1853-1856 s-a desfășurat Războiul Crimeei, un moment al „crizei orientale”. În urma înfrângerii Rusiei, în 1856, cele 7 mari puteri (Anglia, Prusia, Rusia, Franța, Sardinia- stat italian, Turcia, și Austia) organizează Congresul de pace de la Paris (1856) unde se semnează un tratat în martie ce conținea unele articole referitoare la Principatele Române.
1857-au avut loc alegeri în cele 2 principate s-au desfășurat alegeri pentru componența adunărilor Ad-Hoc. . Alegerile din Moldova au fost falsificate de Nicolae Vogaride având sprijinul Turciei și Austriei.
5 ianuarie 1859 au avut loc alegerile pentru domn în Moldova, unde a fost ales Al. I. Cuza, iar pe 24 ianuarie 1859 în Țara Românească
În timpul domniei lui Al. I. Cuza se pot deosebi 3 etape:
1.1859-1862
În anul 1861, în cadrul Conferiței de la Constantinopol, marile puteri acceptă unirea administrativă și legislativă, doar pe perioada domniei lui Cuza. În această perioadă au fost unificate serviciile vamale, telegrafului și poștelor, a desființat granița dintre Moldova și Țara Românească, iar București a fost declarat capitală
- 1862-1864
22 ianuarie 1862 a unificat cele 2 guverne formând primul guvern unic condus de conservaorul Barbu Catargiu care a fost asasinat (8 iunie 1862). Domnitorul îl numește prim-ministru, în 1863, pe liberalul Mihail Kogălniceanu. În luna decembrie 1863 este votată legea secularizării averilor mănăstirești. 25% din teritoriu agricol al țării era deținut de mănăstiri, trecând în proprietatea statului. La solicitarea domnitorului, Mihail Kogăliceanu elaborează un proiect de reformă agrară , care va fi înaintat Adunării Legislative. În 1864, dominată de conservatori, Adunarea Legislativă îl respinge și cere demisia premierului.
3.1864-1866
Lovitura de stat de la 2 mai 1864 din Principatele Unite ale Țării Românești și Moldovei a dus la schimbarea puterii în stat prin dizolvarea Adunării Legislative și a promulgat o nouă constituție, numită Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris, care întărea puterea domnului în detrimentul legislativului. În luna august 1864 a fost adoptată legea rurală prin care a fost desființată clăcășia, iar țăranii sunt împroprietăriți în funcție de numărul de vite pe care le dețineau, fără a putea vinde pământul timp de 30 de ani și plătindu-l timp de 15 ani (consecințe negative: un număr mare de țărani au rămas neâmproprietăriți, întinderea mică a loturilor de pământ a făcut ca proprietatea să nu fie suficientă; consecințe pozitive: o parte dintre țărani au fost împroprietăriți, o parte a țăranilor s-au îndreptat, ca forță de muncă, spre industrie). în decembrie 1864 este emisă Legea instrucțiunii publice prin care învățământul primar devine obligatoriu și gratuit, prevedea egalitatea sexelor la învățământ și laicizarea acestuia( desprinderea de biserică, aparținând de stat). Consacră liceul de 7 clase, cu o pondere mai mare acordată disciplinelor umaniste, introduce învățământul tehnic profesional prin școlile de agricultură, arte și meserii și de comerț. Încă din anul 1860, la Iași a fost înființată Unifersitatea ( Academia Mihăileană-1835, Universitatea Vechie-1860), iar în anul 1864 este înființată Universitatea de la București. Astfel, se pun bazele sistemului de învățământ modern.
Alte măsuri adoptate în această perioadă: emiterea Codului Civil, elaborat pe baza codului lui Napoleon și a celui italian, Biserica ortodoxă este declarată autocefală (să se autoguverneze).
Astfel, cu toate aceste reușite de reformare a societății românești, domnia autoritară instaurată odată cu lovitura de stat i-a îndepărtat pe oamenii politici de domnitor, se constitue, astfel, o alianță politică îndreptată împotriva lui Cuza, numită „monstruasa cualiție” care se formează încă din anul 1863, alcătuită dintre conservatori și liberalii radicali, cu scopul înlăturării domnitorului și aducerea unui prinț străin. Datorită acestui context politic intern, pe data de 11 februarie 1866, Cuza este obligat să semneze abdicarea, iar puterea a fost preluată de o locotenență domnească, alcătuită din 3 persoane: Lascăr Catargiu, reprezentant al Moldovei și al conservatorilor, generalul Nicolae Golescu, reprezentant al Țării Românești și al liberalilor și colonelul Nicolae Haralambie, reprezentant al armatei, precum și un guvern alcătuit din liberali și conservatori condus de Ion Ghica.
În concluzie, unirea și reformarea realizate au pus bazele statului român modern, au dat o organizare unitară noului stat, pregătindul pentru o nouă etapă din proiectele politice românești, cea a monarhiei ereditare.