Doctrinele și ideologiile semnificative ale sec. al XVIII-lea și al XlX-lea au fost conservatorismul, liberalismul și socialismul, iar ideologiile sec. al XX-lea - fascismul și comunismul. Fiecare dintre acestea au exercitat influențe în plan politic, economic și cultural asupra Europei. Liberalismul este unanim considerat a fi, cronologic, cea dintâi teorie socială a civilizației moderne. Geneza, conținutul și formele de manifestare ale liberalismului au fost și rămân inseparabile de particularitățile dezvoltării și de starea societății din câteva țări din Europa de Vest, începând cu sec. al XVI-lea și din fostele colonii britanice din America de Nord, din prima parte a sec. al XVII-lea.
Valorile liberale fundamentale sunt libertatea individuală, creativitatea individuală, responsabilitatea și independența personală, respectul drepturilor indivizilor, egalitatea în fața legii. Respectiv, liberalismul este definit prin patru concepte de bază: libertatea individuală (este definită ca fiind dreptul de a acționa fără nicio constrângere impusă din exterior, cu condiția să nu afecteze drepturile și libertățile legitime ale celorlalți indivizi); proprietatea privată (proprietatea este dreptul individului de a dispune de rezultatele activităților sale, de bunurile care-i aparțin. Proprietatea include dreptul la viață și cel de a dispune de propriul corp. Dreptul individului la securitate și rezistență la opresiune derivă din acestea); responsabilitatea individuală (principiul responsabilității individuale proclamă individul ca singur răspunzător pentru acțiunile sale proprii) și egalitatea în fața legii (egalitatea în fața legii derivă din principiul responsabilității individuale: fiecare individ răspunde pentru propriile fapte, indiferent de avere, sex, naționalitate, profesie sau alte caracteristici individuale sau sociale).
Elementele componente fundamentale ale concepției liberale sunt: individualismul, care consacră primatul individului față de colectivitate; cultul libertății, înțeles ca trăsătură care atribuie tuturor oamenilor aceleași posibilități de inițiativă și afirmare, respinge orice motivație cu privire la inegalitatea predeterminată dintre ființele umane; universalismul, care afirmă unitatea morală a speciei umane și acordă o importanță secundară specificului istoric al asociațiilor și formelor culturale pe care le adoptă anumite popoare; perfectibilitatea, adică afirmarea capacității de corecție și de progres a instituțiilor sociale și a organizării politico-economice a societății grație înzestrărilor naturale ale omului. Aceste și alte trăsături au impus o viziune specifică despre om și societate, care a asigurat liberalismului o identitate teoretico - ideologică precisă, ce transcende varietatea tipurilor și a formelor sale istorice.
În accepția sa cea mai comună, prin liberalism se înțelege o concepție despre stat, conform căreia statul are puteri și funcții limitate și, ca atare, el se opune statului absolut. Drept reacție la liberalism a apărut doctrina politică conservatoare, care a fost fundamentată de către gânditorul englez Edmund Burke (17291797) în lucrarea „Reflecții asupra revoluției din Franța” (1790).
Liberalismul este o doctrină politică și economică care proclamă principiul libertății politice și economice a indivizilor și se opune colectivismului, socialismului, etatismului și, în general, tuturor ideilor politice care pun interesele societății, statului sau națiunii înaintea individului. Individul și libertățile sale constituie elementul central al întregii doctrine liberale, ceea ce exprima o nouă orientare a burgheziei și capitalismului european: de la revoluție și radicalism spre evoluție și cumpătare, accentul fiind pus spre păstrarea și consolidarea celor cucerite anterior, iar statul și dreptul sunt considerate ca etape finale ale dezvoltării sociale.
Nucleul liberalismului clasic îl reprezintă teoria limitelor puterilor statului, derivate din presupunerea drepturilor sau intereselor individului, precedente formării puterii politice, dintre care nu poate lipsi dreptul la proprietatea individuala. Liberalismul este doctrina statului minimal. Spre deosebire de anarhiști, pentru care statul este răul absolut și deci trebuie eliminat, liberalii cred că statul este tot un rău, dar unul necesar și de aceea el trebuie conservat între anumite limite și pe căi posibil restrânse.
Într-un sens strict, liberalismul, numit „clasic”, este un curent filosofic născut în Europa sec. al XVII-lea și al XVIII-lea, în care pleacă de la ideea că fiecare ființă umană are, prin naștere, drepturi naturale pe care nicio putere nu le poate impieta și anume: dreptul la viață, la libertate și la proprietate. Premisa filosofică esențială a statului liberal o constituie doctrina drepturilor omului, care afirmă că omul, toți oamenii fără discriminare, au în mod natural, anumite drepturi fundamentale, ca dreptul la viață, la libertate, la siguranță, la fericire, drepturi pe care statul trebuie să le respecte și să le garanteze împotriva oricărei posibile încălcări din partea altcuiva. Ca urmare, liberalii vor să limiteze prerogativele statului și ale altor forme de putere, oricare ar fi forma și modul lor de manifestare. În sens larg, liberalismul proslăvește construirea unei societăți caracterizate prin: libertatea de gândire a indivizilor, domnia dreptului natural, liberul schimb de idei, economia de piață pe baza inițiativei private și un sistem transparent de guvernare, în care drepturile minorităților sunt garantate.
Liberalismul, ca atare, este un termen ce acoperă trei orientări: un sistem de valori întemeiat pe drepturile individului (dimensiunea valorică), un mod de organizare a economiei (dimensiunea economică) și, totodată, o filosofie politică (dimensiunea ideatică). La fel, în literatura științifică se pot depista trei abordări în analiza liberalismului: 1) liberalismul ca un ansamblu de anumite instituții, metode, principii și proceduri de conducere a societății, care ar da posibilitatea de a promova o politică (politici) liberală la nivel statal în toate sferele vieții sociale; 2) liberalismul la nivelul unor mișcări social-politice de anumite partide și alte forțe politice în diferite faze ale dezvoltării societății și 3) liberalismul ca curent ideologic reprezentat în diferite perioade istorice de forțe sociale destul de diversificate. Altfel spus, liberalismul trebuie privit sub toate unghiurile de vedere: politic, economic, filosofic, istoric, juridic, spiritual etc.
Există mai multe curente de gândire liberală care se diferențiază într-un mod mai precis prin fundamentele lor filosofice, prin limitele asignate statului și prin domeniul asupra căruia ele aplică principiul libertății. Liberalismul politic este doctrina care vizează reducerea puterilor statului la protecția drepturilor și libertăților individuale, opunându-se ideii de „stat providențial”. Indivizii sunt liberi să își urmărească propriile interese atât timp cât nu afectează drepturile și libertățile celorlalți. Liberalismul economic este doctrina care proclamă libera concurență pe piață, neintervenția statului în economie și are ca principiu fundamental proprietatea individuală.
Pentru liberalism cu principiul unui „laissez-faire” nesupus niciunor îngrădiri, diferențele sociale și economice nu sunt un rău în sine, ci semnul unei societăți care funcționează, al unei activități economice sănătoase. Libertatea și egalitatea sunt, fiecare în parte, valorile centrale ale liberalismului, și respectiv, ale democrației. Liberalismul este mai degrabă o linie majora a gândirii politice, în timp ce democrația este o metodă de guvernare. Liberalismul are în vedere îngrădirea puterii în scopul promovării individului, iar democrația promovează individul prin lărgirea accesului la putere. De aici și apar diferențe între cele două forme ale liberalismului: liberalism conservator și liberalism radical.
Conform liberalismului, statul e văzut ca un rău necesar: fiind un rău, chiar dacă necesar, statul trebuie să intervină cât mai puțin posibil în sfera de acțiune a indivizilor. Și la Kant și la Smith, doctrina limitelor, îndatoririlor statului se bazează pe primatul libertății individului față de puterea suverană și, în consecință, pe subordonarea sarcinilor suveranului, drepturilor sau intereselor individului. Tema libertății individuale ca unic obiectiv al statului și cea a statului ca mijloc, nu ca scop în sine. Liberalismul, ca teorie a statului, este modern, în vreme ce democrația, ca formă de guvernare, este antică.
În plan istoric, doctrina liberalismului clasic (puterea și maiestatea poporului; autoritatea și neatîrnarea parlamentelor; libertate; rezistență; excludere; abdicare; înlăturare etc.) a apărut și s-a dezvoltat în lupta cu alte doctrine ideologice (socialismul utopic, socialismul revoluționar, socialismul de stat ș.a.). Privite istoric, liberalismul și democrația sunt procese antitetice: liberalismul își propune ca țintă limitarea drastică a domeniului de exercițiu al puterii, în schimb democrația vizează permanenta extindere a acestui domeniu, până la suprapunere cu societatea. Și liberalismul și democrația au ca punct de plecare o concepție individualistă asupra societății, dar cu deosebirea ca nu concep individul în același mod. De regulă, liberalismul valorizează individul sub specia libertății și a singularității destinului, pe când democrația își reprezintă individul sub specia egalității și a destinului solidar.
Criza liberalismului a dat naștere doctrinei neoliberalismului, prin care se înțelege astăzi o doctrină economică, consecventă, liberalismul politic fiind doar o modalitate de actualizare a acestuia, nu mereu necesară. Diferența dintre cele două principii devine mai clară dacă ne imaginăm cui li se opun ele: democrația se opune guvernării autoritare, iar liberalismul - totalitarismului. Frământările din cadrul doctrinei liberale s-au soldat cu apariția mai multor variante ale neoliberalismului: liberalismul „nostalgic”, liberalismul „organizat” și liberalismul „social”. Liberalismul a fost confruntat, în fiecare epocă istorică și în fiecare societate care i-a adoptat principiile și valorile, cu un larg evantai de probleme.