POPULAŢIILE REGIUNII
La apariţia, formarea şi dezvoltarea civilizaţiei în Mesopotamia au contribuit câteva populaţii importante. În principiu, se consideră că cei mai vechi au fost sumerienii. Totuşi, înainte ca aceştia să îşi facă apariţia pe teritoriul la care ne referim, acesta fusese ocupat de o altă populaţie nesemită, denumită în literatura de specialitate ca ubaidiană. Numele acestei populaţii provine de la satul Al Ubaid, în care arheologii au făcut primele descoperiri de rămăşiţe umane indicând prezenţa acestor locuitori.
Obeidienii (sau ubaidienii) şi-au stabilit aşezările în regiune între 4500-4000 î.e.n. ei au fost cei dintâi care au drenat mlaştinile şi au introdus agricultura. Totodată au dezvoltat comerţul bazat pe meşteşuguri de mică industrie, precum prelucrarea metalelor, produse din piele şi ceramică.
Săpăturile au dat la iveală vestigii obeidiene răspândite peste tot în sudul Mesopotamiei. Apogeul perioadei l-a reprezentat ceramica pictată decorată cu motive geometrice şi uneori florale şi animaliere de culoare neagră pe piele de bivol sau argilă cenuşie. O mulţime de vase par să fi fost modelate pe roată lentă şi sunt prevăzute cu mâner tip buclă şi cioc (până în momentul de faţă, este prima atestare istorică a obiectelor de acest fel).
Condiţiile geografice şi climatice atât de diferite reprezintă factorii care explică diferenţele profunde dintre populaţiile intrau în componenţa imperiului assyrian, sub aparenta unitate a ţării. Populaţia de la şes,ocupată cu agricultura, nu putea avea obiceiuri asemănătoare cu ale nomazilor de pe platouri şi cu ale muntenilor din nord. Câmpia a fost în permanenţă ţinta poftelor şi jafurilor vecinilor: locuitorii de aici erau deseori forţaţi să-i alunge sau să-i captureze pe muntenii primitivi care făceau incursiuni prădalnice în regiunile fertile, retrăgându-se apoi pe înălţimile lor.
Sumerienii şi asianicii
Sumerienii trăiau într-o zonă de dimensiunile unui stat mic, situată în jurul gurilor celor două fluvii, dintr-un ţinut denumit Sumer (în Biblie, Shinar). Era vorba despre o populaţie nesemită, care, probabil, a coborât acolo din Anatolia (Asia Minor), pe la cca 3300 î.e.n. şi a dezvoltat o cultură care s-a răspândit la populaţiile semite din apropiere. Până către 1800 î.e.n. puterea politică s-a mutat în partea de nord a Eufratului, în cetatea semită Babylon din Akkad. Din acel moment, întreaga câmpie a ajuns cunoscută ca Babylonia. Secole mai târziu, centrul puterii s-a mutat spre nord încă o dată, în războinica Assyria, în ţinutul deluros din valea superioară a Tigrului.
De la începutul Istoriei, se constată în Mesopotamia, după cum arată monumentele, prezenţa a două mari rase: una este reprezentată pe monumente cu un cap rotund, brahicefal, cu fruntea joasă, teşită, cu nas coroiat ca ciocul de vultur, cu păr până la umeri, despărţit în şuviţe, de fiecare parte a feţei, şi cu barba lungă, tunsă în formă pătrată, într-o epocă mai târzie, persoanele de acest tip nu mai purtau barbă şi părul era tuns scurt. Acest grup este cel al sumerienilor, care nu sunt semiţi.
Pe lângă sumerieni, se observă prezenţa populaţiilor care par a fi autohtone; ele aveau o limbă din aceeaşi familie cu a sumerienilor, acelaşi craniu brahicefal cu fruntea teşită şi aceeaşi religie; sunt asianicii din care fac parte şi sumerienii fară îndoială; ei nu sunt semiţi şi, probabil, nici indoeuropeni.
Semiţii
Celălalt grup are un profil mai puţin accentuat; nasul este drept sau uşor acvilin; capul nu mai este rotund, după cât se poate constata, deoarece sunt reprezentaţi cu barbă şi păr lung, care ascunde conturul craniilor. Acest grup face parte din rasa semită sau a akkadienilor care se vor divide, mai târziu, în Babylonieni şi asirieni. Pe monumentele mai noi cu 1500 de ani sunt reprezentaţi semiţi complet diferiţi de cei pe care i-am prezentat; sunt cei din epoca asiriană - cu nasul acvilin, cu nări cărnoase şi buze groase. Această diferenţă se datorează probabil încrucişărilor dintre semiţi, asianici şi chiar indoeuropeni. Examinarea craniilor datând de acum aproape 3000 de ani înaintea erei noastre, găsite la Kish, la Ur şi El Obeid, arată că brahicefalii cu frunte îngustă reprezentaţi pe monumentele sumeriene, sunt rari faţă de dolicocefalii cu frunte înaltă, pe care monumentele nu îi prezintă deloc. Şi antropologii au ajuns la concluzia că sumerienii au făcut parte din grupul mediteranean şi că tipul lor fizic trebuie să fie acela al populaţiilor actuale din Irak, dolicocefal. La aceleaşi rezultate s-a ajuns şi din examinarea celor trei cranii găsite la Hassuna.
Amoriţii. Arameenii
Două ramuri foarte diferite ale blocului semitic au avut un rol important în Mesopotamia. Unul, cel al amoriţilor. răspândiţi în Siria de sus şi în Canaan (numele biblic al Palestinei) constituie grupul semiţilor din vest, care a avut un rol important fiindcă din el a luat naştere prima dinastie a
Babylonului (18301530 Î.E.N.), ca urmare a infiltrării continue a amoriţilor în Mesopotamia în timpul celei de a III-a dinastii din Ur (21002000 Î.E.N.). Altă ramură era constituită de arameeni. Ei apar spre mijlocul celui de-al IlI-lea mileniu î.e.n., fiind nomazi. Nu se ştie de unde au plecat, dar au apărut în Mesopotamia de sus, în Aram. fiind în conflict cu Assyria în secolele al XlV-lea, al XlII-lea şi al XII-lea î.e.n. Tiglathpilassar I a purtat 28 de lupte împotriva lor. Influenţa lor a fost deosebit de mare în timpul monarhiei neo-babyloniene când generalul "chaldeean" Nabopolassar s-a proclamat rege al Babylonului. Limba arameană pe care o scriau cu semne alfabetice a fost folosită de toţi cei pentru care scrierea cuneiformă era prea grea. În epoca neo-babyloniană, poporul vorbea arameană, iar scrierea cuneiformă mai era folosită doar pentru actele oficiale. Multe tăbliţe au pe margine rezumatul conţinutului în arameană.
Indo-europenii
Au apărut în Mesopotamia numai după ce ţara a fost cucerită de perşii ahemenizi. Dar nu era prima dată când Mesopotamia venea în contact cu ei. Când dinastia asianică a kassiţilor a luat locul dinastiei I babyloniană (aprox. mijlocul mileniului al II-lea î.e.n.) unii dintre monarhii kassiţilor aveau nume indoeuropene. Tipul etnic al indoeuropenilor poate fi studiat pe monumentele ahemenezilor, mai cu seamă pe basoreliefurile palatelor din Persepolis.
În privinţa originii acestor populaţii, unii arheologi opinează că sumerienii au fost primii locuitori ai ţării, cărora li s-au alăturat semiţii. Totuşi, în antichitate nu erau consideraţi autohtoni. Se ştia că veniseră dintr-o ţară cu coline şi, între alte dovezi, unii au invocat turnurile lor cu etaje, în amintirea înălţimilor pe care ei îşi slăveau odinioară divinităţile. Locul de origine al asianicilor se consideră că este Caucazul, unde şi astăzi se vorbesc dialecte apropiate de ale lor. Se pare că au venit în Orientul Apropiat puţin înainte de începuturile istoriei, întrucât ei erau deja aici în epoca apariţiei documentelor scrise. Se admite, în general, că semiţii ar fi venit din Arabia. Sunt şi păreri, conform tradiţiilor, că au venit din ţara Amurru, adică Syria. În orice caz, primele dinastii semite au venit din vest, intrând în conflict cu sumerienii. Leagănul indo-europenilor sau cel puţin punctul de plecare din care s-au dispersat aceştia a dat naştere la mai multe ipoteze: Siberia occidentală, de unde au plecat când s-au produs modificări ale climei; câmpiile din Germania de nord; câmpiile Rusiei meridionale, între Dunărea de jos şi Volga de jos. Dar niciuna nu oferă certitudini. Se crede că separarea triburilor indo-europene s-a produs pe la jumătatea mileniului al III-lea. Caracterul care diferenţiază civilizaţia lor de cea a Orientului şi Mediteranei este folosirea cailor. În secolul al XX-lea î.e.n. răspândirea lor a luat sfârşit. Ei sunt strămoşii mezilor, perşilor, bactrienilor, sogdienilor, indienilor, sciţilor şi sarmaţilor
CIVILIZAŢIILE MESOPOTAMIENE
Specialiştii admit existenţa în succesiune cronologică a patru mari civilizaţii mesopotamiene
Cea dintâi a fost civilizaţia Sumerului, care, potrivit dovezilor existente până în acest moment, a apărut pe la cca. 3300 î.e.n. Sumerienii au contribuit la invenţii majore pentru civilizaţia omenească, precum dezvoltarea calendarului, prelucrarea metalelor, carul cu roţi şi roata olarului. Pe lângă acestea, tot sumerienii au fost creatorii clasicei Epopei a lui Gilgames.
A doua mare civilizaţie care va fi creatoarea unui puternic imperiu a fost Babylonia. Babylonienii au avut contribuţii importante la cunoaştere în domeniile astronomiei, matematicilor şi dreptului. Hammurabi, cel mai măreţ, puternic şi faimos rege al acestora, a condus începând cu 1792 î.e.n. Pe lângă codul de legi, regelui i s-a atribuit şi extinderea imperiului.
Pe la aproximativ 1400 î.e.n. a început să se facă remarcată o a treia civilizaţie puternică, cea a Assyriei. Veniţi din zona muntoasă din nord, assyrienii s-au eliberat de sub controlul exercitat de Babylonia. Cu o structură feroce şi războinică, ei au fost primii care au introdus o nouă inovaţie în arta războiului: folosirea cailor în trupele de cavalerie. Totodată, au construit drumuri, iar pentru facilitarea şi eficientizarea comunicării au organizat un serviciu poştal. În ciuda ferocităţii lor, arta şi arhitectura assyrienilor au fost magnifice. Regele assyrian Sargon II a construit un impresionant palat cu 1000 de camere lângă capitala Assyriei, Niniveh. Imenşi tauri şi lei antropomorfi şi înaripaţi sculptaţi în alabastru, străjuiau porţile palatelor şi templelor assyriene. Assyrienii au rămas celebri i pentru faptul că îşi păstrau textele redactate în cuneiforme în mari biblioteci.
Cea de a patra civilizaţie este aceea a Chaldeei. Începând cu aproximativ 606 î.e.n., chaldeenii au preluat şi reconstruit cetatea Baybilon, transformându-l într-un magnific oraş bogat şi prosper. Un exemplu referitor la frumuseţile oraşului au fost Grădinile Suspendate ale Babylonului, una dintre minunile lumii antice. Chaldeenii au realizat progrese importante în astronomie şi matematici. Dar în 539 î.e.n. ei au devenit parte a Imperiului Persan.
Populaţiile din Mesopotamia antică au avut contribuţii esenţiale într-un număr mare de domenii, printre care: guvernarea, dreptul, literatura, arhitectura, astronomia, economia etc.