Numele de «myceniană» atribuită acestei epoci vine de la cetatea Mycene din Argolida. Cel care a descoperit lumea myceniană este germanul Heinrich Schliemann, care a efectuat primele cercetări arheologice la Mycene și în alte așezări contemporane, în ultimul sfert al secolului al-XIX-lea. Tot el a făcut cercetări epocale pe înălțimea de la Hissarlîc, în Turcia, în apropierea strâmtorii Dardanele, unde a descoperit o veche așezare preistorică pe care a identificat-o cu Troia, despre care vorbesc epopeile homerice. După el, alți arheologi au făcut cercetări în multe cetăți myceniene. Arheologul america C.W. Blegen a făcut importante cercetări în așezarea de la Pylos, din vestul Peloponnesului descoperind o mare cetate myceniană cu o importantă arhivă.
Un alt moment important în descoperirea lumii myceniene îl reprezintă anul 1952, când englezul Michael Ventris a reușit să descifreze scrierea myceniană și să demonstreze că această scriere nota o limbă greacă foarte veche, oferind totodată specialiștilor un material documentar de mare importanță.
Nu tot teritoriul locuit de greci făcea parte din arealul civilizației myceniene. Din acest areal, făceau parte Peloponnesul, Attica, Beoția, sudul Thessaliei, unele insule din Egeea, și în special Rhodosul, unele cetăți din vestul Asiei Mici, precum Miletul, și insula Creta, după ocuparea acesteia de către greci. Populația din restul teritoriilor grecești continua să-și ducă existența în formele civilizației preistorice.
Lumea myceniană nu a constituit un stat unitar. Existau mai multe centre politice cum erau cele de la Mycene, Tiryns, Pylos, Athena, Orhomenos, Iolcos, Rhodos, Cnossos ș.a. Organizarea acestor state o cunoaștem, fie și aproximativ, din inscripțiile lineare B. În fruntea unui astfel de stat se afla regele, wanaka, nume care nu este grecesc, ci a fost împrumutat de la populația pregrecească. Nu știm exact care erau prerogativele regelui mycenian. El era secondat de câțiva demnitari, cum erau rawaketa, care era un înalt comandant militar, eqeta, care desemna pe un însoțitor al regelui, și qasireu, basileul, care era probabil fie un demnitar cu însărcinări religioase, fie meseriașul. În epocile următoare, cuvântul basileus va desemna pe rege.
În ceea ce privește sistemul politic și social mycenian, cercetătorii consideră că acesta se asemăna cu cel din Orient. Statele myceniene erau puternic centralizate, palatul regal coordonând activitatea politică și econommică a statului prin intermediul unei birocrații diversificate; această birocrație, în frunte cu regele, constituia nucleul unei categorii sociale dominante peste marea masă a populației aflată în raport de dependență față de palat.
Grecia myceniană era o societate în care războiul era o realitate curentă. Aceasta este dovedită de faptul că cetățile erau apărate de ziduri groase din piatră fasonată, așa-zisele ziduri ciclopice, deoarece în Antichitate se considera că ele au fost construite de Ciclopi, de existența în siturile arheologice a numeroase arme, mai ales săbii, precum și din scenele de război de pe vase.
Mycenienii au întreținut raporturi comerciale pe spații vaste, din regiunea siro- palestiniană și Egipt până departe, în vest, în Italia și Spania. Obiecte de factură myceniană (vase ceramice, arme, ș.a.) au fost descoperite și în numeroase situri preistorice situate la nord de Grecia. Prezența myceniană în Egipt este dovedită de numeroase descoperiri arheologice precum și de enumerarea unor așezări grecești în inscripția egipteană de la Kom el Hetan de pe vremea faraonului Amenhotep al III- lea. De asemenea, în Grecia au fost descoperite un mare număr de obiecte provenite din Creta, Egipt, Anatolia și regiunea siro-palestiniană. Sursele hittite vorbesc despre principatul Ahhiyawa, identificat de obicei cu grecescul Ahaia, situat undeva către vestul Anatoliei sau în una din insulele importante ale Mării Egee, asupra căreia regii hittiți ridicau pretenții de dominație. De asemenea, izvoarele egiptene enumeră printre «popoarele mării» care au atacat Egiptul și pe Ekwesh și Akaiwasha, nume sub care învățații moderni recunosc adesea pe ahei și țara lor, Ahaia.
Către finele secolului al XIII-lea, lumea myceniană este în decădere. Sunt numeroase indicii că ea era amenințată de un inamic pe care cercetătorii moderni încă nu au reușit să-l identifice cu siguranță. Statele myceniene iau măsuri deosebite de apărare, întărind zidurile cetăților și asigurându-se de surse de apă. Cu toate acestea, aceste cetăți vor fi, cu puține excepții, una câte una distruse, ceea ce va marca sfârșitul sistemului politic și economic mycenian. O altă consecință importantă a fost că știința scrisului s-a pierdut. Cercetătorii moderni consideră că aceste mari transformări ale lumii grecești sunt datorate unor factori multipli, cum ar fi marile tulburări produse în bazinul oriental al Mediteranei de invazia «popoarelor mării», de unele cataclisme naturale, mai ales cutremure de pământ, și de unele mișcări sociale, care au avut ca rezultat distrugerea sistemului politic și social mycenian. Multă vreme s-a considerat că aceste mari transformări s-au datorat pătrunderii în Peloponnes a ultimului val grecesc, dorienii. Această teorie este astăzi infirmată de noile cercetări care susțin prezența dorienilor în Peloponnes și în Creta în epoca myceniană.