Jean Bodin (1530-1596) este un gânditor francez apropiat prin concepție și discursivitate de Machiavelli, prin structura rațională și pragmatică a conceptualizărilor pe care le propune în opera Republica. Unii autori îi analizează chiar printr-o simultaneitate a succesiunii și importanței scrierilor lor, mai ales în privința dreptului suveranului, a regimului absolutist propus, ca și consolidare a regimului monarhic. În acest ultim caz, demersul lui J. Bodin este nuanțat ca frecvență a intensificării dreptului de proprietate al suveranului, pe care le conturează și în lucrările Metoda pentru cercetarea ușoară a istoriei (1566) și Șase cărți despre republică (1576). În prima lucrare autorul expune principiile viitoarei sale concepții politice, iar în cea de-a doua operă își găsește consacrare concepția juridică.
Autorul inițiază, astfel, elaborarea concepției organizării statului, al cărei temei este metodologia rațională, devenind precursor al științei dreptului din perioada modernă. Statul își face apariția independent de voința omului, sub influența diferitor factori ai lumii înconjurătoare: clima, solul etc. Statul este prezentat de gânditorul francez în calitate de totalitate a familiilor asupra cărora se răsfrânge o conducere suverană. Fundament al statului sunt doar familiile. Numai capii familiilor au calitatea de cetățeni. Statul, ca societate organizată politic, se deosebește de alte forme de asociere socială prin caracterul său juridic și suveran al statului.
Astfel, aportul principal al lui Jean Boden constă în teoria suveranității. Suveranitatea statului se instituie în calitate de element distinctiv al existenței statale. Suveranitatea este reprezentată de autor drept realizare de către stat a celor mai importante activități: a) adoptarea legilor, fiind trăsătura principală a practicii politice, în temeiul căreia este determinat suveranul - prezența dreptului la legiferare; b) declararea și încheierea războaielor; c) numirea funcționarilor; d) realizarea justiției, inclusiv grațierea; e) stabilirea și colectarea impozitelor ș.a. Principalele trăsături ale suveranității, potrivit doctrinei gânditorului francez, sunt: caracterul permanent; caracterul absolut; caracterul indivizibil și unitar; caracterul necondiționat și continuu.
Suveranul care are ca prerogativă principală în a emite legi, este cel care, deținând și prerogativele continuității, se situează deasupra legilor emise. Nu se supune decât legilor divine și legilor naturii (ca și continuare scolastică a acestui concept). De fapt, el nu face altceva decât să justifice rațiunea divină în societatea profană. Tocmai de aceea statul pentru a avea o existență indivizibilă trebuie să aibă o putere suverană și absolută, care nu poate fi contestată și nici în cazul în care suveranul organizează dictatorial societatea.
Anterior doctrinei lui Bodin, concepția suveranității era bazată pe elemente (mult prea străine de înțelegerea actuală a teoriei suveranității), în special, de natură religioasă: pe de o parte, suveranul era considerat ales al lui Dumnezeu, iar pe de altă parte, înțelegerea suveranității era redusă la dreptul de proprietate.
Formele de organizare a statului sunt determinate în baza criteriului apartenenței puterii de stat. Jean Bodin afirmă existența a trei forme ale suveranității: a) democrația (puterea întregii sau a majorității cetățenilor); b) aristocrația (puterea celor aleși) și c) monarhia (puterea unei singure persoane). Pentru gânditor, categoriile forma de organizare a statului și formă de guvernământ nu se confundă, pentru că în practică, afirmă autorul, forma de organizare a statului „X” poate să nu coincidă cu formele de guvernământ a statului ,X”. Ca și clasificare a regimurilor politice, J. Bodin distinge trei ca efect al capacității de legiferare prin: monarhie (puterea absolută aparține suveranului), prin aristocrație (puterea absolută aparține nobililor) și prin democrație (puterea aparține mulțimii). Cea mai bună formă de organizare socială este însă monarhia care este unică, prin sursa dreptului asociat suveranului, și simplă prin modalitatea de justificare a regimului decizional și divin.