Macedonia se afl ă în nordul Greciei. Numele semnifică «țara oamenilor înalți» sau «țara muntoasă» (de la gr. makednos = înalt). Este un teritoriu în general muntos și deluros. La nord și nord-est se învecinează cu teritoriile tracice, iar la nord-vest cu cele illirice. În legătură cu limba vorbită de macedoneni, au fost, în antichitate și în epoca modernă, mai multe teorii. Unii autori antici îi considerau pe macedoneni ca fiind «barbari»; alții, în schimb, îi considerau ca fiind greci. Caracterul «barbar» al macedonenilor se explică prin aceea că la grecii din epoca clasică acest concept era mai puțin lingvistic și mai ales cultural, prin aceasta grecii cetăților considerând că vecinii lor de la nord se aflau într-un stadiu de civilizație inferior. Dar acest caracter a rezultat mai cu seamă din împrejurarea că, în timpul războaielor medice, Macedonia a fost nevoită să se supună perșilor, ceea ce ceilalți greci nu au făcut-o. Cercetările arheologice din ultimele decenii făcute în unele așezări macedonene mai importante au evidențiat că civilizația care s-a creat pe teritoriul Macedoniei în epoca istorică era sub o puternică influiență grecească, ea putând fi încadrată în sfera civilizației elenice.
Limba vorbită de macedoneni în timpul domniei lui Filip al II-lea și a lui Alexandru Macedon era în mod sigur greaca, dar sunt suficiente temeiuri care permit concluzia că în perioadele mai vechi situația era aceeași. După tradiția greacă, Makednos, eponimul macedonenilor, era inserat în arborele genealogic al neamurilor grecești; de asemenea, regii macedoneni se numeau Argeiazi sau Temenizi deoarece ei considerau că erau originari din Argos, unde ar fi avut cândva un temenos (domeniu). Numele regilor și aristocraților macedoneni, atât cât le cunoaștem din sursele literare și epigrafice, sunt grecești. Că macedonenii erau greci, rezultă indubitabil din faptul că în regatele elenistice, unde pătura dominantă era formată din macedoneni, toate inscripțiile, fără excepție, erau redactate în limba greacă. Este absurd să credem că un popor cuceritor și dominator nu a lăsat nici o urmă a limbii sale. De aceea, teoria care pretinde că macedoneana este o limbă indoeuropeană distinctă de greacă reprezintă în mod clar o siluire a legilor lingvistice. Dacă în Macedonia a existat cândva o limbă macedoneană diferită de greacă, aceasta nu era cea vorbită de macedonenii istorici. Idiomul macedonean avea unele particularități față de celelalte dialecte grecești, fiind influențat de limbile popoarelor învecinate (illira, traca, graiurile pelagonilor și peonilor) dar acestea nu erau esențiale. Macedonenii se deosebeau totuși de grecii polisurilor prin aceea că au evoluat mai lent din punct de vedere economic și cultural, fiind o populație care se ocupa mai cu seamă cu creșterea vitelor și agricultura. Dar, ceea ce îi diferenția pe macedoneni de grecii cetăților, era mai ales faptul că ei aveau o formă de guvernare monarhică și o organizare militară aristocratică.
Despre istoria timpurie a Macedonei nu avem nici o narațiune continuă. Primele informații demne de încredere sunt de când macedonenii au intrat în atenția cetăților grecești, în timpul războaielor persane. Herodot și Tucidide ne dau câteva amănunte despre această istorie timpurie: nume de regi și câteva din înfăptuirile acestora. Dintre acești regi, Alexandros I, Archelaos, Amyntas al III-lea și Perdiccas al III-lea sunt mai bine cunoscuți. În timpul acestora, Macedonia a căpătat individualitate politică în sudul Peninsulei Balcanice, iar teritoriul acesteia a sporit pe seama tracilor și al illirilor. Totodată, regii macedoneni au intrat în relații cu cetățile grecești, dar neimplicându-se în mod direct în conflictele endemice care măcinau lumea greacă. Capitala Macedoniei a fost mai întâi la Aigai apoi la Pella.
În ceea ce privește organizarea politică și socială a Macedoniei, aceasta se deosebea de restul lumii grecești. În fruntea statului era regele, care se deosebea însă de monarhii orientali prin aceea că el nu era de drept divin și nici nu avea o putere absolută. El era un primus interpares (= primul între egali). El conducea statul sprijinit pe o puternică aristocrație. Ei erau hetairoi, hetairia fiind o instituție prin care se stabilea o legătură directă și personală între aristocrați și rege. În timpul lui Alexandru Macedon, hetairii formau garda personală a regelui.
În timpul regelui Filip al II-lea (359-336), Macedonia a devenit cea mai mare putere din Peninsula Balcanică impunându-și hegemonia și asupra cetăților grecești. Filip al II-lea a fost una dintre cele mai de seamă personalități ale Antichității. Om politic clarvăzător și general de mare talent, regele macedonean a reușit să-și impună voința, atât pe plan intern cât și extern, într-un context politic foarte confuz. El s-a implicat în disputele dintre cetățile grecești, reușind să-și atragă aliați dintre acestea. Totodată, el a supus triburile tracilor și ale illirilor. Succesele sale în plan extern au fost sprijinite de o însemnată dezvoltare economică și de o armată numeroasă și foarte disciplinată. Punctul culminant al raporturilor Macedoniei cu lumea greacă a fost în anul 338 a.C., când o coaliție formată din mai multe cetăți elene a fost înfrântă la Cheroneea în Beoția. În urma acestei victorii, cetățile grecești au recunoscut hegemonia macedoneană, iar la congresul din Corinth, din anul 337 a.C., s-a hotărât deschiderea ostilităților împotriva Imperiului persan, sub pretextul răzbunării atrocităților făcute de perși în Grecia în timpul războaielor medice. Comandantul expediției a fost numit Filip al II-lea. El nu a reușit să a ducă la îndeplinire acest plan, deoarece, în anul 336 a.C., a fost asasinat de complotiști din anturajul său. El a fost înmormântat la Aigai (azi Vergina), unde, câțiva ani mai târziu, a fost construit un mormânt fastuos, de o bogăție și splendoare greu de imaginat, care, în anii ’70 ai secolului trecut, a fost descoperit de o echipă de arheologi de la universitatea din Thessalonic condusă de prof. Manolis Andronicos.