Denumirea de epocă homerică a fost dată de istorici încă din secolul trecut. Denumirea se justifica prin aceea că pentru această perioadă aproape singurele informații proveneau din cele două epopei homerice, Iliada și Odyssea. Astăzi documentația a sporit mult datorită cercetărilor arheologice care vizează această perioadă. Cu toate acestea, epoca homerică este încă puțin cunoscută și, de aceea, în istoriografie pentru această perioadă se mai folosește și denumirea de Ev întunecat. Din punctul de vedere al periodizării arheologice, epoca homerică aparține primei vârste a fierului, cu perioadele submyceniană, protogeometrică și geometrică.
În ceea ce privește epoca sau epocile istorice reflectate de eposul homeric, sa crezut multă vreme că acesta este un izvor care se referă la epoca myceniană, deoarece subiectul, războiul troian, era un eveniment petrecut în epoca myceniană, iar principalele cetăți din aceste epopei corespund cu marile cetăți myceniene scoase la iveală de cercetarea arheologică (Mycene, Tryns, Pylos, Cnossos, Orchomenos ș.a.). Descifrarea inscripțiilor myceniene a făcut dovada că lumea myceniană era prea vag cunoscută de eposul homeric, unde ni se înfățișează o lume cu totul deosebită de cea anterioară. De aceea, interpretarea corectă este că epopeile homerice sunt un izvor în primul rând pentru epoca homerică și numai în mod indirect și foarte palid pentru epoca myceniană.
Epoca homerică este un exemplu clasic de regres în istorie, deoarece lumea greacă se va întoarce, timp de câteva secole, la rânduielile gentilice, dominate de relațiile bazate pe înrudire, pe dispariția statului care lasă loc organizării pe ginți, fratrii și triburi. În fruntea tribului se afla filobasileul, în fruntea fratriei basileutatos iar în fruntea ginții basileuteros. Triburile și fratriile avea un pronunțat caracter militar. În acest sens, este caracteristic un pasaj din Iliada în care Nestor îndeamnă pe Agamemnon să așeze luptătorii după triburi și fratrii, în așa fel ca fratria să dea sprijin fratriei și tribul, tribului. Raporturile gentilice erau reglementate de dreptul gentilic, themis, iar raporturile intergentilice de dike.
În fruntea unei comunități era deci un basileus, care conducea împreună cu sfatul (boule), compus din șefii ginților și de unii oameni cu prestigiu și experiență mai mare, numiți boelephoroi, «consilieri» și gerontes, «bătrânii». Unele hotărâri mai importante se luau cu acordul demos-ului, «poporului», care era format din toți bărbații majori. Regele avea atribuții mai cu seamă militare la care se adăugau unele prerogative de natură religioasă și judecătorească.
Epopeile homerice vorbesc despre un mare număr de basilei, ceea ce dovedește că în Grecia nu exista în acea vreme o unitate politică. Această fărâmițare politică se va menține de fapt și în epocile următoare ca una din caracteristicile cele mai importante ale vieții politice grecești.
Lumea homerică se baza pe o economie în bună măsură naturală, adică într-o gospodărie se produceau cea mai mare parte a celor necesare vieții. Această celulă economică de bază se numea oikos. Principala bogăție o constituiau vitele. Astfel Odysseos avea 72 de turme de vite cu 7-8 mii de capete. Se practica desigur și agricultura, cultivându-se mai ales orzul și grâul, dar și pomicultura și grădinăritul. Meșteșugarii (demiurgii) erau în număr mult mai mic în comparație cu epoca myceniană. Totuși ei se bucurau de un anumit prestigiu în societate. Erau făurari, olari, pielari, dulgheri ș.a. Producția meșteșugărească era limitată mai ales la necesitățile comunității, căci Grecia homerică, spre deosebire de cea myceniană, nu avea decât legături comerciale sporadice cu alte teritorii.
În ceea ce privește organizarea socială, lumea homerică era împărțită în oameni liberi și sclavi, cu observația că aceștia din urmă erau încă forte puțini, sclavia homerică având un foarte pronunțat caracter casnic, așa cum arată și denumirea de dmoes pentru sclavi. Oamenii liberi se deosebeau după avere. În frunte era aristocrația gentilică care își baza poziția superioară pe faptul că dețineau mai multe turme de vite și suprafețe de teren mai mari. Cea mai mare parte a populației libere era formată din oameni simpli, crescători de vite, agricultori și meseriași. Sistemul economic, social și politic homeric va decade treptat odată cu secolul al VIII-lea a.C., când apar și se dezvoltă acele elemente care vor caracteriza lumea greacă în epoca arhaică.