Introducere
Studierea istoriei statului dac este un prim pas catre interesul aratat fata de istoria neamului nostru, originile poporului roman si evolutia sa de-alungul timpului.
Importanta cunoasterii acestor evenimente este data de rolul pe care aceste popoare l-au avut la faurirea poporului nostru, precum si capacitatea noastra de a invata din erorile trecutului pentru a nu le mai repeta in prezent.
Totodata poporul dac este unul dintre cele mai reprezentative neamuri ale omenirii, cu o evolutie treptata dar sigura, marcata de perioade de inflorire, urmate de progres si uneori inevitabilul declin.
Statul dac a cunoscut perioade de glorie atat in timpul lui Burebista cel care l-a si fondat fiind numit “intemeietorul”, cat si in timpul lui Decebal, cel care preia fraiele statului dupa moartea lui Burebista.
Principalii dusmani ai dacilor au fost romanii, iar infruntarile cu acestea au fost numeroase. Desi Burebista cu armata sa puternica a reusit sa ii invinga de numeroase ori, in timpul lui Decebal, confruntarile au fost mult mai puternice si finalul a fost marcat de cucerirea Daciei si transformarea ei in provincie romana, condusa de un legatus Augustus pro praetore si avand capitala la Ulpia Traiana Augusta Sarmisegetusa.
In timpul lui Decebal au avut loc doua razboaie importante ramase in istorie : primul razboi 101-102, incheiat cu o pace care insa a durat foarte putin fiind incalcata de daci pentru ca nu au considerat corecte conditiile pacii, cel de-al doilea razboi 105-106 incheiat cu victoria romanilor condusi de neinfricatul Traian.
Putem spune ca istoria geto-dacilor a fost scrisa de aceste doua nume marcante : Burebista si Decebal.
Regatul dac de la Burebista la Decebal
Istoria geto-dacilor
Geto-dacii reprezinta ramura nordica a tracilor, care traiau in spatiul carpato-danubiano-pontic. Originea lor este indo-europeana, iar civilizatia lor se incadreaza arheologic in epoca fierului. Ei sunt numiti “geti” in izvoarele grecesti iar in cele latine “daci”, primul care foloseste acest termen fiind Caesar.
Prima atestare documentara a getilor ii apartine lui Herodot si dateaza dn anul 514 i.Hr. cu prilejul expeditiei lui Darius I.
Ei erau organizati in triburi sau uniuni tribale conduse un rege (sef militar) care avea drept resedinta o cetate intarita numita “dava”. In societatea geto-daca au existat doua categorii sociale: “comati” erau principalii producatori de bunuri (agricultori, mestesugari, comercianti) si “tarabostes” ce reprezenta aristocratia tribala formata din conducatorii de triburi si preoti. Sclavii erau in numar mic si erau folositi pentru munci casnice. Pe plan religios, geto-dacii erau politeisti, religia lor fiind dominata de Zamolxis. Ei au contacte indelungate cu coloniile grecesti de la Marea Neagra (Histria, Tomis si Callatis). Purtatori ai unei cilvilizatii superioare, grecii influenteaza civilizatia geto-daca prin preluarea de catre geti a rotii olarului,a unor tehnici metalurgice superioare si a monezii.
Statul dac in timpul lui Burebista
In secolele 1 i.Hr. si 1 d.Hr., societatea geto-dacica a cunoscut o perioada de apogeu. Infloritoarea civilizatie a fierului -temei al unei economii prospere-, structurarea tot mai clara a societatii,dezvoltarea asemanatoare a triburilor s-au reflectat in plan politic prin aparitia statului dac. Statul dac a fost creat in anul 82 i.Hr. de catre Burebista, ajutat de Deceneu. Mijloacele folosite de Burebista au fost diplomatice (unirea unor triburi) si militare (au loc confruntari cu celtii, bastarnii si cetatile grecesti). Burebista duce o politica externa de anvergura, cucerind si integrand teritorii intinse. Astfel, el realizeaza un regat intins ce avea ca limite: in nord Carpatii Padurosi, in est Bugul, in sud Muntii Balcani si in vest confluenta Moravei cu Dunarea. Pe plan intern, el duce o politica autoritara, impunand noi norme morale si juridice. Statul dac in timpul lui Burebista este o monarhie militara. Centrul politic, administrativ si religios al acestui stat este in muntii Orastiei unde construieste un sistem de fortificatii format din cetatile Blidaru, Capalna, Piatra Rosie, Costesti care aveau rolul de a apara capitala - Sarmisegetuza. Extinzandu-si dominatia pana la linia Dunarii, Imperiul roman devine o amenintare pentru statul dac. Burebista se implica in razboiul civil din Imperiul roman dintre Caesar si Pompei, ajutandu-l pe cel din urma. Pompei pierde acest razboi, iar Caesar pregateste o campanie impotriva dacilor. In anul 44 i.Hr. Burebista este asasinat si statul se destrama.
Statul dac pana la Decebal
Dupa moartea lui Burebista, se pastreaza continuitatea statala doar in Muntii Orastiei. Puterea este preluata de marele preot Deceneu. La conducerea statului din zona muntilor Orastiei s-au aflat: Comosicus, Coryllos si Duras. Treptat, caracterul statului devine teocratic. Profitand de faramitarea statala a dacilor, romanii integreaza in Imperiul roman Pannonia (cursul mijlociu al Dunarii) si in 46 includ Dobrogea in Moesia. Datorita numeroaselor incursiuni ale dacilor in Moesia, devin un pericol pentru romani.
Agravandu-se pericolul roman, Duras ii cedeaza tronul lui Diurpaneus (care isi va lua supranumele de Decabal).
Moartea lui Burebista a provocat o adanca tulburare in tinuturile peste care stapanise. Triburile de alt neam pe care le supuse in cursul campaniilor sale victorioase se grabesc sa-si redobandeasca neatarnarea; cetatile grecesti inceteaza sa mai recunoasca autoritatea statului dac. Stapanirea faurita cu sabia s-a destramat de indata ce sabia cazuse pentru totdeauna din mana viteazului rege.
Framantarile nu aveau sa ocoleasca nici teritoriul Daciei propriu-zise. Nici chiar intre hotarele ei statul lui Burebista nu se putuse bizui pe o trainica unitate economica. In diferitele parti ale Daciei, nivelul de dezvoltare economica si sociala era diferit; spuneam doar mai sus ca marele complex de fortificatii si asezari civile din Muntii Orastiei nu-si are pereche in toata Dacia, iar unele regiuni (Moldova nordica, Maramuresul) erau de-a dreptul ramase in urma Transilvania propiru-zisa sau campia Dunarii. Dar chiar si intre regiunile mai mult si mai unifrom dezvoltate din punct de vedere social-economic (Transilvania, partea rasiriteana a Banatului, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova de miazazi) nu exista o veritabila si trainica unitate. Nu se formase inca o piatra unica pentru intreaga Dacie, iar legaturile de schimb dintre diferitele parti ale tarii nu aveau neaparta nevoie de un stat unic, puternic centralizat. Nu trebuie uitate apoi interesele inguste ale unei parti din aristrocatia tribala geto-daca, tendintele ei centrifuge. Separatismul acestor tarabostes fuses invins pentru o vreme de puterea lui Burebista si de primejdia romana care impunea unirea. Dar acum Burebista fusese ucis, iar moartea lui Cezar, starni la Roma noi si grave tulburari launtrice, indepartate, cel putin pentru moment, pericolul unei expeditii impotriva geto-dacilor.
In aceste conditii nu e de mirare ca insusi teritoriul Daciei se imparte in mai multe formatiuni politice: numarul lor, ne informeaza Strabo, era de patru indata dupa moarte lui Burebista, dar ajunsese in curand la cinci.
Statul dac in timpul lui Decebal
Statul centralizat dac s-a aflat la apogeul puterii sale sub regele Decebal. Deși mai restrâns ca arie geografică decât teritoriul stăpânit de regele Burebista (82-44 î.Hr.) - cuprinzând Transilvania, Banatul, Oltenia, centrul și sudul Moldovei, noul stat era mai puternic și mai bine organizat. Limitele statului dac in timpul lui Burebista (82-44 î.Hr.) au fost: în nord, Carpații Păduroși; în est, Pontul Euxin; în sud, munții Haemus (Munții Balcani); în vest, Dunărea Mijlocie. Progresele înregistrate în acest timp de societatea dacică erau multiple și importante: o populație numeroasă și grupată în jurul multor davae în care pulsa o vie activitate economică, legături comerciale cu lumea greco-romană, o cultură înfloritoare cu puternice elemente originale.
Regele Decebal a avut mai multe războaie cu romanii, care îi vor recunoaște abilitățile militare și politice. La începutul secolului III, la aproape 150 de ani de la afirmarea lui Decebal, istoricul roman Dio Cassius făcea regelui dac următorul portret elogios:
Era foarte priceput în ale războiului și iscusit la faptă, știind să aleagă prilejul pentru a-l ataca pe dușman și a se retrage la timp. Abil în a întinde curse, era viteaz în luptă, știind a se folosi cu dibăcie de o victorie și a scăpa cu bine dintr-o înfrângere, pentru care lucruri el a fost mult timp un potrivnic de temut al romanilor.
Pe un vas funerar descoperit la Sarmizegetusa Regia se poate citi textul: DECEBALVS PER SCORILO. Unele interpretări îl consideră în limba dacă, posibilul sens fiind de Decebal fiul lui Scorilo, altele în latină, traducerea fiind Decebal prin Scorilo.
Încă din primul an de domnie, din anul 87, Decebal este confruntat cu o situație dificilă. Roma organizează prima campanie în inima Daciei. Împăratul Domițian, pentru a-l pedepsi pe Decebal, trimite o armată comandată de prefectul Gărzii Pretoriene, Cornelius Fuscus, să treacă Dunărea. Într-un defileu carpatic, Decebal atrage forțele romane într-o cursă. Comandantul roman cade în luptă, iar Decebal duce în Munții Orăștiei prada de război: prizonieri, trofee și stindardul legiunii a V-a. Marea bătălie are loc la Tapae.
La un an de la victorie, în 88, o armată romană condusă de Tettius Iulianus atacă din nou regatul lui Decebal, pătrunzând în Dacia prin Banat. Decebal așteaptă în defilelul de la Tapae. Confruntarea se încheie cu victoria romană. Deși înfrânt de romani, din cauza dificultăților întâmpinate de armatele imperiale în Pannonia în lupta cu quazii și marcomanii, care-l sprijiniseră pe regele dac, Decebal încheie o pace avantajoasă cu împăratul Domițian în anul 89. Decebal era numit client al Romei, iar regatul său, regat clientelar, primea meșteri constructori, instructori militari etc.
În schimbul unor subvenții în bani și ingineri, Decebal se recunoaște rege clientelar al Romei și continuă, în următorii 12 ani de pace, să-și consolideze puterea și statul. Procesul de centralizare a statului dac este accelerat, armata este echipată și instruită. Se inițiază un vast program de construcții civile și militare, îndeosebi în regiunea Munților Orăștie. Încearcă să stabilească relații cu popoare și state inamice Romei.
Confruntările dintre daci și romani au reînceput în timpul împăratului Traian. La începutul anului 101, armata romană, condusă chiar de împărat, după ambele pregătiri de aproape 3 ani, a atacat Dacia cu 13-14 legiuni și alte unități auxiliare (în total c. 150.000 de soldați). La 25 martie 101 împăratul părăsește Roma, traversează Dunărea pe poduri de vase la Lederata (Ramna) și Dierna (Orșova) pătrunzând în Dacia prin Banat. Dio Cassius menționează episodul în care burii germanici cu aliații lor îi trimit lui Traian o ciupercă uriașă pe care era scris un mesaj prin care romanii sunt sfătuiți pentru binele lor să se întoarcă la Roma. Are loc bătălia de la Tapae, în vara anului 101, iar Decebal încearcă să oprească înaintarea romană. Bătălia se încheie însă cu victoria romană.
În iarna și primăvara anului 102, Decebal este înfrânt la Nicopolis ad Istrum și în Dobrogea la Adamclissi. În toamna anului 102, Decebal este silit să încheie o pace zdrobitoare pentru Dacia: regele dac trebuia să dărâme zidurile cetăților, să cedeze o serie de teritorii și să renunțe la orice independență în politica externă.
Din ordinul lui Traian, Apolodor din Damasc, cel mai vestit inginer al epocii, înalță, între Drobeta și Pontes, în anii 103-105, un pod peste Dunăre, pe care legiunile romane îl trec în vara anului 105, inițiind cel de-al doilea război dacic.
Abandonat de aliați, atacat prin Banat, Valea Oltului și Moldova, constrâns continuu la defensivă, Decebal se retrage în citadela din Munții Orăștiei. După cucerirea puternicelor cetăți care păzeau accesul spre capitală: Blidaru, Costești, Piatra Roșie, Bănița, Căpâlna, Tilișca, legiunile romane încep asediul Sarmizegetusei.
În ciuda rezistenței, cetatea este cucerită și distrusă din temelii. Decebal, împreună cu câteva căpetenii, reușește să părăsească cetatea încercând să continue rezistența împotriva romanilor în interiorul țării. Este urmărit de cavaleria romană și pentru a nu cădea viu în mâinile dușmanului, Decebal s-a sinucis, ceea ce este atestat de stela funerară de la Grammeni a lui Tiberius Claudius Maximus, exploratorul care a adus împăratului Traian capul și mâna dreaptă a lui Decebal, la Ranisstorum.
O mare parte a teritoriului statului dac (Transilvania, Banatul și Oltenia) a fost transformată în vara anului 106 în provincie romană numita Dacia Felix, cu capitala situată la 40 de km de vechea capitală (incendiată în războiul dac din 105-106), purtând numele de Ulpia Traiana Dacica Augusta Sarmisegetusa. Muntenia și Sudul Moldovei au fost încorporate în provincia Moesia Inferior. După înfrângerea dacilor, Traian a organizat la Roma o festivitate mare și costisitoare, de 123 de zile. Zeci de mii de daci au fost duși în sclavie la Roma, alte zeci de mii de daci au fugit din Dacia Romană pentru a evita sclavia. Detaliile celor două conflicte, grele și sângeroase au fost relatate de istoricul roman Dio Cassius, dar cele mai bune comentarii sunt basoreliefurile de pe Columna lui Traian, construită în Roma de Apolodor din Damasc (în 113), precum și de pe monumentul triumfal de la Adamclissi, din Dobrogea.
Cu ajutorul foarte bogatului tezaur al regatului dac și cu aurul extras din minele de aur de la Roșia Montana, Imperiul Roman se va redresa financiar. Astfel, deși capitala provinciei romane (coloniei) era Ulpia Traiana Sarmisegetusa, cel mai important oraș din teritoriu era Apullum (Alba Iulia), oraș prin care trecea aproape întreaga cantitate de aur ce lua drumul vestic. Tot Dacia va mai oferi Imperiului mai multe legiuni militare alcătuite exclusiv din daci care vor lupta în multe colțuri ale Europei.
Bibliografie
1.www.enciclopedia-dacica.ro
2.www.civilizatiadaca.dap.ro
3.www.wikipedia.ro