Pin It

Este necesar sa subliniem faptul ca între Umanismul sec. XIV-XVI și Iluminismul sec. XVIII sunt legături directe și semnificative: încrederea în puterea rațiunii, situarea omului în centrul existenței sociale, disocierea de Biserică și de religie ca factori dominanți ai vieții spirituale etc. Totuși între Umanism și Iluminism sunt și deosebiri esențiale. Și un curent și celălalt susțin că lumea este construită pe baze umane și raționale. Dar Iluminismul nu numai subliniază faptul că universul fizic și moral nu are vreo legătură cu religia; el are și o atitudine pronunțat critică față de religie, de practicile Bisericii și ale slujitorilor ei. Mișcarea renascentistă și umanistă era redusă la grupuri restrânse de artiști și de savanți, adică de elita intelectuală. Era un fenomen spiritual dezvoltat în preajma unor curți princiare (mai ales, italiene), a civilizației aristocratice, fără iradieri în straturi mai adânci ale societății: Humanitas nu era umanitatea fiecărui om, ci rezultatul unui lung și dificil proces de autoeducare. Iluminismul îmbrățișează ideea de om într-o perspectivă socială mai largă. El nu mai propune un proces de selecție între oameni, nu creează o categorie de privilegiați, o aristocrație a inteligenței, ci manifestă un sentiment binevoitor pentru toți semenii, pentru ființa umană, în genere.

Fundamentul teoretic al revoluțiilor moderne din sec. XVII-XIX s-a bazat pe religia protestantă (revoluțiile olandeză și engleză) sau pe ideologia raționalistă, laică, care definea Iluminismul. Prin Iluminism s-a dezvoltat o adevărată reformă homocentrică, prin intermediul căreia omul, apelând la educație și cultură, își putea dobândi adevărata libertate. Tocmai de aceea un atribut de bază al rațiunii iluministe relaționa libertatea cu procesul egalității, cu drepturi naturale ale omului, prin care societatea, și autoritatea ei - statul, trebuiau organizate.

Iluminismul clasic s-a dezvoltat în Franța, unde, începând cu critica vechiului regim și a Bisericii, Voltaire a propus un „despotism luminat”, pentru început. Este timpul în care Montesquieu a realizat necesitatea separării puterilor în stat (legislativă, executivă, juridică) tocmai în scopul prevenirii despotismului (Despre spiritul legilor). Iar J.-J. Rousseau a exprimat aspirațiile micii burghezii (Discurs asupra inegalității între oameni, Contractul social). Vom reține, de asemenea, și faptul că Iluminismul devine un fenomen paneuropean, răspândindu-se în Italia, Germania, SUA, ulterior în Țările Române și în Rusia. De altfel, în Italia, Iluminismul nu a mai avut aceeași putere de iradiere și strălucire ca Renașterea și Umanismul, dar s-a afirmat totuși prin câteva figuri și opere importante.

Noua epocă va purta denumirea de Epoca (Secolul) Luminilor și reprezenta o perioada de real progres al spiritului uman, remarcându-se printr-o importanță efervescență culturală și ideologică. Denumirea de Iluminism este explicată și prin faptul ca reprezentanții acestui curent demonstrau încredere în rațiunea umană și în capacitatea ei de a „lumina lumea”. „Rațiunea și progresul universal”, spunea Voltaire, „împing înainte mersul istoriei”. Luminarea se realiza, în concepția lor, prin intermediul culturii, cunoașterii șt educației, de aici rezultând și rolul important care era acordat școlii în Epoca Luminilor. De fapt, Iluminismul s-a adresat în general societății, nu doar unor elite sociale. Însă termenul de Iluminism a fost utilizat pentru prima dată de Voltaire și de Johan Gotfried Herder, despre care vom vorbi mai jos.

Reprezentanții iluminiști erau gânditori de excepție care s-au preocupat de cele mai diverse probleme ale epocii lor, inclusiv de alcătuirea raționala a instituțiilor politice în concordanță cu interesele burgheziei aflată în ascensiune. Reflecția asupra statului și a societății se afla în centrul filosofiei iluministe.

Iluminismul avea un caracter antifeudal, rațional și antiabsolutist imprimat de schimbările economice, sociale și de mentalitate produse în Europa apuseană în sec. XV-XVIII. Astfel, clasa mijlocie, burghezia, fiind interesată de afacerile comerciale și manufacturiere nu era mulțumită de privilegiile nobilimii, care opreau activitățile sale economice. Descoperirile geografice arătaseră că în celelalte continente există societăți în care oamenii trăiau în pace și înțelegere fără prezența unor regimuri monarhice, ceea ce ridica în mintea unor gânditori întrebări despre posibilitatea existenței și a altor sisteme de guvernare eficiente. Descoperirile științifice, mai ales în mecanică, au dus la ideea că Universul poate fi cunoscut, iar evoluția sa poate fi anticipată pe baza unor legi, cu ajutorul cărora era posibil, după cum declarau gânditorii epocii, ca și comportamentul oamenilor să poată fi descris de legile descoperite de știință, așadar și sistemele de conducere ar putea fi analizate și modificate pe baza unor legi.

Noile valori ale Iluminismului, caracterul lui rațional a reușit să conducă la critica sistematica a societății pe plan politic, religios, economic și social, folosind diverse concepții: doctrina dreptului natural (drepturile naturale ale individului, la viață, libertate și proprietate, trebuiau sa fie în concepția iluminiștilor, protejate în vederea existenței unei societăți care să tindă spre perfecțiune), teoria contractualistă (ierarhiile sociale și cele religioase care erau tipice unei societăți feudale aflate în declin, acestea erau criticate, deoarece erau bazate pe privilegii moștenite prin naștere), deismul (deiștii, spre exemplu, spre deosebire de ateiști, recunoșteau existența lui Dumnezeu, dar numai drept cauza primordială a universului și negau intervenția divinității în desfășurarea ulterioară a evenimentelor, acestea desfășurându-se după anumite legi ale naturii. Respingeau dogmele religioase, căutând să descopere în credință un nucleu rațional, care să îl apropie pe om de natură. Cei care erau adepții unor astfel de idei cereau respectarea libertății de conștiință a oamenilor. Susțineau ca legile din fiecare stat sunt precedate de dreptul natural, care prevede faptul că oamenii sunt egali prin naștere) ș.a. Concepțiile și ideile iluminiștilor erau răspândite prin intermediul cărților (Enciclopedia lui Diderot și d’Alembert), al presei, al diferitelor societăți și asociații cu caracter cultural-educativ (una dintre acestea fiind francmasoneria care a apărut în Anglia, și ai cărei adepți susțineau realizarea unei fraternități între oameni dincolo de deosebirile existente între ei). Sumând, vom accentua faptul că raționalismul, materialismul și deismul sunt cele mai principale fundamente teoretico- metodologice ale iluminiștilor europeni.

Principalele principii ale gândirii iluministe sunt: universul este fundamental rațional, însemnând că poate fi înțeles doar prin simplu raționament; se poate ajunge la adevăr prin observație empirică, prin folosirea raționamentului și a îndoielii sistematice; experiența umană este fundamentala înțelegere a adevărului uman; acceptarea autorității în locul experienței este o greșeală; toată viața oamenilor, atât socială cât și individuală, poate fi înțeleasă în același fel ca și lumea naturală; o dată înțeleasă, viața umană, atât socială cât și individuală, poate fi manipulată sau modificată așa cum poate fi manipulată sau modificată și lumea naturală; istoria umană este în mare parte o istorie a progresului; oamenii pot fi mai buni prin educație și prin dezvoltarea rațională; doctrinele religioase nu au loc în înțelegerea lumii etc.

Există, de asemenea, două idei distincte în Iluminismul european: revoluția științifică a dus la o mai buna înțelegere a lumii fizice și la reorganizarea științei umane căreia i se aplică gândirea științifică. Suma cunoștințelor omenești, așa cum erau ele oferite publicului cititor în sec. XVIII, reprezintă o replică la pretențiile Bisericii catolice de a deține monopolul cunoașterii.