1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)
Pin It

Ideea revoluției socialiste și a dictaturii proletariatului este expusă în „Manifestul Partidului Comunist”, document de program pregătit de K. Marx și Fr. Engels din însărcinarea Ligii Comuniștilor - primul partid comunist din lume creat în a. 1847. Revoluția socialistă, în concepția marxistă, este o transformare calitativă, radicală a societății vechi, care marchează trecerea de la capitalism la socialism. Ea înlocuiește relațiile de producție de dominație și supunere, bazate pe proprietatea privată, cu relațiile de colaborare și întrajutorare, lichidând astfel exploatarea omului de către om. Această revoluție este rezultatul legic al dezvoltării societății, al misiunii istorice a clasei muncitoare, iar pentru construirea socialismului este necesară instaurarea dictaturii proletariatului ca instrument de realizare a obiectivelor și sarcinilor revoluției socialiste.

Cucerirea puterii (politice) de către clasa muncitoare, ca rezultat al revoluției socialiste, constituie doar, după concepția marxistă, începutul transformărilor socialiste. Construcția societății noi, comuniste, ocupă o întreagă perioadă istorică de transformări sociale radicale, numită de K. Marx, perioadă deosebită de trecere/tranziție de la capitalism la socialism.

V.I. Lenin (Ulianov) (1870-1924), pe baza analizei așa-zisului stadiului imperialist al capitalismului a îmbogățit teoria revoluției socialiste cu o serie de teze foarte importante pentru doctrina marxistă: despre biruința revoluției socialiste mai întâi într-o singură țară sau în câteva țări, despre hegemonia proletariatului în revoluția burghezo-democratică și transformarea acesteia în revoluție socialistă, despre forțele motrice ale revoluției socialiste, despre importanța decisivă pentru victoria revoluției a alianței dintre clasa muncitoare și țărănime, despre situația revoluționară, despre diversitatea de forme ale revoluției socialiste ș.a.

Marxologii sec. XX au dezvoltat și completat teoria revoluției prin câteva ipoteze importante: despre existența condițiilor favorabile pentru înfăptuirea revoluției socialiste pe cale pașnică, despre posibilitatea căii necapitaliste de dezvoltare în țările slab dezvoltate și formarea statului de democrație națională (populară), despre unirea tuturor forțelor democratice, despre lupta pentru democrație și lupta pentru socialism etc. Practica construcției socialiste în fosta URSS și în alte țări socialiste, în opinia foștilor marxologi, arată că revoluția socialistă posedă unele „legități” aparte, legități ce reies din condițiile specifice unei sau altei țări.

Dictatura proletariatului, ca mecanism de realizare a revoluției socialiste, constituie, după marxism, conținutul principal al revoluției socialiste. Această dictatură se instaurează pentru întreaga perioadă de trecere de la capitalism la socialism, iar odată cu victoria deplină și definitivă a socialismului statul dictaturii proletariatului se transformă într-un stat al întregului popor.

Dictatura proletariatului prezintă, în opinia marxiștilor, puterea clasei muncitoare, înfăptuită în alianță cu toate masele de oameni ai muncii în scopul construirii socialismului. Deci, această dictatură nu înseamnă numai violență, fiindcă funcția ei de bază este creatoare, constructivă, considerându-se tipul superior al democrației contemporane. Insă trebuie de avut în vedere faptul că dictatura proletariatului prevede unirea puterii legislative cu a celei executive și deci nu poate fi vorba de divizarea puterilor în statul de tip socialist.

In fine, vom sublinia și faptul că clasicii marxism-leninismului au determinat, de asemenea, formele de dictatură a proletariatului (Comuna din Paris din martie 1871, sovietele în fosta URSS după 1917 și democrația populară în țările Europei Est-Centrale după cel de-al Doilea Război Mondial), sarcinile principale, funcțiile ei interne și externe.

Loading...