1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)
Pin It

Ideologia socialistă propriu-zisă, așa-numitul „socialism științific”, a fost fundamentată de germanii Karl Marx, 1818-1883, și Friedrich Engels, 1820-1895. Aceștia publică în 1848 lucrarea „Manifestul Partidului Comunist” care devine baza teoretică a ideologiei socialiste. Marx susținea că societatea capitalistă este împărțită în clase sociale antagonice datorită modului inechitabil de repartiție a mijloacelor de producție și a bunurilor. Socialismul marxist este o teorie bazată pe concepția materialismului istoric care susține ideea ca „lupta de clasă” este motorul istoriei. Clasa muncitoare este cea oprimată și munca ei exploatată de burghezie. De aceea „proletariatul” era clasa revoluționară care va înlocui capitalismul cu o nouă societate, cea socialistă/comunistă, în care se va institui proprietatea comună, va avea loc o repartiție echitabilă a bunurilor, iar membrii societății se vor bucura de egalitate deplină.

Marxismul a abordat o multitudine întreagă de fenomene și procese politice, sociale, economice și cultural-spirituale, însă chintesența doctrinei marxiste îl constituie ideea socialismului și comunismului ca două faze ale societății comuniste, proiect utopic demonstrat de practica social-politică a unor țări în perioada sec. XX. Karl Marx și Friedrich Engels subliniau că rădăcinile ideilor socialiste și comuniste, ca formă deosebită a dezvoltării omenirii, trebuie căutate în primul rând în factorii materiali, economici, în proprietatea privată asupra mijloacelor de producție. Din această perspectivă, ei deosebeau trei forme ale comunismului: comunism sălbatic, comunism cu caracter politic „democratic” sau despotic și comunism fără „stat” sau comunism „desăvârșit”.

Comunismul este un termen care se poate referi la una din mai multe noțiuni: un anume sistem social, o ideologie care promovează acest sistem social, sau o mișcare care dorește să implementeze acest sistem. Ca sistem social, comunismul este un tip de societate egalitaristă în care nu există proprietate privată și nici clase sociale. In comunism toate bunurile aparțin societății ca întreg și toți membrii acesteia se bucură de același statut social și economic. Cel mai cunoscut principiu al unei societăți comuniste este: De la fiecare după posibilități, fiecăruia după necesități. Sintagma a fost preluată (aproape literal) din Noul Testament. Comunismul are, astfel, o istorie străveche: după ce a fost propus în Republica lui Platon, el a fost adoptat de apostolii creștinismului, ei întemeind o societate „comunistă”, obligatorie pentru toți creștinii primari din Israel (primele comunități creștine în sec. I d.Hr.). O astfel de formă de organizare socială bazată pe sintagma enunțată, de-a lungul istoriei a mai fost încercată în epoca modernă (falansterul de la Scăieni, județul Prahova, de la jumătatea sec. XIX, sau mai nou, organizarea chibuțurilor din Israel pentru noii imigranți).

La originea comunismului ca ideologie a stat Liga Comuniștilor (organizație comunistă fondată la Londra în 1836 sub numele de Liga celor Drepți, membru fiind ulterior și K. Marx), mai apoi Internaționala Comunistă (K. Marx și Fr. Engels fiind fondatorii Internaționalei I, 1864-1876). Ca ideologie mai nouă, comunismul, după revoluția bolșevică din octombrie 1917 din Rusia țaristă, este sinonim cu marxismul și diversele ideologii derivate (marxism-leninismul, marxism troțkist, marxism gramscian, marxismul școlii de la Frankfurt și maoismul), cea mai notabilă fiind a marxism-leninismului.

Comunismul, ca mișcare politică, socială și economică a fost implementat inițial în Rusia după revoluția bolșevică din 25 octombrie 1917, precum și în alte țări (Germania de Est -RDG, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, România, Bulgaria, Iugoslavia, China, Vietnam, Laos, Coreea de Nord, Cuba ș.a.) după cel de-al Doilea Război Mondial. Marxismul ca doctrină are dreptul la existență ca, de altfel, și alte doctrine contemporane, însă ca ideologie și practică a eșuat spre sfârșitul sec. XX. Având în vedere încercările de a realiza proiectul socialist în fosta URSS și în alte țări ale lumii, acest eșec este interpretat ca o versiune experimentală care obligă partidele și alte mișcări politice, ce susțin ideile marxismului, să reexamineze tezele sale prin prisma noilor fenomene ale sec. XX-XXI. În prezent, societățile de tip socialist din China, Vietnam, Laos, Coreea de Nord și Cuba se află într-un proces de adaptare la situația creată după prăbușirea sistemului socialist la sfârșitul a. ’80 ai sec. XX.

La baza teoriei marxiste a socialismului și comunismului au stat trei izvoare teoretice: filosofia clasică germană (metoda dialectică și ideea înțelegerii materialiste a istoriei, spre exemplu), economia politică clasică engleză (cum ar fi, de pildă, teoria plusvalorii) și socialismul utopic (critica aspră a orânduirii capitaliste, caracteristica unor trăsături ale viitoarei societăți comuniste etc.), ideile cărora au dus la crearea așa-zisului „comunism științific”.

K. Marx și Fr. Engels, în lucrările lor („Ideologia germană”, 1846; „Mizeria filosofiei”, 1847; „Manifestul Partidului Comunist”, 1848; „Critica economiei politice”, 1883; „Capitalul” în 3 volume - 1867, 1885 și 1894 ș.a.) au arătat că socialismul este o etapă legică în dezvoltarea societății, a înlocuirii formațiunilor socioeconomice vechi cu alta nouă - cea comunistă. Marxismul nu numai că a fundamentat inevitabilitatea înlocuirii capitalismului prin socialism, dar a descoperit și forța socială care este capabilă să îndeplinească această sarcină - clasa muncitoare, fiindcă ea are multe trăsături specifice ei. Totodată, el a argumentat teza că proletariatul trebuie să aibă propriul său partid politic - Partidul Comuniștilor, fiind chemat să înfăptuiască conducerea mișcării muncitorești pentru răsturnarea capitalismului și construirea socialismului și comunismului, adică o nouă societate bazată pe anumite principii.

Conform doctrinei marxiste, socialismul și comunismul constituie faza inferioară și cea superioară a formațiunii social-economice comuniste, acestea deosebindu-se prin gradul de maturitate economică, politică și spirituală. Baza lor comună o constituie dominația în economie a relațiilor de colaborare și de ajutor reciproc între oameni liberi de exploatare, relații ce corespund caracterului social al forțelor de producție. In prima fază a comunismului, în socialism, iau naștere două forme ale proprietății socialiste (a întregului popor și cea de grup) și, respectiv, două clase de bază (clasa muncitoare și țărănimea cooperată). Socialismul se mai caracterizează prin deosebiri dintre oraș și sat, munca fizică și cea intelectuală, prin existența intelectualității ca grup social specific, prin repartiția bunurilor de consum, prin păstrarea raporturilor de marfă-bani etc. După construcția societății socialiste dezvoltate, socialismul se perfecționează pe propria-i bază.

Trecerea formațiunii comuniste în faza superioară (comunism) duce la crearea bazei tehnico- materiale a comunismului, perfecționarea tuturor relațiilor socialiste și transformarea lor în relații comuniste, formarea omului nou cu o conștiință comunistă. În această fază se înrădăcinează: proprietatea obștească unică asupra mijloacelor de producție, dispar deosebirile de clasă, se șterg deosebirile esențiale dintre oraș și sat, dintre munca fizică și cea intelectuală, iar munca va deveni o cerință vitală a fiecăruia și repartiția bunurilor materiale se va realiza după necesități. Concomitent, odată cu instaurarea comunismului în toată lumea va dispare cu totul statul și toată suprastructura lui politico-juridică.

Loading...