Categorie: Istorie
Accesări: 232

Științele politice nu au aparut ex nihilo, nihil (Lucretius; lat. - din nimic, nu se creează nimic). Apariția politologiei este datorată filosofilor greci Platon și Aristotel, aceștia analizând politica din perspectiva cerințelor generale ale polis -ului, în care individul trebuie să se integreze ca cetățean. Politologia și alte științe politice capătă o dezvoltare ascendentă tocmai în perioada modernă (timpurie), începând cu N. Machiavelli și alți gânditori politici ai timpului.

Disocierea politologiei, individualizarea ei ca știința de sine stătătoare a început abia la mijlocul sec. al XlX-lea, odată cu creșterea considerabilă a rolului și locului politicului în domeniul cunoașterii teoretice și a practicii sociale. Acest proces de emancipare a științei politice/teoriei politice s-a desfășurat în două etape: 1) mijlocul sec. al XlX-lea a vizat, în principal, desprinderea politologiei împreună cu sociologia de celelalte științe socio-umane; 2) sfârșitul sec. al XlX-lea desemnează separarea științei politice de sociologie, fenomen asociat și cu apariția noului său sens și conținut de știință a studierii politicului și tot ce ține de acesta. Un rol important în definitivarea organizării politologiei ca domeniu științific i se atribuie înființării școlilor superioare de științe politice în spațiul occidental (Franța, Italia, Anglia, SUA, Spania ș.a.), urmărind obiectivul pregătirii specialiștilor pentru aparatul de stat și administrație. De aceea noul ei statut a fost determinat de dezvoltarea politicii publice ca sferă relativ autonomă a vieții societății, de consolidarea într-un șir de țări industrial dezvoltate a instituțiilor politice și de stat ce reprezintă sistemul politic actual (apariția statelor națiune, divizarea puterilor în stat, afirmarea partidelor politice și a pluripartidismului, dezvoltarea parlamentarismului, constituționalismului, sistemelor electorale etc.).

Așadar, datorită anumitor circumstanțe (politice, economice, spirituale ș.a.), în decursul sec. XIX știința politică cunoaște o largă dezvoltare și devine o știință politică distinctă. Apar noi teorii politice (doctrina evoluționistă, organicistă, elitistă, social-democrată, socialistă/comunistă etc.), iar recunoașterea științei politice în țările apusene în calitate de știință de sine stătătoare a avut loc treptat. Dacă în SUA, spre exemplu, știința politică s-a dezvoltat mult timp în interiorul științelor istorice, apoi în Europa Occidentală ea era parte componentă a sociologiei, filosofiei și jurisprudenței. In ciuda faptului că în multe țări occidentale se efectuează cercetări politologice încă în prima jumătate a sec. XIX, politologia se dezvolta fără a fi oficializată ca știință despre stat și teorie politico-filosofică. Cu acest fapt sunt legate și unele dificultăți în determinarea timpului apariției și terminării procesului de constituire a științei politice ca atare.

Totuși procesul de dezvoltare a științei politice a determinat apariția în SUA, în 1857, la Universitatea din Columbia a primei catedre de istorie și științe politice în frunte cu Francis Lieber. În 1880, în aceeași universitate, se inaugurează prima școală de științe politice. In Franța, în 1872, A. Boutlit deschide școala liberă de științe politice (actualmente Institutul de Cercetări Politice). In 1895 pe lângă Universitatea din Londra a fost întemeiată Școala de Economie și Știință Politică. In aceeași perioadă își fac apariția un număr impunător de lucrări științifice, avându-i ca autori pe renumiții savanți L. Gumplovicz, H. Spencer, Fr. Nietzsche, H. Spencer, W. Wilson, M.Ia. Ostrogorski, M. Weber, A. Bently, G. Mosca, V. Pareto, R. Michels ș.a. In Europa și SUA se creează o rețea întreagă de instituții superioare și științifice politologice, încep a fi editate reviste de profil în domeniul științelor politice. La începutul sec. XX are loc crearea asociațiilor de profil. Astfel, în SUA, în 1903, își face apariția Asociația Americană de Știință Politică, numărul membrilor ei constituind astăzi circa 17 mii. In general, se consideră că perioada a. ’70-’90 ai sec. XIX a consacrat-o apariției științei politice ca disciplină autonomă.

In perioada interbelica și îndeosebi postbelică, studierea politologiei în SUA, în Europa apuseană și nordică, Canada și Japonia s-a generalizat, atât ca știință, cât și ca obiect de învățământ. Ca urmare, la Paris, în 1949, sub egida UNESCO a fost creată Asociația Internațională de Științe Politice. Astăzi politologia/știința politică/teoria politică în țările apusene constituie, în sine, una din domeniile principale și de prestigiu a cunoștințelor sociale. Totodată, cercetările teoretice în domeniul științelor politice sunt amplificate cu cercetări aplicative - studierea opiniei publice. Astfel, în perioada interbelică, în 1935, G. Galupp înființează în SUA primul institut de sondare a opiniei publice (astăzi renumitul Institutul Galupp), iar în Franța, în 1937, se formează o instituție similară. In 1954 Eugen Fisher-Baling propune termenul de politologie ca denumire pentru științele politice. Se presupune că în același an, în Franța, a fost propus același termen și de André Thérive.

La ora actuală, în lumea civilizată și democratică nimeni nu mai poate concepe realizarea și funcționalitatea sistemului politic, a omului modern fără o cultură politică înfăptuită pe calea instituționalizată. Cunoscutul fizician englez, militant pe tărâmul public, membru al Societății Regale din Londra, John Bernal (1901-1971) în lucrarea „Știința în istoria societății” (1954) remarca următoarele: „In viitor știința politică nu va fi o descriere academică a dimensiunii sociale și niciun manual pentru politicieni dornici de succes, ci va constitui o parte integrantă din studiile și activitatea practică a fiecărui cetățean”.

In Moldova, în perioada interbelică și cu atât mai puțin în cea postbelică, politologia nu a existat nici ca disciplină de studiu și nici ca știință de cercetare a fenomenului politic. In perioada sovietică politicul era investigat din perspectiva istorică sau sociologică în strânsă interacțiune cu acestea. In perioada dominației comuniste, ceea ce se realiza în domeniul politicului era în realitate o îndoctrinare a cetățenilor cu ideologia totalitară comunistă. Mai mult chiar, științele politice, inclusiv politologia, nu aveau ce căuta în sălile de studii și nici nu se făceau cercetări politologice (politologia, ca și alte științe - cibernetica sau genetica, erau declarate „științe burgheze”).

Numai odată cu destrămarea URSS (sfârșitul a. ’80 - începutul a. ’90 ai sec. XX), adoptarea Declarației de Suveranitate (23 iunie 1990) și a Declarației de Independență a Republicii Moldova (27 august 1991) științele politice, inclusiv politologia, își fac apariția în aulele studențești și în instituțiile de cercetare. Astfel, politologia este recunoscută ca disciplină de studiu la Universitatea de Stat din Moldova (Catedra de Politologie, în frunte cu Alexandru Zavtur, este deschisă în 1990). În 1991, sub redacția lui A. Zavtur, se editează primul manual „Prelegeri la cursul universitar de politologie” (manual solicitat și în alte țări ale CSI). În cadrul AȘM se deschide prima structură academică de cercetare în domeniu - Secția de Filosofie Socială și Politologie (ulterior, Secția de Politologie/Științe Politice) în frunte cu acad. Alexandru Roșca. În 1996, în cadrul USM, se deschide Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative. Totodată, se constituie Asociația Politologilor din Republica Moldova, se editează reviste științifice de specialitate („Moldoscopie (probleme de analiză politică)”, „Revista de filozofie, sociologie și științe politice” și „Administrare Publică”), iar în cadrul USM și AȘM se deschid două consilii științifice specializate de susținere a tezelor de doctorat în domeniul științelor politice. În 2004 de către Parlamentul Republicii Moldova adoptă Codul cu privire la știință și inovare al Republicii Moldova, act normativ care reglementează raporturile juridice ce țin de elaborarea și promovarea politicii de stat în sfera științei și inovării, de activitatea de cercetare științifică, inovare și transfer tehnologic, de informațiile științifico- tehnologice, de acreditarea organizațiilor în sfera științei și inovării, de atestarea cadrelor științifice și științifico-didactice de înaltă calificare, de protecția proprietății intelectuale, de statutul juridic al subiectelor din sfera științei și inovării.

Astăzi, în condițiile refacerii vieții sociale și sistemului politic democratic, a necesității formării și pregătirii cetățenilor, a racordării învățământului național la cel european și universal, studiul științei politice în Republica Moldova a devenit o necesitate imperioasă.