Francesco Guicciardini (1483-1540) a fost istoric italian, diplomat și om de stat, născut la Florența. Prieten și critic al lui N. Machiavelli. El este considerat unul dintre scriitorii politici major al Renașterii italiene și tatăl istoriei moderne.
În Istoria Italiei, Discursuri politice, Amintiri politice și civile și în Considerații în jurul Discursurilor... luiMachiavelli autorul propune o imagine detaliată și opinia sa asupra unor probleme ale țării. Punctul de plecare al gândirii lui politice a fost același ca și la Machiavelli: realitatea politică empirică și condițiile dificile în care se desfășura viața politică italiană. După Guicciardini, deosebirea dintre guvernanți și guvernați este atât de mare, încât nu trebuie să ne uimească faptul că nu știm nimic despre ceea ce se întâmplă în procesul de guvernare, reliefând în context trei cauze importante ce au determinat vitregia sorții oamenilor din peninsulă (viața nechibzuită, „barbarii” și „tirania popilor nemernici”). Pentru ca să ai succes în viață, spune autorul, „roagă-te ca niciodată să nu fii în tabăra celor învinși”.
El înaintează un proiect de organizare a societății (în varianta sa venețiană) în corespundere cu diferite etape de dezvoltare a ei, iar baza teoretică a acestui proiect era ideea unei forme mixte de stat (conducere combinată din monarhie, aristocrație și democrație), fiind vorba, de fapt, despre o tradiție antică. El propune, în acest context, formarea unui Consilium mare (un organ tradițional pentru o republică de tip burghez) înzestrat cu împuterniciri legislative. În fruntea republicii (a statului) se află Gongalnerul dreptății. Însă constituirea Consiliumului mic (a Senatului) este organul principal al statului, de conducere, care ar uni împuterniciri legislative și executive. În acest proiect se găsesc unele idei raționaliste despre libertate, legi, dreptate și egalitate, despre conținutul conducerii politice, despre dezvoltarea socială conform unor legități de dezvoltare a societății. Însă, criticând aspru preoțimea, nu consideră necesară lupta împotriva religiei (a Bisericii), fiindcă „este foarte puternică puterea acestui cuvânt asupra minților celor proști”.
Dacă Machiavelli a susținut că prezența Bisericii a făcut cu exemplul său preoți „răi”, italienii au devenit „mai păcătoși decât au fost”, împiedicând unitatea statelor italiene într-un stat național puternic, Guicciardini, la rândul său, este parțial acord, dar nu crede că aceasta este un lucru rău pentru Italia. În politică realismul lui Guicciardini, ceea ce lipsește lui Machiavelli, este prezent în proiectarea unui stat italian unificat la nivel național absente marilor monarhii din Europa. Astfel, el se situează în favoarea unei clase nobile puternice, merituoase, vrednice și capabile să conducă statul, iar ca ideal de stat ar fi republica. Pentru el noua burghezie a fost singura clasă care urmează să fie calificată în arta de a guverna, atât la nivel politico-administrativ, cât și militar.
Guicciardini, ca și Machiavelli, crede că omul este un fenomen natural care face obiectul legilor fixe și imuabile, dar, spre deosebire de marele prieten, consideră că omul este în mod natural înclinat spre rău decât bine, iar acest lucru se datorează faptului că ispitele sunt multe, iar conștiința umană este slabă. Omul nu poate controla evenimentele, astfel încât este imposibil de a oferi recomandări universale valabile pentru acțiune, principii generale și absolute de viață. Este evident aici contrastul cu Machiavelli.
El se opune puterii temporale a papilor (chiar dacă l-au folosit pentru câștig personal), precum și acțiunilor, cu dorința de a vedea Italia eliberată de către străini. Guicciardini, fiind un conservator politic cu suspiciune și neîncredere în tulburările civile, considera imposibil ideea unui stat-națiune, iar principala preocupare a lui era de a păstra vechile instituții. Prin urmare, există un pesimism intelectual puternic la Guicciardini, care se manifestă în concepția despre om: natura umană, de fapt, este fundamental predispus la rău, cel puțin în momentul în care sunt de acord să trăiască în societate.