1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)
Pin It

Schimbările istorice din Anglia în plan politic și social din a doua jumătate a sec. XVII și-au găsit expresia și în gândirea politico-juridică, care încerca a explica, justifica și susține transformările sociale. Sporește interesul pentru așa domenii de cercetare, ca rolul individului în dezvoltarea societății, activismul individului, proprietatea privată și apărarea acesteia etc. Se vehicula ideea că în acțiunile sale individul este ghidat atât de impulsuri spontane, cât și de calcule premeditate în vederea obținerii unor beneficii maxime. In cadrul curentului utilitarist, aceste concepte capătă o conotație specială.

începuturile liberalismului englez și european s-au făcut remarcate în disputa dintre Edmund Burke și Charles James Fox (1749-1806). în vreme ce Burke a ales să apeleze la tradiții, punând astfel bazele conservatorismului, Fox se interesa mai degrabă de libertatea individului față de stat și de orice formă de represiune. Liberalismul s-a impus cu timpul, pentru că unii autori au dezbătut problematica liberalismului în strânsă legătură cu problemele economice, John Stuart Mill reușind să dea o forma finală a doctrinei liberale.

Jeremy Bentham (1748-1832) în lucrările Fragment on Government, Introducerea la principiile de morală și legislație, (1789), Tratat de legislație civilă și penală (1802), Cartea sofismelor (1824), Deontologia (1834), fiind influențat de filosofii iluminiști francezi, a îmbinat abordarea empirică cu cea rațională.

La baza doctrinei politico-juridice a lui Bentham stau patru principii: 1) sensul activității umane este obținerea plăcerii și excluderea suferințelor; 2) cel mai adecvat criteriu de apreciere este criteriul utilității; 3) moralitatea se bazează pe ceea ce aduce plăcere pentru un număr cât mai mare de indivizi; 4) scopul dezvoltării societății este maximizarea binelui comun prin armonizarea intereselor individuale cu cele colective. în final, autorul ajunge la ideea că scopul suprem este „cea mai mare fericire a celui mai mare număr”, scopul legii fiind „cel mai mare folos pentru cel mai mare număr”. Statul și dreptul, astfel, sunt un sistem de echilibru între interesele fiecăruia și interesele comunității în care trăim. Menirea legiuitorului este de a cântări avantajele și inconvenientele, pentru a legifera ceea ce duce la maximum de utilitate. Legea va fi respectată dacă va prezenta pentru cel ce o urmează mai multe avantaje decât dezavantaje.

Autorul nu face distincție între drept și lege. Cei ce deosebesc dreptul de lege, acordă dreptului un caracter ilegal, în asemenea caz, dreptul ar fi dușmanul rațiunii și ceea ce distruge guvernul. Bentham tratează legea ca ceva negativ, deoarece restrânge libertatea, ceea ce este neplăcut pentru individul liber. Legea însă este necesară ordinii sociale și o guvernare bună presupune legi adecvate. Interesele individului se reflectă în asigurare din partea legii și garantare din partea guvernului. Atât guvernarea, cât și legea urmăresc scopul bunăstării comunității. Legea poate fi și rea, dacă impune obligații inutile. în asemenea caz, trebuie de examinat dacă e mai periculos să încâlci legea decât să te supui și dacă răul cauzat de respectarea legii e mai mare sau mai mic decât răul cauzat de nesupunere.

Bentham susține ideea revoluției franceze, dar nu putea fi de acord cu întemeierea schimbărilor pe dreptul natural. El prezintă o critică vehementă Declarației franceze a drepturilor omului și cetățeanului, calificând-o drept o operă metafizică, care, vorbind de drepturi naturale, de fapt, conține un nonsens. Dreptul natural este doar o ficțiune. Drepturile naturale, inalienabile, nici nu au existat. Dreptul natural (dre pt subiectiv) poate fi în mod analogic examinat ca beneficiul asigurat unui individ de către alți indivizi care se află în starea naturală.

Statul nu a apărut din contractul social, deoarece acest fapt nu poate fi demonstrat. Admitem că avem un guvern apărut din contractul social. În asemenea caz, indivizii au convenit să se supună guvernului, ceea ce pare dubios. Plus la toate, făcând o ficțiune că a fost semnat un contract, trebuie să existe un motiv pentru care ne respectăm obligațiile contractuale. Și acest motiv, spune Bentham, este utilitatea. Mai mult chiar, trebuie să existe un guvern care să tălmăcească contractul și deci nu putem utiliza acest contract în explicarea provenienței guvernului. Altfel spus, contractele derivă de la guvern și nu guvernul de la contracte. Existența guvernului este fundamentată pe utilitate.

În problemele organizării puterii de stat Bentham ia poziția democrației, criticând, în special, monarhia ereditară. Forma de guvernământ trebuie să fie republica. Puterea de stat trebuie separată în trei ramuri distincte, dar care funcționează interdependent și cooperează reciproc: legislativă (un parlament monocameral), executivă (constituită pe principiul numirii de către parlament și, respectiv, cu responsabilitatea în fața acestuia) și judecătorească (judecători aleși care se supun numai legii). Dacă ramurile puterii ar fi total independente, atunci permanent între acestea ar apărea conflicte.

În Cartea sofismelor Bentham încerca să critice practica de guvernare și mijloacele utilizate de guvernanți. Pornind de la faptul că sofismele reprezintă argumente avansate sau subiecte puse la discuție pentru a sugera, sau posibilitatea de a produce un efect înșelător ori de a induce o opinie eronată, autorul încearcă a le denunța prin clasificarea lor în categorii. De fapt, el apare ca adeptul neintervenționismului statului în economie și intervenționismului în domeniul social, în special, în vederea asigurării minimului de viață și instruirii păturilor social vulnerabile. Este cunoscut ca unul din promotorii egalitarismului relativ, accentuând că relativa egalitate este justificată prin utilitate.

O contribuție considerabilă o are autorul în dezvoltarea dreptului internațional. Nu există o lege care ar reglementa comportamentul unei națiuni, lege ce urmează a fi respectată de către fiecare națiune în orice caz generic. Dacă asemenea lege ar exista, atunci ea ar trebui să cuprindă în mod obligatoriu o serie de principii utilitare. Abținerea de la cauzarea de daune altei națiuni, acordarea maximum de avantaje altei națiuni, semnarea în caz de război numai a acelor acorduri care pot cauza minimum de pagube - este în propriul beneficiu.

John Stuart Mill (1806-1873) este autor al multor opere (Sistem de logică inductivă și deductivă (1843), Principii de economie politică (1848), Despre libertate (1859), Utilitarismul (1863), Subjugarea femeii (1869) Autobiografie (1869) ș.a.), în care moderează utilitarismul radical promovat de Bentham. O acțiune este dreaptă în măsura în care tinde să aducă fericire și este incorectă în caz contrariu. Noțiunea de fericire, la fel ca la Bentham, echivalează cu cea de plăcere. Mill consideră însă calculul plăcerilor lui Bentham o absurditate.

El spunea că omul se deosebește de celelalte creaturi prin capacitatea sa de a raționa și de a decide cu privire la mijloacele și scopurile activităților sale. Prin ridicarea omului la statutul de ființă spontană și creatoare, Mill a considerat individualismul ca scopul cel mai de preț al acestuia. Pentru a atinge această stare ideală, omul trebuie să beneficieze de libertate: libertatea de exprimare și evaluare a opiniilor și dorințelor. Scopul desăvârșirii individului este desăvârșirea societății, pentru că cu cât mai mare este gradul de individualitate, cu atât mai mare este și gradul de civilizație al unei societăți, garantând astfel „fericirea întregii comunități”.

Mill considera că problema fundamentală a societății engleze moderne era conformitatea acesteia, exprimată prin interese, speranțe și activități aparent identice. Pentru a împiedica o tiranie a maselor ce ar fi putut rezulta din acest fapt - una dintre marile probleme care ar putea apărea într-o democrație, statul trebuia să ia anumite măsuri de precauție, care să protejeze minoritățile și libertățile acestora. El crede, așadar, în democrație, dar doar atâta vreme cât societatea nu a atins încă starea ei ideală. Democrația este cea mai bună formă de stat. Pentru ca oamenii și societatea să se poată desăvârși, este nevoie de participare și competență.

Libertatea este baza oricăror instituții juridice. Orice persoană are nevoie de siguranță și garanții că nu vor exista imixtiuni în alegerea sa liberă. Astfel, scopul principal al legilor este apărarea securității și libertății. Individul va acționa liber însă atât timp cât aceasta nu afectează pe ceilalți, în caz contrar va trebui să răspundă. Restrângerea libertății urmărește scopul doar de a preveni prejudiciul adus altora.

Gânditorul englez arăta că intervenția excesivă a statului în economie este riscantă, deoarece duce la stimularea pasivității individului, încât aceștia vor aștepta de la puterea publică soluționarea unor probleme care în mod normal pot fi soluționate independent. Se pierde simțul libertății, conștiința demnității personale, responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă în jur.

Pentru a asigura o dezvoltare durabilă, statul trebuie să garanteze libertățile individuale tuturor membrilor comunității, fără excepții. Această garantare se realizează prin impunerea unei ordini, ceea ce semnifică și supunere din partea individului. Mill califica supunerea față de stat drept un lucru necesar, înțelegând prin aceasta respectarea drepturilor și intereselor legitime ale altor indivizi, dar și a obligațiilor stabilite prin lege. Supunerea față de lege nu încalcă, ci amplifică libertatea. Sub un alt aspect, ordinea permite a se manifesta inițiativa individuală în contextul inițiativei comune, ceea ce constituie o precondiție obligatorie pentru dezvoltare. Fundamen-tarea instituțiilor juridice pe baza libertății individuale creează o dependență corelativă a statului de libertatea individuală și „abilitatea de a forma comunitatea”. Statul nu este nici mai rău nici mai bun decât indivizii din care se compune.

Toți oamenii, indiferent de sex sau de clasă socială, trebuie să participe la procesul electoral. Mill trece factorul competență doar celor mai înțelepți, virtuoșilor și celor instruiți, indiferent de avuția lor. Doar ei pot reprezenta poporul în parlamente, în locurile în care se dezbate pe teme controverse și în care se încearcă a se găsi adevăruri.

Criticii utilitarismului argumentau că morala nu este bazată pe consecințele acțiunii (precum susțineau utilitariștii), ci pe un concept general și fundamental de justiție. Mill apreciază această teză ca principala antiteză a utilitarismului. El încearcă a fundamenta justiția pe utilitate, prezentând două argumente de bază: a) toate elementele morale în noțiunea de justiție sunt dependente de conceptul de utilitate socială; b) dacă justiția nu ar fi legată de consecințele acțiunilor, atunci conceptul de justiție nu ar fi atât de echivoc precum este.

Cea mai bună formă de guvernare este cea reprezentativă, în care poporul, sau cea mai mare parte a acestuia (prin reprezentanți aleși periodic) deține puterea de stat. Democrația poate genera însă tirania majorității, prin instaurarea opiniei majoritare drept dominante în societate. Aceasta duce la o tiranie în raport cu cei ce nu au reușit să se impună ca majoritate - minoritatea. Și mai periculoasă apare tirania comunității în privința anumitei persoane. Pentru succesul unei guvernări reprezentative, este necesar ca poporul să participe la guvernare, să respecte anumite obligații, să exercite unele funcții stabilite de către stat și, totodată, să susțină autoritățile în realizarea obiectivelor lor.

Fiind adept al teoriei separației puterilor, Mill menționează importanța strictei delimitări a puterii legislative de cea executivă. Puterea legislativă este acea care garantează ca reprezentanții puterii executive să-și îndeplinească funcțiile fără abuz de putere. Puterea executivă trebuie să aducă la îndeplinire și să supravegheze respectarea legilor.

Așadar, forma reprezentativă de conducere a statului propusă de Mill se caracterizează printr-o supremație a elitelor, limitată temporal. În plus, gânditorul englez se declară în favoarea dreptului de vot pluralist, persoanele educate dispunând, datorită competențelor care le revin, de mai multe voturi. Această teorie a fost deseori supusă criticilor, mai ales în ceea ce privea credința lui Mill într-o mântuire a lumii.

Loading...