Istorie

Nicolae Paulescu (1869-1931)

Nicolae Constantin Paulescu (n. 8 noiembrie 1869, Bucureşti; d. 19 iulie 1931, Bucureşti), om de ştiinţă român, medic şi fiziolog, profesor la Facultatea de Medicină din Bucureşti, a descoperit hormonul antidiabetic eliberat de pancreas, numit mai târziu insulină. "Pancreina" brevetată de Paulescu în aprilie 1922 era un extract apos al omogenizatului tisular de pancreas bovin, purificat parţial prin adaugare de acid clorhidric şi sodă caustică. Acest preparat a fost administrat de Paulescu bolnavilor săi numai sub formă de clisma şi nu a avut nici un efect asupra cantităţii de glucoză din sânge.

Insulina a fost produsă pentru prima oară de strălucitul biochimist canadian James B. Collip în decembrie 1921 prin tratarea omogenizatului tisular de pancreas bovin cu alcool, eter şi din nou alcool. Acest extract şi-a dovedit eficacitatea în mod spectaculos începând din ianuarie 1922, când a fost injectat de Frederick G. Banting bolnavilor de la Toronto General Hospital.

Cine a descoperit insulina? Efectul hipoglicemiant al unui extract pancreatic injectat intravenos la câinele pancreatectomizat a fost demonstrat pentru prima oară de Israel S. Kleiner (1915, 1919) [1]. Efectul unui extract pancreatic asupra corpilor cetonici şi ureii (substante produse în diabetul zaharat dezechilibrat) a fost demonstrat pentru prima oară de Paulescu (1921). Descoperirea insulinei, adică a unui extract pancreatic eficace în tratamentul diabetului la om îi aparţine lui James B. Collip, care a lucrat sub îndrumarea lui John J.R. Macleod la Toronto în 1921.

1. Biografie

In ziua de 30 octombrie (8 noiembrie) 1869 se naste la Bucuresti Nicolae C. Paulescu, fiul negustorului Costache Paulescu, de 41 de ani, si al Mariei Paulescu, de 24 de ani. El este primul din cei 4 copii ai familiei.

In 1880, Nicolae C. Paulescu termina clasele elementare ( urmate la “Scoala primara de baieti nr.1, Culoarea de Galben”) si se inscrie la “Gimnaziul Mihai Bravul” (astazi Colegiul National “Mihai Viteazul”), pe care il va absolvi in 1888.

Încă din anii liceului, a dovedit o deosebită înclinare pentru ştiinţele naturale, pentru fizică şi chimie, precum şi pentru limbile străine, clasice şi moderne. Nicolae Paulescu a studiat medicina la Paris, începând cu anul 1888, obţinând în 1897 titlul de Doctor în Medicină cu teza "Recherches sur la structure de la rate" ("Cercetări asupra structurii splinei"). A lucrat în spitalele din Paris, mai întâi

ca extern (1891-1894), apoi ca intern (1894-1897) şi ca medic secundar la spitalul Notre Dame du Perpétuel-Secours (1897-1900).

Se desavarseste profesional urmand cursurile de chimie biologica si fiziologie generala la Facultatea de Stiinte din Paris. Obtine in 1899 titlul de Doctor in Stiinte cu lucrarile “Cercetari experimentale asupra modificarilor ritmului miscariilor respiratorii si cardiace sub influenta diverselor pozitii ale corpului” si “Cauzele determinante si mecanismul mortii rapide consecutive trecerii de la pozitia orizontala la cea verticala”. In anul 1901, obtine la Universitatea din Paris al doilea doctorat in stiinte, cu tema “Étude comparative de l’action des chlorures alcalines sur la matière vivante” (“Studiu comparativ asupra actiunii clorurilor alcaline asupra materiei vii”).

Dupa ce refuza o oferta din Elvetia (o catedra la Facultatea de Medicina din Fribourg), in 1900 se reintoarce in tara si este numit professor de Fiziologie la Facultatea de Medicina si director al clinicii de medicina interna de la spitalul “St. Vincent de Paul”, din Bucuresti.

In sesiunea din 23 iulie 1921 a Societatii de Biologie, Nicolae Paulescu prezinta in patru comunicari rezultatele cercetarilor sale privind actiunea extractului pancreatic in cazurile de diabet. Aceste comunicari au fost publicate in “Comptes rendues des séances de la Société de Biologie et de ses filiales” , Paris. Paulescu publica descoperirea principiului activ antidiabetic din pancreas, pe care il denumeste pancreina (obtinuta in urma experimentelor pe caine) , si in revista de specialitate din Belgia, “Archives Internationales de Physiologie”, intr-un articol aparut la 31 august 1921: “Recherches sur le role du pancreas dans l’assimilation nutritive”. Din nefericire pentru Paulescu si pentru intreaga istorie medicala a poporului roman, la nici 10 luni de la publicarea articolelor sale, cercetatorii canadieni Fr. Grant Banting si Ch. Herbert Best anunta descoperirea insulinei (noua denumire data principiului activ extras din pancreas).

In 1923, premiul Nobel pentru fiziologie si medicina a fost acordat celor doi canadieni.

Din pacate ultima perioada a vietii sale nu mai este dedicata cercetarii medicale, Paulescu fiind implicat in diverse scandaluri politice, fiind acuzat de anti-semitism si fiind considerat unul dintre fondatorii Ligii Apararii National Crestine-precursoare a miscarii legionare. Desi si astazi oamenii judeca marele savant din perspective teoriilor sale privitoare la evrei, acest fapt nu ar trebui acceptat atat timp cat aceste persoane il desconsidera pe omul de stiinta.

In 1931 Paulescu sufera o operatie ce parea a fi reusita, insa in scurt timp starea sa incepe sa se inrautateasca. La 19 iulie cancerul rapune pe unul dintre cei mai mari savanti romani. Un fost student al sau ii compune un emotionant necrolog “De o probitate exemplara in lucrariile lui stiintifice, de o corectitudine dusa pana la extreme in raporturile lui cu studentii, [..].

2. Activitate politică

In 1922, N.C. Paulescu a înfiinţat, alături de Alexandru C. Cuza, Uniunea Naţionala Creştină, primul partid din Europa care a adoptat zvastica drept simbolul său oficial. Un an mai târziu, cei doi au pus bazele Ligii Apărării Naţionale Creştine şi au păstrat zvastica neagră în mijlocul tricolorului românesc ca însemn al noului partid. Paulescu a fost vicepreşedintele Ligii şi şeful filialei Ilfov, la a cărei inaugurare declara „România Mare e ca un fruct splendid de o frumuseţe uimitoare. Dar ea poartă în sânul ei un parazit de curând pripăşit care-i suge toată vlaga. Acest vierme neadormit e Jidanul, care îi otrăveşte fiii în cârciumi nenumărate, care îi răpeşte fecioarele şi le face să devină sterpe, care prin tot felul de speculaţii fură pâinea de la gura bieţilor Români şi care, în sfârşit, prin Francmasonerie, prin Socialism, prin Bolşevism, încearcă să aducă pe aceşti jefuiţi în starea urgisită de robi ai lui Iuda.”

Paulescu a propagat teoria inferiorităţii biologice a evreilor, enunţând teme care vor deveni populare peste un deceniu în Germania nazistă: „Eu mă ocup de mult pe bază ştiinţifică de problema rasei, doar predau fiziologia la Universitate... Problema jidovească pe punctul acesta devine de nesoluţionat, fiindcă în urma cercetărilor mele am descoperit că jidanii au un creier prost format, adică cu toţii sunt degeneraţi. Degenerarea aceasta o înţeleg aşa, că toţi jidanii sunt nebuni fără excepţie.”

Pericolului evreiesc e plasat de Paulescu, ca şi în Germania nazistă, în registrul sexualităţii interetnice : „Şi când cugeţi că sunt cu sutele şi cu miile sărmanele fecioare române, murdărite de jidani, şi că ele nu îndrăznesc să denunţe pe aceşti monştri, din cauza ruşinii care a pângărit pentru totdeauna sufletul lor dezonorat. Nenorocitele Margarite, violate de Fauşti tăiaţi împrejur şi respingători, ceea ce le aşteaptă este mai întâi moaşa jidoafcă care le mântuie prin avortare şi care în acelaşi timp le suflă şi ultima para, pe urmă Curtea cu juraţi şi în sfârşit ocna umedă, dacă prin sinucidere n-au pus un termen suferinţelor lor de martire.”

Influenţa lui Paulescu asupra lui Corneliu Zelea Codreanu, fondatorului Legiunii Arhanghelului Mihail, a fost asumată deschis de acesta din urmă: „Articolele profesorilor Cuza şi Paulescu erau citite cu religiozitate de tot tineretul... erau adevărate transporturi de muniţii prin care noi învingeam argumentările presei jidăneşti”. Ca mentor al lui Corneliu Zelea Codreanu, Paulescu a fost martorul principal al apărării în procesul acestuia din 23 martie 1924: „Cauza ajunsă înaintea domniilor-voastre este conspiraţia Forţelor Oculte mondiale de a ni se lua dreptul la suveranitate şi de a fonda aici în spatiul carpato-ponto-dunărean Israelul european. Israelul european: stat bi-naţional cu evreii clasa conducatoare şi exploatatoare în calitate de naţiune învingătoare şi cu noi, românii, clasa subordonată şi exploatată în calitate de naţiune învinsă” (citat de Şerban Milcoveanu).

Pentru Paulescu, concetăţenii lui evrei erau păduchi care trebuiau eliminaţi de pe teritoriul ţării: „Scopul nostru este isgonirea Jidanilor. Deparazitarea nu s-ar putea face pe spinarea vecinilor care fiind şi ei până peste cap de paduchi, ar refuza mortiş să mai primească şi pe ai noştri. Ar trebui

deci ca toate ţările infectate de jidani să stabilească de comun acord o cloacă (în Palestina, în Africa sau în America) unde să-şi poate fiecare arunca lăturile” .

3. Activitate ştiinţifică

Nicolae Paulescu a desfăşurat o remarcabilă activitate de cercetare ştiinţifică în domeniul fiziologiei [8], privind în special metabolismul glucidelor, patogeneza diabetului zaharat, rolul pancreasului în asimiliţia nutritivă, coagularea sângelui, mecanismul morţii subite ş.a. În 1906 a elaborat o metodă originală de extirpare a hipofizei la câine pe cale trans-temporală, care ulterior va fi aplicată în chirurgia hipofizei la om .

În sesiunea din 23 iulie 1921 a Societăţii de Biologie, Nicolae Paulescu prezintă în patru comunicări rezultatele cercetărilor sale privind acţiunea extractului pancreatic în cazurile de diabet, comunicări ce sunt publicate în revista Societăţii.Paulescu publică descoperirea principiului activ antidiabetic din pancreas, pe care îl denumeşte pancreina, şi în numărul din 31 august 1921 al revistei de specialitate Archives Internationales de Physiologie, revistă cu apariţie simultană în Franţa şi Belgia. Deşi aceste publicaţii au precedat cu 8-10 luni enunţarea de către Fr. Grant Banting şi Ch.Herbert Best din Toronto (Canada) a descoperirii insulinei (noua denumire dată principiului activ din pancreas), Premiul Nobel pentru fiziologie şi medicină din anul 1923 a fost acordat cercetătorilor canadieni. În anul 1922, Paulescu obţine, de la Ministerul Industriei şi Comerţului din România, un brevet de invenţie intitulat „Pancreina şi procedeul său de fabricare” .

Răspunzând campaniei internaţionale de restabilire a adevărului iniţiată de fiziologul scoţian Ian Murray, Comitetul Nobel recunoaşte în 1969 meritele şi prioritatea lui Nicolae Paulescu în descoperirea tratamentului antidiabetic. Profesorul A.W.K. Tiselius, directorul Institutului Nobel, deplânge situaţia din 1923, dar - conform statutelor Comitetului - exclude posibilitatea unei reparaţii oficiale, exprimându-şi doar speranţa că "opera de pionerat" a lui Paulescu va fi elogiată cum se cuvine de forurile ştiinţifice internaţionale.

Cu ocazia semicentenarului descoperirii insulinei, aceste foruri au recunoscut în mod unanim prioritatea savantului român. În cartea "The Priority of N.C. Paulescu in the Discovery of Insulin" , publicată în 1976 profesorul Ioan Pavel a prezentat documente incontestabile care atestă meritele lui Paulescu.

In 1969, Comitetul Nobel recunoaste meritele si prioritatea lui Nicolae Paulescu in descoperirea tratamentului antidiabetic. Aceasta actiune are loc in urma campaniei internationale de restabilire a adevarului initiata de fiziologul scotian Ian Murray. A.W.K. Tisselius, directorul Institutului Nobel, deplange situatia din 1923, dar- conform statutelor Comitetului-exclude posibilitatea unei reparatii oficiale, exprimandu-si doar speranta ca opera savantului roman va fi elogiata cum se cuvine de forurile stiintifice internationale. Cu ocazia implinirii a 50 de ani de descoperirea insulinei forurile au recunoscut unanim meriturile lui Paulescu.

În anul 1990, Nicolae Paulescu a fost numit post mortem membru al Academiei Române.

Memoria marelui savant roman a fost insa patata, chiar si la multi ani de la decesul sau. In 2003, la spitalul Hôtel-Dieu din Paris, unde Paulescu a lucrat alaturi de Lancereaux, urma sa fie dezvelita o placa comemorativa si un bust al savantului. De asemenea era prevazuta o ceremonie de decernare a unui premiu international care sa-i poarte numele. Aceste evenimente au fost insa anulate in urma unui articol aparut in publicatia Le Monde, in care se atragea atentia asupra antisemitismului profesorului Paulescu, care nu ar merita omagiere.

 Academicianul Nicolae Cajal, presedinte al Comunitatii Evreiesti din Romania la acel moment, a declarat ca indiferent de opiniile pe care savantul le-a avut, contributia lui la stiinta ar trebui apreciata cum se cuvine, “Romania trebuie sa se mandreasca ca a avut un om ca Paulescu in cercetarea medicala romaneasca si a facut un pas mare inainte prin ce a facut el”.

BIBLIOGRAFIE:

1. Paulescu, N.C. (22 noiembrie 1925), Apărarea Naţională (2): 3
2. Paulescu, N.C. (17 ianuarie 1926), Apărarea Naţională (10): 2
3. Zelea Codreanu, C. (1936), Pentru Legionari
4. Paulescu, N.C. (1913), Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul şi Francmasoneria, pp. 121
5. http://www.paulescu.ro/
6. Actualitatea trecutului: Cazul lui Nicolae C. Paulescu (Revista 22, 2003):
7. Eugen Simion - Câteva precizări în "cazul Paulescu" (Formula AS, Numărul 585, 2003)