Toate miturile afirmă că omul a fost creat să fie slujitor al zeilor. Elementul esențial al conducerii statului era teama, ca bază a raporturilor dintre zei și oameni. Frica trebuia inspirată de stăpâni robilor lor (era un regim crud și brutal pentru sclavi și prizonierii de război). Cât despre rege, el era și preot, intermediar între zei și oameni; se considera că primește poruncile de la Zeu și toate ordinele sale sunt în fapt ale acestuia. Numele zeului era secret, Baal însemnând în fapt domn, stăpânitor, suveran. Un mare rol în legitimarea tiraniei, a înșelării celor mai slabi l-au jucat mantica acadiană (semnele sfinte) și magia mesopotamiană. Am nota, de asemenea, primatul teoriei ciclice în explicarea lumii, a veșnicei reîntoarceri pe care o găsim și la evrei (expresia „nimic nou sub soare” îi aparține și regelui iudaic Solomon).
Statul cel mai puternic din Babilonul antic s-a realizat sub domnia regelui Hammurapi/Hammurabi (1792-1749/1750 î.Hr.), stat care timp aproape de 1500 ani va fi cea mai strălucită metropolă politică și culturală a Mesopotamiei meridionale, influențând puternic civilizațiile Orientului Apropiat. De la asiro- babilonieni avem și un document aparte, cu caracter predominant juridic, din care un text principal, Introducerea, ni s-a păstrat înscrisă pe o piatră. Este Codul lui Hammurapi (Hammurabi). Textul pretinde că i-ar fi fost transmis regelui de către însuși zeul Șameș (zeul soarelui și luminii) și că îndemnă la realizarea unificării regatului, la temperarea guvernării și la realizarea unei legitimități acceptate, prin bunăstarea poporului, respectarea dreptății și dezrădăcinarea răului și nelegiuirii. Un element pe care îl întâlnim și în textele indiene este elogiul pedepsei nu numai ca instrument de guvernare, ci și ca regulator universal al existenței.
Alte texte, inclusiv coduri de legi („Codul regelui Ur-Engur”, „Legile lui Ur-Nammu”, „Legile lui Eșnunna”, „Legile lui Lipit-Iștar”), „Poemul lui Ghilgameș”, „Poemul creației” (scris pentru cinstirea zeului Babilonului Marduc), dialogul „Discuția dintre stăpân și sclav”, confirmă că societatea babiloneană era întemeiată pe un sistem organic de legi împletite cu anumite idei politice, filosofice și morale de care se conduceau babilonenii. In aceste și alte tratate social-politice, filosofice și etico-spirituale gândirea politică își croia cale prin retrăirea coliziilor vieții sociale, prin analiza concepțiilor mitologice și religioase ce dominau atunci.