     

 Idei social - politice. Le gasim in "Politica" - 8 carti.  Studiul asupra constitutiilor pe care el le-a facut l-a dus  la ideea ca statul este primordial fata de individual. Apare in aceeasi lucrare - ideea istoricitatii vietii sociale. El sustine ca statul este o institutie naturala, omul de la natura fiinta sociala. Omul se deosebeste insa de animalele ce traiesc izolat, cat si de cele ce traiesc in grup prin aceea ca omul face parte dintr-o comunitate de munca. Considera comunitatea de munca ca forma politica a activitatii naturale. Aristotel analizeaza formele diferite de stat, tipuri de stat, aratand avantajele si dezavantajele fiecaruia in parte. Idei actuale - ideea ca omul este un zoon politikon.(fiinta omeneasca este prin esenta sa membru unei societati organizate, a unui polis - oras, stat, cetatean). Aceasta celebra teza exprima ideea de sociabilitate a omului. Dupa cum Aristotel nu se limiteaza la constatarea faptului ca omul este fiinta sociabila ci implica si ideea ca omul este asa de la natura, este subordonat statului.Daca Platon a admis o egalitate limitata in sfera conducatorilor statului, Aristotel dimpotriva, i-a apararea proprietatii private si a familiei, considera ca forma ideala de stat este aceea in care puterea politica apartine celor cu stare mijlocie. El admite ca pot fi alte forme de stat: monarhie, aristocratie si democratie. Aristotel face o pledorie remarcabila in favoarea democratiei. Arata ca multimea are capacitatea de a judeca mai bine in orice imprejurare decat un grup restrans de oameni. Vorbeste de faptul ca omul trebuie sa se supuna legii, ca legea are putere suprema in stat. Este intemeietorul eticii, esteticii, este acela care a stat la inceputul majoritatii stiintelor. Aristotel - primul filozof la care gasim o constructie teoretica minutioasa, un adevarat sistem filozofic, este importanta analiza conceptelor pe care le face, a categoriilor, de asemenea cu Aristotel se produce primul moment al desprinderii unor discipline stiintifice de filosofie constituindu-se in stiinte de sine statatoare care studiaza realitatea din diferite perspective. Analiza critica facuta , filosofia lui Platon. Filosofia moderna si contemporana nu se poate lipsi de el fie pro sau contra se discuta cu respect de el si filosofia sa.     

II.3.Apariția și evoluția istorică a democrației politice.

Problema formei de guvernamant, a mecanismelor detinerii si exercitarii ei, a principiilor si valorilor pe care aceasta se intemeiaza, a grupurilor si claselor sociale ce pot participa la actul conducerii sociale a constituit o tema permanenta de meditatie si disputa in gandirea si practica vietii sociale, ea fiind prezenta inca din antichitate. In aceste societati, in special in cea greceasca ateniana, disputele politice in jurul puterii privind detinerea si exercitarea ei au generat doua grupari social-politice distincte, aristocratia si democratia, precum si doua din cele mai importante forme de guvernamant ale acestei societati, aristocratica si democratica. Primele conceptii teoretice si practice in legatura cu democratia dateaza inca din antichitatea ateniana, de unde deriva si sensul etimologic al termenului demos-popor si kratos-putere, autoritate, adica detinerea si exercitarea puterii de catre popor. Sensul etimologic al democratiei, de guvernare a poporului de catre acesta, continutul sau social-politic, nu a fost acelasi in toate perioadele si societatile, el a cunoscut o evolutie continua in functie de formele si principiile in care acesta si-a gasit intruchiparea, de natura sistemului social, de valorile pe care acesta s-a intemeiat, de acceptiunea data notiunii de popor si insasi democratiei. O prima analiza teoretica despre democratie o realizeaza Aristotel in lucrarile sale Politica, Etica si Constitutiile. Dominat de ideea realizarii Binelui general, el asociaza guvernamantul cu Constitutia, considerandu-le lucruri identice, de aceea, spune el, este suficient sa cercetam cine si in folosul cui guverneaza, pentru a sti ce fel de guvernamant are statul respectiv si ce constitutie ii corespunde.

In Politica, vorbind despre formele de guvernamant, Aristotel considera democratia o forma impura, fiind identica sau aceeasi cu demagogia. O asemenea apreciere a lui Aristotel asupra democratiei isi are explicatia in conceptia pe care o da notiunii de popor si cetatean. Pentru el notiunea de cetatean nu era echivalenta cu totalitatea locuitorilor adulti dintr-o comunitate sociala, ci ea se rezuma la proprietari, numai acestia puteau intruni calitatile de cetatean, iar poporul era format din cetatenii proprietari. Cetatenii proprietari bogati dau oligarhia, iar cei saraci demosul-democratia. De aici, si confuzia pe care o face Aristotel intre democratie-sinonima cu saracia sau demagogia si oligarhia cu bogatia. Iata cum rezuma el acest fapt: "Ceea ce distinge in mod esential democratia de oligarhie este saracia si bogatia; oriunde puterea este in mana bogatilor este oligarhie; oriunde puterea este in mana saracilor, este demagogie".(Aristotel.Politica, Oradea, 1996, p.126)

Fiind asimilata cu saracia si demagogia, democratia apare pentru Aristotel o forma de guvernamant impura sau corupta la fel ca tirania. Asa cum a fost conceputa si aplicata, democratia ateniana a avut o serie de limite, cum ar fi:         -Ea era aplicata in cadrul unei comunitati mici-oras, cetate, rezumandu-se la Atena si zonele limitrofe. Sfera ei de manifestare, de cuprindere a fost mai mult teoretica decat practica, ea nefiind o forma de guvernamant a practicii politice. Democratia nu era un fenomen, un proces permanent, ci ea alterna cu formele totalitare, dictatoriale.

-In actiunea ei practica, democratia ateniana se baza pe egalitatea reala a cetatenilor, data de proprietate, fiind conceputa si bazata pe proprietate. Ea avea o sfera relativ ingusta de cuprindere a vietii sociale, inclusiv a notiunii de popor, importante segmente ale acestuia, sclavi, femei, oameni liberi care efectuau munci fizice erau exclusi din cadrul sau si deci si de la exercitarea puterii;

-Alegerea magistratilor, a celor ce urmau a exercita functiile publice se facea prin tragere la sorti, fapt ce ii diminuau din forta, capacitate, eficienta, intrucat unii din cei desemnati puteau sa nu aiba nici o inclinatie sau competenta in exercitarea functiilor, facand astfel din democratie o forma de guvernamant ineficienta, incapabila de a rezolva in cele mai bune conditii problematicile vietii sociale.    Cu toate aceste limite, democratia sclavagista ateniana care a fost cea mai reprezentativa pentru aceasta perioada istorica, avea sa conserve principii de baza pentru conturarea democratiei moderne si a caror valabilitate s-a pastrat si astazi si nu pot lipsi din continutul acesteia, cum ar fi: egalitatea tuturor cetatenilor in exercitarea puterii; alegerea reprezentantilor puterii; posibilitatea revocarii acestora, etc.

In feudalism, ca urmare a dominarii sale de absolutismul monarhic si de dogma teologica, democratia a cunoscut o perioada de regres. Ca forma de guvernamant si guvernare ea dispare, ceea ce se mentine fiind numai anumite elemente, aspecte de democratism, acestea fiind prezente in cadrul obstilor satesti sau a republicilor orasenesti. Nici sub aspect teoretic, democratia nu a cunoscut evolutii remarcabile in perioada feudala, abia in secolul al XVII-lea, odata cu descompunerea acestei formatiuni sociale si afirmarea reprezentantilor dreptului natural si a tezei contractualiste, cel putin conceptual, teoretic, democratia realizeaza progrese. Prin continutul laic al dreptului natural si promovarea conceptiei de egalitate intre oameni, a dreptului participarii tuturor cetatenilor la actele conducerii sociale, democratia cunostea o consolidare a continutului si a statutului sau.

La randul sau, teoria contractualista, prin modul de concepere a constituirii statului- un contract incheiat intre cetateni si autoritate pe baza bunei intelegeri- dar mai ales prin posibilitatea si legitimitatea inlaturarii acestuia in cazul cand autoritatea nu-si indeplineste obligatiile contractuale, fapt ce echivala cu inlocuirea puterii, face ca democratia sa constituie deja o alternativa politica de guvernare, de impunere a ei de catre cetateni, de popor.

Adevarata dezvoltare atat din perspectiva conceptual, teoretica, dar mai ales din perspectiva practicii politice, o va cunoaste democratia politica odata cu societatea moderna capitalista, cu elaboratele doctrinar politice ale acesteia, liberalismul, conservatorismul sau social-democratia. In noile conditii democratia este identificata cu principiul suveranitatii poporului, exprimata in dreptul sau de  a desemna si controla guvernarea natiunii, care este realizata de pe principii si valori noi.

O asemenea concepere a democratiei venea in intampinarea aspiratiilor si intereselor noii clase sociale burghezia, a conceptiilor acesteia de restructurare si reorganizare pe baze si principii noi, democratice a puterii si a vietii politice.