Introducere
Reforma a fost studiată de mulţi istorici, decât orice alt subiect şi a putut reprezenta unul dintre izvoarele de fascinaţie pentru zeci de istorici de-a lungul mai multor secole, iar interesul de a studia o reformă este crescut şi în zilele noastre. Reforma a reprezentat un concept inventat de istorici si utilizat pentru a descrie o succesiune de evenimente, care, datorită locuitorilor din Germania, Scandinavia, Elveţia, Britania şi Ţările de Jos, au refuzat catolicismul şi au devenit membri ai bisericilor protestante independente. Protestanţii din Germania au propus, fără îndoială, că Reforma fusese un proces, prin care numeroşi creştini, care nu acceptă răspânditele abuzuri ale bisericilor catolice, care s-au desprins forma lor proprie de religie purificată.
Luther fiind de importanţă centrală pentru mişcare, s-a afirmat că data de început a Reformei în Germania ar fi când el a protestat public pentru prima oară în legătură cu ceea ce el numea neajunsurile Bisericii. Asta ar putea însemna că momentul protestului iniţial al lui Luther reprezenta începutul Reformei[1].
Pentru a trece mai departe, trebuie sa menţionăm şi ce este Reforma, pentru a ne da seama de semnificaţia acesteia. Istoricii din secolul trecut, consideră faptul că Reforma, este în totalitate, de natură religioasă. Este termenul folosit pentru a descrie un set complex de evenimente pe durata celei mai mari părţi a secolului XVI, prin care, o largă minoritate a membrilor biserici catolice a fost pierdută în favoarea noilor biserici protestante, definite ele însele ca rivale ale bisericii de la Roma. Reforma era privită ca fiind alcătuită din două seturi de
evenimente legate între ele. Primul set este Reforma timpurie, care avea loc în întregime în Germania, fiind centrată pe viaţa şi activităţile lui Martin Luther, iar al doilea este Reforma târzie, care era în Elveţia, cu o largă răspândire şi emulând învăţăturile lui Jean Calvin. Definiţia tradiţională centrată pe religie a Reformei avea în vedere şi dimensiunile politice, sociale şi economice ale schimbărilor care au avut loc. Ele erau văzute ca periferice, mai curând decât centrale[2].
Martin Luther (1483-1546)
Martin Luther s-a născut la 10 noiembrie 1483, în ajunul zile Sfântului Marthin,în orăşelul Eisleben din Thuringia, ca fiu unui miner ce lucra într-o mină de argint, om de condiţie socială medie. Părinţii săi erau săraci, mama lui era menajeră.[3]
Deşi, iniţial a vrut să studieze dreptul, Luther s-a dus la o mănăstire, unde, după multe lupte sufleteşti, şi-a dezvoltat o nouă înţelegere despre Dumnezeu, credinţă şi Biserică. Acest lucru l-a pus în conflict direct cu papalitatea, a urmat excomunicarea lui şi întemeierea Bisericii Luterene, care a condus-o până la moartea sa, în anul 1546[4]. Acesta a avut parte de evenimente dramatice, cum ar fi criza sufletească din timpul furtunii, disputa cu Johann Eck În Leipzig, arderea bulei papale, mărturisirea „Aceasta este poziţia mea, Dumnezeu să-mi ajute", care este făcută de Worms. În anul 1512 a ajuns doctor în teologie şi cu această ocazie a primit o beretă de lână, un inel de argint şi două Biblii, una deschisă şi alta închisă şi I s-a acordat pe viată catedra de „lectura in Biblia" la Universitatea din Wittenberg, ca successor al lui Staupitz însuşi. În iarna anului 1512, păstorul doctor Martin Luther a început pregătirile pentru susţinerea unor prelegeri despre „Psalmii" (1513-1515), care au fost urmate de prelegeri despre „Epistola către Romani" (1515-1516), „Galateni" (1516-1517), „Evrei" (1517) şi, din nou „Psalmi" (1518-1519)[5].
Luciene Febre este de părere că despre bibliografia lui Luther, de la naştere până ce s-a călugărit , s-a scris enorm,, Se urmărea revizuirea relatărilor lacrimogene din vechile bibliografii.
Părinţii lui Luther nu erau atât de săraci cum s-a spus; tatăl său a sfârşit în pielea foarte îndestulată a unui antreprenor înstărit. Micul Luther nu era atât de prost tratat cum se pretinde şi nu are nici un rost să ne înduioşăm excesiv asupra sorţii micului Martin care cerşea o bucată de pâine cântând cântece religioase.[6] A ştiut latina, să citească şi să scrie. La 14 ani Marthin pleacă în marele oraş Magdeburg să caute la Fraţii de Viaţă Comună şcoli mai savante, însă a rămas acolo doar un an, întorcânduse la casa părintească , pentru a pleca apoi la Eisenach. Luther pleacă la Eufurt, unde studiază la facultatea de arte.[7]
Lluter spunea ,,da, într-adevăr am fost un călugăr pios. Şi am respectat cu atâta stricteţe regulile, încât pot să spun că dacă un călugăr a ajuns vreodată în cer datorită vieţii sale monahale, eu aş fi ajuns cu siguranţă acolo. Numai că jocul ar mai fi durat câtva timp, iar eu aş fi murit de atâta pivilegii, de rugăciuni, de lecturi şi alte munci. Şi în altă parte: ,, timp de douăzeci de ani, am fost un călugăr. Am ţinut o mesă în fiecare zi. Am fost atât de epuizat de rugăciuni şi posturi încât naş mai rezista mult dacă aş fi rămas.
,, Dacă mângâierea lui Hristos , prin Evanghelie, nu mi-ar fi uşurat viaţa, n-aş fi trăit nici doi ani, într-atât mă simţeam crucifiat şi fugeam de furia divină,, . Nu credeam în Hristos,, va scrie Luther în 1537, dar ,,îl luam drept judecător sever şi cumplit, aşa cum este pictat deasupra curubeului,,. Iar în 1539:,, ce des m-a speriat numele lui Iisus!... aş fi preferat să-l aud pe cel al diavolului, fiindcă eram convins că va trebui să fac multe fapte bune până ce, datorită lor, Hristos îmi va deveni favorabil şi deci prieten. Intrat la mănăstire pentru a-şi găsi pacea şi certitudinea binefăcătoare a izbăvirii, Luther nu a întâldecât teroare şi îndoială[8]
Atunci a apărut un om, un mistic cu suflet plin de compasiune care i-a ascultat spovedania, doctorul Staupitz, devenit în 1503 vicar general al augustinilor din toată Germania. A fost primul care a ţinut predici despre un Dumnezeul al iubirii, al milei şi iiertării.În 1502, la Wittenberg, electorul Frederic cel Înţelept crease o universitate. Staupitz preda acolo. În toamna lui 1508, l-a chemat şi pe Luther, i-a încredinţat un curs despre Etica lui Aristotel şi l-a obligat în acelaşi timp să-şi urmeze studiile la Facultatea de Teologie.[9] Bietul călugăr îmbrăcat în veşminte modeste, uluit la început de fastul şi pompa unei adunări princiare, devenea pentru secolele ce aveau să urmeaze, vestitorul măreţ al lumii moderne.[10]
Originile şi cauzele Reformei protestante. Abuzuri materiale: simonie, trafic de beneficii şi de idulgenţe, clerici cu o viaţă desfrânată, o descompunere rapidă a instituţiei monastice. De asemenea abuzuri, abuzuri morale: decadenţă şi mizerie a unei teologii care reducea credinţa vie la un sistem de practici fără viaţă.[11]
Luther este văzut ca un sfânt cu obrajii rumeni, cu părul buclat, cu un aer patern şi limbaj blajin, imaginea modelată după natură a unui om plin de talente, fără îndoială, şi de daruri superioare. Desigur că Luther a băut bere, ceva mai mult vin renan, că a strâns-o sau nu prea tare în braţele sale conjugale pe Katherina, că a adresat papei , prelaţilor şi călugărilor injurii excesiv de obsecene[12].Luther trăia o permanentă revoltă a trupului asupra spiritului, este vorba de tendinţa spre desfrâu, de concupiscentia carnis, de obsesia sexuală.[13]
Aici eu am scris(meniune pentru Bogdan) despre tezele care au apărut pe 31 octomrie 1517, pe poarta laterală a acpelei castelului din Wittenberg, Martin Luther pune o pancartă în latină: ,, din dragoste de adevăr, din dorinţa de a-l face să triumfeze, tezele de mai jos vor fi discutate la Wittenberg, sub preşedenţia Reverendului Preot Martin Luther, licenţiat în arte, doctor în Sfânta Teologie şi lector ordinar al Universităţii. Cei care nu vor putea fi prezenţi la dezbaterea orală sunt rugaţi să intervină în scris. În numele Domnului Nostru Iisus Hristos, Amen,,[14]
Rolul lui Luther în istorie rămân extrem de ambigue. Luther a fost defaimat, dar şi sanctificat, de către cărturarii renumiţi şi de bună credinţă, care şi-au petrecut o bună parte a vieţii, sau chiar întreaga viaţă, recompunându-i figura din puţinele informaţii brute; rezultatul a fost că, ori de câte ori au încercat să-l cuprindă pintr-o formulă simplă, ei au creat de fapt o fiinţă supraomenească, sau un robot supraomenesc, o persoană care n-ar fi putut niciodată să respire, să se mişte şi mai ales să se exprime cum a făcut-o Luther. Staupitz este considerat mentorul spiritual a lui Martin[15]. În unele perioade ale istoriei sale , precum şi în unele faze ale ciclului său existenţial, omul are nevoie de o nouă orientare ideologică la fel de imperios cum are nevoie de aer şi hrană[16].
Cele 95 de teze
Cele 95 de teze afişate pe poarta catedralei din Wittenberg (31 octombrie 1517) au fos elaborate cu scopul de a propune o dezbatere privind problema indulgenţelor. Acest eveniment este astăzi considerat începutul reformei protestante. Iniţial, se pare că Luther intenţiona să adreseze tezele sale doar teologilor, însă condiţiile politice şi religioase ale timpului, cărora li sau adăugat impactul noii invenţii a tiparului, au făcut ca ideile lui Luther să fie cunoscute, foarte repede, în întreaga Germanie. Tezele sale au devenit, astfel, un veritabil manifest, care a declanşat una din cele mai mari crize ale creştinătăţii apusene[17].
Cauzele Reformei
Cauzele pe termen lung: Este greu pentru cei care trăiesc într-o societate, în care gândirea cotidiană, care este adesea furnizată de consumarea bogăţiei naturale, să înţeleagă traiul într-o societate bazată pe religie. Asemenea societăţi există şi spre sfârşitul secolului XX, de exemplu, în lumile musulmane şi hidruse, dar se găsesc greu. Nu aceleiaşi lucruri se întâmplă şi în urmă cu 500 de ani când societăţile din Europa Vestică se bazau pe religie. Acest fapt era cel mai clar ilustrat în trei feluri, adică în statutul diferit corespunzătoare conducătorilor în societate, în scopurile pe care majoritatea oamenilor le aveau în viaţă şi în reacţiile lor de situaţii cotidiene.[18]
În anul 1500 existau două puteri, adică monarhul (rege sau împărat), şi puterea ecleziastică deţinută de Biserică şi condusă de papa de la Roma. Fiecare căuta să câştige întâietatea, dar nici una nu a reuşit să o domine pe cealaltă.
În ultimii ani, istoricii au încercat să investigheze valabilitatea unor judecăţi, atât de generalizate asupra stării vieţii religioase la sfârşitul Evului Mediu. Ei au fost în special interesaţi în încercarea de a trage concluzii asupra „sănătăţii" religiei.
În anul 1500 nu exista o opinie larg răspândită asupra învăţăturilor şi practicilor Bisericiii. Se pare că majoritatea oamenilor credeau că, din moment ce au fost botezaţi curând după naştere, mergeau la slujbă, cel puţin o dată pe an în viaţa lor adultă şi primeau ,,miruirea finală"(iertarea păcatelor acordată de un preot în numele lui Dumnezeu), puţin înainte de moarte, le erau garantată mântuirea, atâta vreme cât păcatele nu erau prea numeroase[19].
În Germania se manifestau resentimente considerabile asupra aspectelor, structurii şi organizării Bisericii. Multe din acestea porneau de la faptul că Biserica era sub controlul străinilor. Era condusă de papa, care locuia la Roma şi stăpânea mare parte din centrul Italiei. Fiecare papă era ales de cardinali, rangul superior al clericilor. Cardinalii, erau aleşi, la rândul lor, de papă. Marea majoritate a cardinalilor şi aproape fiecare papă erau italieni. Aproximativ o cincime din Germania fiind sub control unor episcopi si arhiepiscopi virtual independenţi, exista destul loc pentru asemenea afaceri practici[20].
Cauzele pe termen scurt. Aceste cauze încep prin examinarea muncii umaniştilor. Umaniştii erau cărturari, care erau interesanţi, în special în studiul scrierilor Greciei şi Romei Antice, la fel si a Bibliei, după texte cât mai apropiate de original. Scopul era să descopere înţelesul intenţionat de autor, bazate pe texte incomplete şi pe traduceri slabe. Umanismul devenise din ce în ce mai important în lumea cărturarilor cu cea mai înaltă pregătire în timpul secolului XV, aşa cum Renaşterea s-a răspândit către nord din locul său de naştere, din Italia.
Istorici au avut tendinţa să vadă ideea de reformă în anii de dinainte de 1517 ca una din cauzele majore ale Reformei. Erasmus şi alţi umanişti importanţi au refuzat să se alăture lui
Luther, preferând să rămână în Biserică şi să militeze pentru schimbare de interior. Ei negau că ar fi vreun fel de responsabil de ceea ce considerau drept excesele lui Luther[21].
Evenimentele Reformei
Credinţa lui Luther l-a făcut să intre, în 1517, în conflict cu Biserica Romano-Catolică. În 1515, papa Leon al-X-lea, fiind dornic să strângă banii necesari renovării catedralei San Pietro de la Roma, l-a însărcinat pe dominicanul să vândă indulgenţe. Prin vânzarea de indulgenţe se oferea, în schimbul unei donaţii băneşti, anularea suferinţelor vremelnice datorate păcatului, adică odată iertat prin pocăinţă. Luther s-a declarat împotriva acestei practici. Propaganda deşănţată a lui Tetzel avea şi un alt substrat şi anume: Arhiepiscopul Albert de Brandenburg (1490-1545), un prinţ din casa de Hohenzollern, care deja avea două provincii romane sub control, a pus ochii pe arhiepiscopia vacantă de Mainz, în anul 1514. Deoarece Albert avea numai 23 de ani, şi legea canonică interzicea unui om să deţină mai multe funcţii, el a fost nevoit să plătească Papa Leon al-X-lea, pentru dispensele necesare ocupării celor două posturi. Din fericire pentru el, dorinţa de a avea arhiepiscopia de Mainz şi dorinţa papei de a avea bani pentru construirea catedralei Sfântul Petru de la Roma au coincis. Papa Leon al X-lea, ocupat cu cele lumeşti, mai mult decât cu cele ale Bisericii, a crezut că este vorba de o ceartă între călugări. Dar, începând cu luna decembrie, cardinalul Thomas Cajetan, studiind dosarul cu o luciditate remarcabilă, a atenţionat pe papă că este vorba de o învăţătură contrară celei oficiale, pe de o parte o învăţătură nouă, anume justificarea (mântuirea) prin credinţă, pe de altă parte contestarea noţiunii de merit şi a magisterului infailibil al Bisericii. Roma a poruncit atunci lui Staupitz să-l determine pe Luther să retracteze. Chemat la ordine, în februarie 1518, Luther a refuzat să retracteze ceva şi s-a adresat cu un memoriu Romei, cerând în continuare expunerea adevărului despre indulgenţe. El îşi mărturisea supunerea, dar cerea revizuirea învăţăturii despre indulgenţe. Germania, condusă de împăratul Maximilian, s-a divizat, o parte rămânând cu Roma, iar o alta a împărtăşit ideile lui Luther. Personalităţi precum Ulrich von Hutten, cavalerul Franz von Sickigen, profesorul de ebraică Filip Melanchton, Silvestru de Schaumburg şi în general umaniştii, care la început credeau că este o simplă ceartă între călugări, au trecut de partea lui Luther. Nu au lipsit excesele şi mulţi învăţaţi au început să privească cu ochi critici şi alte realităţi din Biserica Apusului. Denunţat ca eretic, Luther s-a adresat naţiunii germane, în anul 1520, prin trei scrieri-program, din cele 30 câte a scris în acel an. Prima, Apelul către nobilimea creştină de naţiune germană despre îndreptarea stării creştine, tipărită în august 1520, susţinea că dacă papalitatea şi clerul nu voiau ca reforma cerută de sute de ani, precum şi satisfacerea doleanţelor poporului german, atât de crunt exploatat de lăcomia lor, atunci s-o facă poporul. În 1524 o parte din ţărănimea din sudul Germaniei, Austria şi Elveţia condusă de preotul Thomas Muntzer s-a folosit de teoria lui Luther ca pretext pentru declanşarea Războiul Ţărănesc (Deutscher Bauernkrieg) în care au fost ucişi 100.000 de ţărani. În 1530, Philip Melanchton, discipolul lui Luther, a redactat Confesiunea de la Augsburg, un document ce expune ideile de bază ale credinţei luterane. Adepţii lui Luther s-au transformat într-o facţiune politică, în 1531, fiind constituită „Liga de la Schmalkalden", în care se grupau toţi cei nemulţumiţi de abuzurile bisericii catolice şi de politica împăratului Carol Quintul. În 1534, Luther a finalizat traducerea Vechiului Testament, realizând o versiune integrală a bibliei în limba germană, în 1545, ce a jucat un rol major în reforma şi în constituirea limbii germane literare. Lucrările lui Luther s-au răspândit prin intermediul tiparului, atrăgând tot mai mulţi susţinători, oferindu-i protecţia popularităţii. În 1536-1537, Danemarca şi Norvegia sunt unite de regele luteran Christian al III-lea.
În 1543-1550, luteranismul cuprinde oraşele săseşti din Transilvania şi Ţările Române. În 1552 are loc armistiţiul de la Passau, prin care împăratul Carol Quintul garantează protestanţilor luterani libertatea de religie. S-a declanşat războiul civil în imperiu între apărătorii reformei şi catolici, ce s-a încheiat după moartea lui Luther, prin pacea de la Augsburg, care, în 1555, a statuat principiul "cuius regio, eius religio" (a cui este conducerea, a aceluia este şi religia)[22].
[1]Keith Randell, Luther si Reforma în Germania, 1517-1555, Bucureşti, 1994, pp.9-11;
[2]Ibidem, pp.11-12;
[3] Luciene Febre,traducere de Maria Pavel , Marthin Luther, un destin, Bucureşti,2001, pp.14-15
[4]George Timothy, Teologia Reformatorilor, Editura Institutului Biblic „Emanuel", Oradea, 1998, p.61;
[5]Ibidem, pp.65-66;
[6] Ibidem, p. 31;
[7] Ibidem, p. 15;
[8] Ibidem, p.16;
[9] Ibidem, p. 17;
[10]Ibidem, p. 20;
[11] Ibidem, p. 21;
[12] Ibidem, p.23;
[13] Ibidem, p. 33;
[14] Ibidem , p. 67;
[15] Ibidem, p. 15;
[16] Ibidem, p. 20;
[17]De la cetatea lui Dumnezeu la Edictul din Nantes , Alexandru-Florin Platon, Laurenţiu Rădvan, editura Polirom, 2005, p. 463;
[18] Keith Randell, op.cit, p.15;
[19] Ibidem, p.17
[20] Ibidem, p.18
[21] Ibidem, pp. 22-23
[22] https://ro.wikipedia.org/wiki/Luteranism, accesat la data de 29.05.2022;