1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)
Pin It

Gândirea politica a Indiei antice ni se dezvăluie din cele mai vechi monumente literare: Vedele (sfârșitul mileniului al Il-lea î.Hr.), poemul Mahabharata și o serie de culegeri de învățături cu caracter filosofico-religios, etico-juridic și chiar politic, având în vedere culegerea brahmană Manava Dharma Shastra și lucrarea atribuită lui Cautilya, Arthashastra.

Titlul celei dintâi, Manava Dharma Shastra, s-ar putea traduce, mai exact decât versiunea curentă de Legile lui Manu, Cartea despre învățătura lui Manu (sec. VI/IV-III î.Hr.). Este vorba despre un ghid unic pentru hindușii credincioși, fiind creat de brahmani pentru a-și consfinți și preciza poziția dominantă în ierarhia socială. In acest scop se și prezintă întruchipare a tradiției: regulile sunt prescrise de revelație și de tradiție; revelația este cartea sfântă (Vede), iar tradiția este Dharma Castra.

Învățătura (Legile) lui Manu se concentrează asupra consacrării inegalității, consolidată prin bariere religioase, social-politice și morale de netrecut între diferitele stări sociale, închise și ereditare, precizării status-ului specific al diferitor varne (termenul sanscrit desemnează stări sociale închise, ereditare, sancționate teologic și politico-juridic; termenul castă a fost introdus de portughezi în sec. XVII) și a raporturilor dintre ele.

Sistemul de varne (alcătuit din patru caste principale, abolite oficial în 1949 după obținerea independenței de către India față de Marea Britanie) apare ca fiind o creație divină (inegalitatea e investită cu girul divinității): brahmanii au fost creați din gura Ființei supreme și stăpâni ai tuturor castelor; kșatryas din brațul acesteia, vaisyas din coapsa sa, iar șudras din piciorul său (ideea originii diferite, prin act divin, a stărilor sociale o vom regăsi și în Republica ideală a lui Platon). Inegalitatea rezultând din această „origine” deosebită nu e numai socială și politică, ci și morală sau funcțională: fiecare stare are datorii particulare. E un fel de diviziune socială a muncii și îndatoririlor, prestabilit (la Platon ea era explicată și printr-o corelație cu „părțile sufletului”, care are o importanță universală, similară ordinii cosmice). Astfel, brahmanilor le revine studierea și învățătura Vedelor; kșatryas au primit însărcinarea de a apăra poporul; a îngriji de dobitoace, a se îndeletnici cu negoțul, a împrumuta cu dobândă, a munci pământul ș.a., sunt îndatoririle ce au primit vaisyas, dar șudrașilor nu le-a fost dată decât o singură îndatorire: de a sluji celorlalte stări, fără a le nesocoti meritul, fiind rob prin naștere.

In plan general, aceste scrieri ezoterice, normative, tind să perfecționeze mijloacele care depind de om în domeniul acțiunii politice. Cu tot caracterul său complex - religios, filosofic, etic, politico-juridic - învățătura lui Manu reprezintă o astfel de lucrare, bineînțeles, cu o finalitate precisă: consolidarea orânduirii sociale de castă și a guvernământului monarhic, în spiritul și interesele varnei brahmanilor.

Un alt document impresionant al gândirii politice a Indiei, și în general a Orientului antic, este Arthashastra sau Știința politicii, atribuit lui Cautilya („Vicleanul”) Ceanakia, sfetnicul părtaș la opera reîntregitoare și centralizatoare a lui Ceandragupta I, întemeietorul dinastiei Maurya (sec. IV-III î.Hr.). Lucrarea reprezintă un tratat normativ de „știință” politică (înțeleasă ca știință practică), în care accentul cade asupra modului în care un rege trebuie să-și conducă statul, pentru a-l face puternic și înfloritor, capabil de a se opune presiunii statelor dușmane și chiar de a le supune puterii sale.

Arthashastra îmbracă, de fapt, un cerc larg de probleme, cărora urmărește să le dea soluții: raporturile dintre științele laice (filosofie, economie, politică) și doctrina religioasă, obligațiile regelui, cerințele educării caracterului său, ale conduitei și modului său de viață, îndatoririle demnitarilor statului, organizarea judecătorească, măsurile de asigurare a ordinii publice, conducerea economiei, îndatoririle diferitor caste, metodele de realizare a politicii externe, legăturile cu statele vecine, pregătirea și conducerea războaielor, încheierea păcii etc. Problema structurii sociale este rezolvată în spirit tradițional: este legitimată împărțirea societății în varne, conservându-se astfel inegalitatea socială, a cărei menținere reprezintă cea mai importantă îndatorire a regelui.

Unii autori consideră faptul că Platon și Aristotel își aplică concepțiile filosofice la domeniul politic și caută guvernământul ideal, pe când Cautilya izolează domeniul politic și-l tratează ca gânditor politic, astfel încât el poate fi socotit ca fondatorul absolut al științei politice și nu numai al celei indiene. Ceea ce­l apropie de Platon și Aristotel este credința în puterea științei: monarhul va conduce bine dacă cunoaște știința politică. Religia fiind pusă în funcție de politică, tratatul pune, totodată, un accent deosebit pe necesitatea întemeierii guvernământului pe știință. Cele patru științe sunt: filosofia, Vedele, știința economiei și cea a conducerii statului. Dintre acestea știința politică, a conducerii statului, este cea mai importantă, întrucât determină înțelegerea și folosirea celorlalte științe.

În explicarea originii statului, tratatul reia o versiune contractualistă, destul de răspândită în tradiția indiană: inițial societatea se află într-o stare de dezbinare, suferind de pe urma dușmăniei reciproce, a luptelor necontenite dintre oameni, iar pentru a curma această stare de haos și insecuritate, oamenii au hotărât, printr-o înțelegere, să-l cheme pe Manu rege, pentru a-i guverna, respectând legea și dreptatea.

Analizând politica externă a statului, el ajunge la concluzia că există câteva forme fundamentale ale acesteia, războiul nefiind decât una dintre ele. Această clasificare are un remarcabil scop practic, în sensul circumscrierii condițiilor (o adevărată „algebră” a raporturilor de forță și a celorlalte componente care intervin) care fac, de fiecare dată, o anumită formă preferabilă în acțiune în raport cu celelalte.

Notabilă este și ideea că în comparație cu războiul, discordia internă și răscoalele sunt mult mai primejdioase. Tocmai această primejdie îl determină pe autorul tratatului să ia în considerare cu toată circumspecția oportunitatea diferitelor mijloace de guvernare. Totuși regimul monarhic este apreciat ca cel mai acceptabil, deși sunt menționate și statele republicane existente în India antică. Cautilya militează pentru o monarhie centralizată și puternică, glorificând puterea regală. Tocmai de aceea metodele recomandate de Cautilya pentru conducerea statului sunt concepute într-un spirit prin excelență pragmatic, în funcție exclusivă de nevoile practicii, ale succesului. Printre mijloacele recomandate figurează: viclenia, minciuna, folosirea de mijloace secrete pentru înlăturarea adversarilor politici (mita, calomnia, otrava, asasinatul), folosirea de ucigași plătiți, de spioni din rândul brahmanilor, de prostituate etc. Max Weber aprecia tratatul lui Cautilya drept „un expozeu clasic al machiavellismului radical” (comparat cu Arthashastra, Principele ar fi o operă inofensivă), astfel încât unii autori menționează că Cautilya a fost supranumit Machiavelli al Indiei.

Loading...