Pin It

Legea electorală din 1864 a fost un act legislativ adoptat odată cu Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris după „lovitura de stat” a lui Cuza din 2 mai 1864 şi publicată în „Monitorul oficial” nr. 146 din 3 iulie 1864. Legea electorala facea sa creasca însa considerabil numarul alegatorilor, în principal de doua categorii - primari, care votau prin delegatie, si directi, departajati prin posibilitatiile censitare; reforma electoratului avantaja cu deo­sebire burghezia în formare. Cetăţenii  cu drept de vot puteau alege numai membrii Adunării Elective, căci din Corpul ponderator făceau parte membri ai clerului, armatei, preşedintele Curţii de Casaţie, iar 64 de membri erau numiţi de domnitor.

Primele alegeri pe baza acestui act legislativ au avut loc pe 24/25 noiembrie 1864 şi a fost în vigoare până la adoptarea Constituţiei din 1 iulie 1866

Cauze: Adoptarea noii constituţii şi a legii electorale a fost prilejluită de criza politică şi constituţională declanşată în primăvara anului 1864 între puterea executivă în stat şi puterea legislativă.

Prin noua lege electorală, numărul alegătorilor cu drept de vot era de 754.148 faţă de abia 5062 cetăţeni până atunci care participau la alegerea deputaţilor. Vechiul sistem electotal produsese deja situaţii ridicole. Erau judeţe în care numărul de alegători abia ajunsese la 5. În judeţul Ismail nu era decât un singur alegător, vestitul Vladimir Stoica, care se convoca pe el însuşi în ziua alegerilor, constituia el singur biroul electoral, semna procesul verbal al alegerilor şi ca preşedinte, şi ca secretar, şi ca corp electoral şi în sfârşit se alegea pe el însuşi cu majoritate de voturi, adică în unanimitate. 

âPotrivit acestei legi, corpul electoral era alcătuit din alegători primari care votau indirect şi alegători direcţi. Cincizeci de alegători primari trebuiau să desemneze un alegător direct care să dispună de un venit de cel puţin 100 de galbeni. Din acestă categorie făceau parte cetăţenii în vârstă de cel puţin 25 de ani care plăteau un impozit de de 48 de lei la sate şi 80 de lei în oraşele cu o populaţie între 3.000 şi 15.000 de locuitori, iar în restul oraşelor cetăţenii care plăteau un impozit de minimum 110 lei. Alegătorii direcţi plăteau un impozit minim de de 4 galbeni la un venit de 100 de galbeni, trebuiau să aibă 25 de ani împliniţi şi să fie ştiutori de carte. Tot din acestă categorie, fără a justifica venitul puteau face parte: preoţii, profesorii, doctorii, avocaţii, inginerii, arhitecţii, institutorii, pensionarii cu o pensie minimă anuală de 3.000 de lei şi licenţiaţii celorlalte facultăţi. Nu beneficiau de dreptul la vot persoanele supuse vreunei protecţii străine sau servitorii.

Pentru  a fi eligibil, cetăţeanul trebuia să întrunească mai multe condiţii: să fi dobândit cetăţenia română prin naştere sau naturalizare, să aibă 30 de ani împliniţi şi un venit anual de 200 de galbeni. Fără a plăti cens puteau fi aleşi membri în Adunarea Electivă toţi românii care au exercitat funcţii înalte în serviciul statului, ofiţerii superiori în rezervă ai armatei. De asemenea, membrii Adunării Elective beneficiau de imunitate penală, iar frauda electorală era sever pedepsită. Votul era secret, iar mandatul se obţinea prin majoritatea absolută de 50% plus 1 din totalul voturilor valabil exprimate. Se prevedea organizarea a două colegii teritoriale, primului aparţinând oraşele şi celui de-al doilea, judeţele, numărul deputaţilor distribuindu-se potrivit ponderii demografice, în special în oraşele foarte mari. Astfel, 94 de deputaţi aparţineau oraşelor, iar 66 de deputaţi aparţineau judeţelor. Mandatul de deputat era incompatibil cu alte diverse funcţii în administraţia publică (în special cu funcţia de ministru, directori în ministere şi prefecţi), precum şi cu funcţia de militar în serviciul activ. Categoria alegătorilor direcţi însuma aproximativ 570.690 de cetăţeni care alegeau 160 de deputaţi, ceea ce însemna că exista un deputat la aproximativ 25.000 de locuitori.

Reformele care s-au realizat sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza raman in istorie, pentru ca prin ideile promovate si masurile luate au contribuit la asezarea temeliilor statului national roman.