Pin It

Numele acestui navigator se poate traduce ca si Cristobal: cel care îl are pe Hristos, Colon: Sfântul Duh sau porumbelul, de aici si semnătura lui Columb anterioară anului 1492 care se poate citi Xpo ferens (purtătorul lui Hristos) si care ar putea face referinţă la Orden lui Hristos, la care ar fi putut aparţine.Teoria cea mai citată de către istorici susţine că, Columb ar fi traducerea din castiliană în italiană Cristoforo Colombo, care era fiul lui Domenico Colombo, ţesător si apoi comerciant, si al Susanei Fontanarossa. Potrivit acestei teorii, nu era un copil educat si de aceea se iniţia în lumea navigării la o vârstă foarte fragedă.Se pare că între anii 1474 si 1475, Cristofor Columb ar fi călătorit până la insula Chios, posesiune genoveză în Marea Egee, ca marinar si, foarte posibil, comerciant.Columb s-a născut la Genova, în Italia, în anul 1451. Tatăl său a fost ţesător si se presupune că fiul său Cristofor a intrat în acest comerţ de mic copil. Informaţii despre începutul carierei sale de navigator sunt nesigure.La mijlocul anului 1470 a efectuat prima sa călătorie spre insula Chios, situată în Marea Egee. In 1476, Columb a navigat cu un convoi spre Anglia. In timp ce se afla in dreptul coastei Portugaliei convoiul a fost atacat de piraţi si nava pe care se afla Columb s-a scufundat, însă acesta a înotat până la ţărm si a găsit adăpost la Lisabona. Stabilindu-se acolo, unde fratele său Bartolomeu era cartograf, Cristofor s-a căsătorit în 1479 cu fiica guvernatorului insulei Porto Santo. Unicul copil al lui Cristofor Columb din această căsătorie, Diego, s-a născut în 1480.

Bazându-se pe informaţiile acumulate de-a lungul călătoriilor sale si studiind cărţile si hărţile din vremea sa, Cristofor a ajuns la concluzia că Pământul est e cu 25% mai mic decât se credea până atunci. Pornind de la această premiză, Columb credea că se poate ajunge în Asia mai repede, navigând spre vest. În anul 1484, şi-a prezentat ideile lui Joao al Il-lea, regele Portugaliei, cerând finanţare pentru o călătorie spre vestul Oceanului Atlantic. Propunerea sa a fost respinsă de către o comisie regală maritimă.Puţin timp după aceasta, Columb s-a mutat în Spania unde planurile sale au câştigat suportul unor persoane foarte influente, aranjându-se astfel o audienţă în 1486 la Isabella I, regina Castiliei.

Ultimele luni ale vieţii sale au fost marcate de boală şi de încercări nereuşite de a-şi recupera privilegiile de la regele Ferdinand, deşi pe atunci Cristofor era destul de bogat. A murit pe data de 20 mai 1506 în localitatea Valladolid.