Batalia de la Vaslui [Podul Înalt] (10 ianuarie 1475), între Imperiul Otoman si Moldova, cea mai importanta victorie a domnului Stefan cel Mare (1457 - 1504) împotriva otomanilor.
Evenimentul are loc atât ca urmare a întreruperii platii tributului de catre Stefan, în 1473 - tributul era platit înca din vremea lui Petru Aron (1451 - 1452, 1454 - 1457), din 1456 -, cât si a încercarilor domnului Moldovei de a scoate Tara Româneasca de sub influenta Portii, prin înlaturarea lui Radu cel Frumos (1473 - 1474). În acelasi timp, otomanii doreau extinderea influentei la Marea Neagra, prin dobândirea Chiliei si a Cetatii Albe.|
Stefan s-a simtit încurajat în actiunile sale de constituirea unei coalitii antiotomane (1472), avându-i ca membri pe sahul statului turcmen din Asia Centrala, Uzun Hassan (1453 - 1478), regele Ungariei, Mathias Corvin (1458 - 1490) si Venetia. În aceste conditii, sultanul Mehmed II (1444 - 1446, 1451 - 81) ordona beylerbey-ului Rumeliei, Suleyman Hadâmbul (Eunucul) sa întreprinda o campanie de pedepsire în Moldova. 14
Spre sfârsitul anului 1474, oastea turceasca, alcatuita din trupele din Rumelia (c. 30 000 de oameni), trupe de ieniceri si un contingent din Tara Româneasca (c. 17 000), patrunde în Moldova. Sursele moldovenesti arata ca oastea invadatoare numara în total c. 120 000 de oameni, cifra considerata exagerata. La rândul sau, Stefan dispunea de c. 40 000 de luptatori, între care se aflau 5 000 de secui, 1 800 de unguri si 2 000 de poloni.
Domnul moldovean îsi asteapta adversarul la sud de Vaslui, în valea îngusta a Bârladului, într-un loc numit Podul Înalt. Valea era mlastinoasa si flancata pe ambele laturi de dealuri împadurite, facând imposibila o desfasurare larga a trupelor invadatoare. Stefan si-a întarit tabara cu santuri, iar în padurile de pe flancuri a plasat artileria. Lupta s-a dat în dimineata de 10 ianuarie 1475, în conditii de ceata. Un detasament dotat cu buciume, trâmbite si tobe, i-a atras pe otomani într-o mlastina, apoi artileria a început sa traga. La momentul potrivit, Stefan a atacat cu cavaleria, în flancul drept al inamicului, stârnind panica si învalmaseala. Valea strâmta a Bârladului nu a permis otomanilor sa se desfasoare, iar atacul pedestrimii, în flancul stâng al otomanilor, a decis soarta bataliei. O parte însemnata a oastei inamice a fost nimicita (c. 40 000, dupa unele surse), fiind capturate 100 de steaguri si toata artileria. Resturile au fost urmarite timp de trei zile, lasând alte victime.
Cronicarul polon Jan Dlugosz arata ca „foarte putini turci si-au putut gasi mântuirea prin fuga, caci chiar si aceia care au fugit si au ajuns pâna la Dunare, au fost ucisi acolo de moldoveni, care aveau cai mai iuti, sau au fost înecati de valuri. Aproape pe toti prizonierii turci, afara de cei mai de frunte, i-a tras în teapa. Cadavrele celor ucisi le-a ars, iar câteva gramezi cu oasele lor se vad pâna astazi si sunt marturia eterna a unei victorii atât de însemnate... Toata oastea lui s-a îmbogatit foarte tare din prada luata de la turci: aur, argint, purpura, cai si alte obiecte pretioase”. De asemenea, o cronica ardeleana contemporana mentiona ca „Stefan... s-a împotrivit barbateste turcilor în mijlocul tarii sale, ca un bun parinte al patriei si al neamului sau, fiind gata sa moara pentru ai sai si având timp de trei zile si trei nopti cele mai grele lupte cu ei; ajutându-l si mila dumnezeiasca, a biruit si a dat pe turci cu totul pieirii”.
Revenit la Suceava, Stefan îsi anunta victoria principilor crestini, aratând ca „am mers împotriva dusmanilor Crestinatatii, i-am biruit si i-am calcat în picioare si pe toti i- am trecut prin ascutisul sabiei noastre”. El îndemna, totodata, la continuarea luptei, turcii fiind slabiti în urma dezastrului de la Vaslui, domnul Moldovei temându-se de reactia sultanului, care nu putea lasa nerazbunata o asemenea înfrângere.
Replica a constat într-o noua campanie, în 1476, soldata cu înfrângerea lui Stefan la Razboieni.