Voltaire (1694-1778), scriitor, gânditor iluminist, pamfletist, istoriograful oficial al lui Ludovic al XV-lea, simbolul sec. XVIII. Opera sa extrem de vastă, cuprinde nuvele, satire, poezii, piese de teatru, lucrări de istorie, filosofie etc., toate acestea îndreptându-se împotriva inechităților sociale, superstițiilor, intoleranței religioase. Opunându-se puterii, bogăției și privilegiilor Bisericii catolice, a militat pentru libertatea cuvântului și a gândirii și egalitatea cetățenilor în fața legii. A susținut ideea unei monarhii puternice, sprijinite de o elită de nobili educați. Într-o astfel de guvernare, monarhul ar fi condus cu înțelepciune, cu toleranță, puterea bisericilor și a clericilor fiind controlată.
În timpul exilării sale scrie Scrisori filosofice în care atacă absolutismul, clerul și fiscalitatea, opunând regimului despotismului francez regimul parlamentar englez. Cea mai importantă operă filosofică a sa este Dicționarul filosofic. La adresa Bisericii s-a exprimat foarte dur, iar despre existența lui Dumnezeu a spus cinic: Dacă Dumnezeu nu ar exista, atunci ar trebui inventat. Aceeași deschidere a înregistrat-o și în negarea fanatismului, a prejudecăților, a privilegiilor, considerate surse inerțiale în dezvoltarea liberă a personalității umane ca premisă pentru creșterea moralității în viața întregii societăți.
De o mai mare popularitate s-a bucurat opera lui Voltaire Eseu asupra moravurilor și spiritului națiunilor (1756). El folosește în această amplă lucrare termenul defilosofia istoriei, deși lucrarea, ca atare, nu este una de filosofie a istoriei. Ea se înscrie în tipologia lucrărilor de istoria civilizațiilor. În fapt, Voltaire căuta să valorifice realitatea istorică dincolo de fapta politico-militară a acesteia. El acorda atenție problemelor economice și sociale, prezintă aspecte legate de mentalitatea, obiceiurile și cultura popoarelor. Unii autori revendică pentru Voltaire privilegiul de a fi formulat prima oară concepția modernă a istoriei, a acelei istorii care prezintă tabloul și explicația civilizației.
În 1728 a publicat prima sa lucrare în proză, binecunoscutele Scrisori filosofice, în care a subliniat efectele benefice ale toleranței religioase. Viața spunea el, nu trebuie trăită cu grija față de răi, ci ajutându- i pe ceilalți să progreseze, prin obținerea unor rezultate în știință sau în domeniul artelor. Aceasta este unul dintre jaloanele gândirii din perioada Iluminismului și una dintre lucrările care au modelat gândirea modernă.
Cea mai celebră carte a sa este Candide (1758), un scurt roman filosofic, în care tânărul sau erou, naivul Candide, călătorește prin lume, suferă și vede tot felul de necazuri, doar pentru a se spune că trăiește în „cea mai bună dintre toate lumile posibile”. În cele din urmă, el decide că unicul mod de a fi fericit este de a trăi liniștit, înconjurat de familie și de prieteni și de „a-și cultiva grădina” (mintea și sufletul).
Ideile politice ale lui Voltaire sunt prezente în stare difuză în întreaga sa operă. Însă el era convins că „rațiunea s-a născut în secolul nostru, în Anglia”. El respinge religia care „se confundă cu superstițiile”, fiind părtașul unei religii raționaliste („religia și Dumnezeu trebuie păstrați ca mijloc de a ține oamenii în supunere”). Pot fi găsite și alte gânduri voltairiene care vizează aspectele politice ale vieții societății franceze: insista asupra subordonării politicii rațiunii umane, cerea lichidarea dependenței feudale, afirma că libertatea este cea mai importantă lege naturală, iar proprietarii trebuie înzestrați cu drepturi politice. Societatea, către care tindea iluministul francez, era o societate în care principiul de bază era inegalitatea socială. Iar transformările social-politice din societate trebuie legate de educație și de dezvoltarea științei și culturii. Ca formă de guvernământ el preferă o monarhie luminată (ulterior este convins că cel mai bun tip de stat ar fi republica), iar la cârma statului trebuie să se găsească un rege „luminat”, un filosof, care ar fi înconjurat în activitatea sa de conducere, de prezidare a statului de o suită de filosofi.