Mediul din care provine personalitatea, rolul acestuia în formarea sa artistică
S-a născut la Iași, în familia boierilor moldoveni Kogălniceanu, fiind fiul Vornicului Ilie Kogălniceanu și strănepotul lui Constantin Kogălniceanu (cunoscut pentru că a semnat în anul 1749 documentul prin care a fost desființată iobăgia în Moldova, emis de Prințul Constantin Mavrocordat). Mama lui Mihail, Catinca (născută Stavilla – sau Stavillă), a fost, conform spuselor lui Kogălniceanu, „dintr-o familie românească din Basarabia”. Deși Kogălniceanu a scris, la un moment dat, cu mândrie că „familia mea nu și-a avut originile în oameni sau țări străine”, într-un discurs susținut cu ceva timp înainte de moartea sa, Kogălniceanu a afirmat că mama sa Catinca Stavilla a fost descendentă „a unei familii genoveze, stabilită de secole în colonia Genoveză a Cetății Albe (Akerman), care s-a răspândit în toată Basarabia”.
În timpul vieții lui Mihail Kogălniceanu au existat confuzii în privința datei nașterii sale, unele surse indicând anul 1806, drept an al nașterii, dar în discursul susținut în fața Academiei Române, a indicat data exactă a nașterii sale așa cum a fost notată de tatăl său în registrul familiei. Menționând, de asemenea, că nașa sa a fost Marghioala Calimach, o boieroaică provenită din familia Callimachi, care s-a măritat cu un membru al familiei Sturdza, și era mama lui Mihail Sturdza (care avea să-i fie lui Kogălniceanu protector, dar și adversar).
Studii, formarea
Viitorul om politic primeşte o educaţie aleasă sub îndrumarea călugărului Gherman Vida, apoi la pensionul lui Victor Cuenin din Iaşi şi la Institutul francez al lui Lincourt de la Miroslava, lângă Iaşi. În această perioadă, este coleg cu Vasile Alecsandri şi Alexandru Ioan Cuza. În vara anului 1834, Mihail este trimis să studieze în străinătate la Colegiul Lunéville din Paris. Din anul următor trece la Universitatea din Berlin, unde devine pasionat de istorie.
Unul dintre colegii săi a fost și viitorul filozof Grigore Sturdza, fiul domnitorului. Șederea sa în Lunéville a fost întreruptă de intervenția oficialităților ruse, care implementaseră în Moldova Regulamentul Organic și care considerau că, deși se afla sub influența lui Lhommé (participant la Revoluția Franceză), studenții erau influențați de idei rebele. Astfel toți studenții moldoveni, inclusiv fiii lui Sturdza și ai altor nobili, au fost retrași din școlile franceze la sfârșitul anului 1835 și au fost înscriși la instituțiile de învățământ din Prusia.
“Toată viaţa mea, şi tânăr şi în vârstă coaptă, am mărturisit în mai multe rânduri, că culturii germane, că Universităţii din Berlin, că societăţii germane, bărbaţilor şi marilor patrioţi, care au operat realizarea şi unitatea Germaniei, datoresc în mare parte tot ce am devenit în ţara mea, şi că la focul patriotismului german s-a aprins făclia patriotismului meu român!”
Cercul de prieteni
Analiza activității lui Mihail Kogălniceanu dezvăluie cercul de prietni și persoane apropiate. „Cumpără tipografie și începu să editeze cărți. Scoase, începînd din 1842 la „Cantora Foaiei Sătești”, foarte bune Almanahuri de învățătură și petrecere. Dar mai ales, în 1840 cînd împreună cu V. Alecsandri și C. Negruzzi luase direcția Teatrului Național, apăru inițiativa sa Dacia literară, întâia revistă literară oraganizată, care nu avu îngăduința de a continua mai mult de un an. De aceea în 1844, împreună cu P. Balș și I. Ghica, Kogălniceanu începu altă revistă, Propășirea, care suferi întâi suprimarea titlului, rămânând doar o Foaie științifică și literară, apoi, după o mai lungă apariție, fu suspendată.”
Opera
În 1837 la îndemnurile vestitului savant A. Humboldt pregăteşte şi tipăreşte la Berlin primele sale lucrări ştiinţifice: Moldova şi Muntenia. Limba şi literatura română sau valahă, Schiţă asupra istoriei, obiceiurilor şi limbii ţiganilor şi vol. 1 al Istoriei Valahiei, a Moldovei şi a valahilor transdanubieni, cea dintâi în limba germană, iar celelalte două în limba franceză.1 iulie 1838 de la această dată apare prima publicaţie periodică a lui M. Kogălniceanu – o nouă serie, faţă de cea a lui Gh. Asachi, a “Alăutei româneşti”, prima noastră revistă literară, editată ca supliment al ziarului “Albina românească“. Revista a fost suspendată de către autorităţi după al cincilea număr din cauza publicării în paginile ei a schiţei Filozofia vistului, operă satirică inspirată de Tratat despre vist de scriitorul rus O. Senkovski.
1843 24 noiembrie. Rosteşte renumitul său Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie naţională la Academia Mihăileană, tipărit în acelaşi an la Iaşi. Acest discurs constituie una dintre principalele scrieri în care M. Kogălniceanu şi-a expus concepţia cu privire la istorie.
1872–1874 Sub titlul Cronicile României sau Letopiseţele Moldaviei şi Valahiei M. Kogălniceanu tipăreşte la Bucureşti o nouă ediţie a operelor cronicarilor, în trei volume.
Contemporanii referinduse la Kogălniceanu
“Kogălniceanu în literatura istorică a României, spuse Hasdeu, și Alecsandri în literatura noastră poporană joacă până la un punct rolul lui Columb în privința geografică. Vor trece sute de ani, dar niciodată nu va răsuna numele unui Mihu Copilul, Toma Alimo, Erculean, fără ca ecoul să vibreze (răspunzînd): Alecsandri.” B.P. Hașdeu
Viziunile, ideile pe care le-a promovat
Reîntors la Iaşi în 1849, noul domnitor Grigore Alexandru Ghica îl numeşte în importante funcţii politico-administrative. Devine director al Departamentului Lucrărilor Publice (noiembrie 1849 - aprilie 1850) şi al Departamentului de Interne (4 octombrie 1851 - 21 iulie 1852). În cele din urmă şi relaţiile cu Ghica se răcesc considerabil, astfel că viitorul prim-ministru devine şi industriaş, având o fabrică de postav la Târgu-Neamţ. După Războiul Crimeii, în noul context internaţional, când se prefigura un viitor luminos pentru Principatele Române, Kogălniceanu desfăşoară o bogată activitate unionistă.
În octombrie 1855, înfiinţează ziarul „Steaua Dunării”, este printre iniţiatorii constituirii Societăţii Unirea (25 mai 1856) şi este printre membrii cei mai activi ai Comitetului Central al Unirii de la Iaşi, fondat la 7 februarie 1857. În Divanul ad-hoc a Moldovei, Kogălniceanu este ales deputat de Dorohoi. În cadrul acestor şedinţe este remarcat pentru calităţile sale deosebite de politician, fiind unul dintre cei mai fervenţi unionişti.
Maniera de a crea și specificul operei
Excelent observator, cu un spirit ager și cultivat, de un umor intelectual subtil și o ironie distilată, Kogălniceanu vădeste o reală dezinvoltură în mânuirea lexicului si un gust literar format prin studii si lectură. Datorită atracției funciare spre spiritul galic, in materie de beletristica manifesta certe preferințe pentru francezi, de la autorii care i-au marcat copilăria - Fenelon si Florian - pana la scriitorii zilei, V. Hugo si Lamartine. Unii dintre ei, in frunte cu Balzac, devin zeii tutelari ai propriei creatii, caci, exceptand cateva texte, Kogălniceanu este un scriitor prin excelenta livresc. Oricât de specifică apare problematica, oricât de autentica imaginea spatiului nostru geografic, social și spiritual în unele din prozele sale, ele tradeaza totuși un model sau o "rețetă" străina, revalorificate însa cu o mare arta a localizării, în special prin limbă.
Artistul în viziunea posterităţii: exegeză, aprecieri, descoperiri
Citate de Mihail Kogălniceanu, care reflectă esența ideilor lui ca autor și om politic:
„O lege atunci poate fi mai respectată, când, ieşită din sânul naţiei, va avea deopotrivă pentru toţi, aceeaşi măsură.„
„Cursurile însă de moral nu plac astăzi; de aceea moraliştii secolului nostru sunt siliţi ca spiţerii a polei hapurile ce vroiesc a da bolnavilor.”
”Nu este în lumea aceasta totul deşertăciune, rămâne ceva statornic; rămân faptele mari, care sunt nepieritoare.”
„N-aş schimba săraca Moldovă nici pentru întâiul tron din lume.”
„Unirea, Naţiunea a făcut-o!”
Bibliografie
- Garabet Ibrăileanu, Spiritul critic în cultura românească
- Garabet Ibrăileanu, Scriitorii români, Editura Litera, Chișinău, 1997
- Perpessicius, Mențiuni critice, Editura Litera
- Tudor Vianu, Scriitori români, Editura Minerva, București, 1970
- George Călinescu, Istoria literaturii române. Compendiu, Editura Minerva,București,1983
- Ion Rotaru, Comentarii și analize literare, Editura Litera, 2001