Declarația de Independență a Republicii Moldova a fost un document adoptat de către Parlamentul Republicii Moldova.
- La data de 27 august 1991,la doar cîteva ore după proclamarea independenței, guvernul României recunoaște independența Republicii Moldova. Astfel România este primul stat care a recunoscut independența și suveranitatea Republicii Moldova.
- Noul parlament ales democratic s-a proclamat "deținătorul puterii supreme în Stat". Moldova a aderat la ONU, primind astfel recunoașterea statalității.
- Republica Moldova a obținut recunoașterea oficială a statalității, la 2 martie 1992, cand a obținut statutul de membru al ONU.
- Documentul face referiri la „istoria milenară” și „statalitatea neîntreruptă” a românilor de la est de Prut în spațiul istoric și etnic al etnogenezei acestora, consacră, pentru spațiul de la est de Prut, denumire oficială: limba română. Acest act fondator al Republicii Moldova din 27 august1991 este marcat în fiece an ca Ziua Națională a Republicii Moldova sau Ziua Independenței.
- Declarația a fost adoptată și semnată de catre 278 deputați în parlament la 27 august 1991. Actul original a ars în timpul protestelor din 2009 la Chișinău, dar un document identic a fost restaurat în 2010.
- Declarația de independență a Republicii Moldova în mod clar și direct, susține suveranitatea Republicii Moldova pe teritoriul Transnistriei, deoarece este "o parte componentă a teritoriului istoric și etnic al poporului nostru". Cu toate acestea, Declarația de independență a Republicii Moldova este ea însăși un argument împotriva suveranității Republicii Moldova asupra Transnistriei, cum îl denunță acordul de la 23 august 1939, între Guvernul URSS și Guvernul Germaniei, „nulă și neavenită” fiind uniunea doar formală între cele două teritorii.
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA, constituit în urma unor alegeri libere și democratice,
AVÎND ÎN VEDERE trecutul milenar al poporului nostru și statalitatea sa neîntreruptă în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale;
CONSIDERÎND actele de dezmembrare a teritoriului național de la 1775 și 1812 ca fiind în contradicție cu dreptul istoric și de neam și cu statutul juridic al Țării Moldovei , acte infirmate de întreaga evoluție a istoriei și de voința liber exprimată a populației Basarabiei și Bucovinei;
SUBLINIIND dăinuirea în timp a moldovenilor în Transnistria – parte componentă a teritoriului istoric și etnic al poporului nostru;
LUÎND ACT de faptul că Parlamentele multor state în declarațiile lor consideră înțelegerea încheiată la 23 august 1939, între Guvernul URSS și Guvernul Germaniei, ca nulă ab initio și cer lichidarea consecințelor politico-juridice ale acesteia, fapt relevat și de Conferința internațională „Pactul Molotov-Ribbentrop și consecințele sale pentru Basarabia” prin Declarația de la Chișinău, adoptată la 28 iunie 1991;
SUBLINIIND că fără consultarea populației din Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța, ocupate prin forță la 28 iunie 1940, precum și a celei din RASS Moldovenească (Transnistria), formată la 12 octombrie 1924, Sovietul Suprem al URSS, încălcînd chiar prerogativele sale constituționale; a adoptat la 2 august 1940 „Legea URSS cu privire la formarea RSS Moldovenești unionale”, iar Prezidiul său a emis la 4 noiembrie 1940 „Decretul cu privire la stabilirea graniței între RSS Ucraineană și RSS Moldovenească”, acte normative prin care s-a încercat, în absența oricărui temei juridic real, justificarea dezmembrării acestor teritorii și apartenența noii republici la URSS;
REAMINTIND că în ultimii ani mișcarea democratică de eliberare națională a populației din Republica Moldova și-a reafirmat aspirațiile de libertate, independență și unitate națională, exprimate prin documentele finale ale Marilor Adunări Naționale de la Chișinău din 27 august 1989, 16 decembrie 1990 și 27 august 1991, prin legile și hotărîrile Parlamentului Republicii Moldova privind decretarea limbii române ca limbă de stat și reintroducerea alfabetului latin, 31 august 1989, drapelul de stat, din 27 aprilie 1990, stema de stat, din 3 noiembrie 1990, și schimbarea denumirii oficiale a statului, din 23 mai 1991;
PORNIND de la Declarația suveranității Republicii Moldova, adoptată de Parlament la 23 iunie 1990, și de la faptul că populația Republicii Moldova, exercitînd dreptul său suveran, nu a participat la 17 martie 1991, în ciuda presiunilor exercitate de organele de stat ale URSS, la referendumul asupra menținerii URSS;
ȚINÎND SEAMA de procesele ireversibile ce au loc în Europa și în lume de democratizare, de afirmare a libertății, independenței și unității naționale, de edificare a statelor de drept și de trecere la economia de piață:
REAFIRMÎND egalitatea în drepturi a popoarelor și dreptul acestora la autodeterminare, conform Cartei ONU, Actului final de la Helsinki și normelor de drept internațional;
APRECIIND, din aceste considerente, că a sosit ceasul cel mare al săvîrșirii unui act de justiție, în concordanță cu istoria poporului nostru, cu normele de morală și de drept internațional,
PROCLAMĂ solemn, în virtutea dreptului popoarelor la autodeterminare, în numele întregii populații a Republicii Moldova și în fața întregii lumi:
REPUBLICA MOLDOVA ESTE UN STAT SUVERAN, INDEPENDENT ȘI DEMOCRATIC, LIBER SĂ-ȘI HOTĂRASCĂ PREZENTUL ȘI VIITORUL FĂRĂ NICI UN AMESTEC DIN AFARĂ, ÎN CONFORMITATE CU IDEALURILE ȘI NĂZUINȚELE SFINTE ALE POPORULUI ÎN SPAȚIUL ISTORIC ȘI ETNIC AL DEVENIRII SALE NAȚIONALE.
În calitatea sa de STAT SUVERAN și INDEPENDENT, REPUBLICA MOLDOVA:
SOLICITĂ tuturor statelor și guvernelor lumii recunoașterea independenței sale, astfel cum a fost proclamată de Parlamentul liber ales al Republicii, și își exprimă dorința de interes comun cu țările europene, cu toate statele lumii, fiind gata să procedeze la stabilirea de relații diplomatice cu acestea, potrivit normelor de drept internațional și practicii existente în lume în această materie.
ADRESEAZĂ Organizației Națiunilor Unite cererea de a fi admisă ca membru cu drepturi depline în organizația mondială și în agențiile sale specializate;
DECLARĂ că este gata să adere la Actul final de la Helsinki și la Carta de la Paris pentru o nouă Europă, solicitînd, totodată, să fie admisă cu drepturi egale la Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa și la mecanismele sale:
CERE Guvernului Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste să înceapă negocieri cu Guvernul Republicii Moldova privind încetarea stării ilegale de ocupație a acesteia și să retragă trupele sovietice de pe teritoriul național al Republicii Moldova;
HOTĂRĂȘTE ca pe întregul său teritoriu să se aplice numai Constituția, legile și celelalte acte normative adoptate de organele legal constituite ale Republicii Moldova;
GARANTEAZĂ exercitarea drepturilor sociale, economice, culturale și a libertății politice ale tuturor cetățenilor Republicii Moldova, inclusiv ale persoanelor
aparținîngrupurilor naționale, etnice, lingvistice și religioase, în conformitate cu prevederile Actului final de la Helsinki și ale documentelor adoptate ulterior, ale Cartei de la Paris pentru o nouă Europă.
Adoptată la Chișinău, de Parlamentul Republicii Moldova, la 27 august 1991
Ziua Independenţei
Ziua Independenței este sărbătoarea națională a Republicii Moldova, prin care se marchează adoptarea Declarației de Independență la 27 august 1991. În urma declarării independenței, Republica Moldova a devenit un stat suveran şi independent. Proclamarea independenţei Republicii Moldova în 1991 a constituit urmarea unui proces complex. În iunie 1988, la Chişinău s-a reunit un grup de intelectuali moldoveni care a pus bazele unui grup de iniţiativă pentru susţinerea democratizării.
În 27 august 1991 s-a organizat Marea Adunare Naţională, care a impus Parlamentului votarea nominală a Declaraţiei de Independenţă. Ziua de 27 august a fost aleasă şi pentru a coincide cu 27 august 1989, atunci cînd a avut loc Prima Mare Adunare Naţională care a lansat dezideratul suveranității și independenței.
Ziua Independenţei este o sărbătoare oficială şi zi de odihnă. Preşedintele Republicii Moldova ține un discurs de felicitare pentru naţiune. În Chişinău şi în alte oraşe ale Republicii Moldova sînt organizate concerte, festivaluri folclorice, tîrguri, expoziții, spectacole etc.
Ziua de 27 august a fost aleasă pentru a coincide cu 27 august 1989, atunci când a avut loc Marea Adunare Naţională la care s-a afirmat cu voce tare obiectivul desprinderii de URSS şi încetării stării de ocupaţie.
Ca urmare a puciului eşuat de la Moscova din 19-21 august 1991, raportul de forţe dintre centrul sovietic şi republicile unionale s-a schimbat dramatic.
Revenit din Crimeea pe 22 august 1991 la Moscova, Gorbaciov declară că s-a întors într-o altă ţară. De fapt, se întorsese într-o ţară care nu mai exista deja.
În acest context, declaraţia de independenţă a Republicii Moldova a fost adoptată cu o anumită întârziere, abia pe 27 august, după ce alte 8 republici s-au declarat independente în zilele imediat după puci, inclusiv Ucraina şi Belorusia, două republici care aveau o relaţie specială cu Rusia şi care, potrivit unor proiecte, precum cel a lui Soljeniţân, ar fi trebuit să constituie nucleul
unei noi Uniuni, pan-slave de data asta.
În acest context, apare întrebarea, de ce Moldova ezită atât de mult şi îşi declară independenţa la o săptămână după eşuarea puciului de la Moscova şi la trei zile după decizia similară a Radei de la Kiev? Într-adevăr, actul adoptat de Parlamentul de la Chişinău pare a fi adoptat cu o anumită întârziere.
Dar, nu trebuie să uităm că cel mai important lucru atunci când se vorbeşte de măsurarea determinării autorităţilor moldovene de a se desprinde de Moscova în ultima perioada a existentei URSS este atitudinea faţă de noul tratat unional, pe care Chişinăul îl respinge din start şi nu participă la referendumul din 17 martie 1991, condamnarea ocupaţiei sovietice din 1940 în declaraţia conferinţei internaţionale din iunie 1991, precum şi condamnarea puciului în amiaza zilei de 19 august 1991, în momentul când deznodământul acţiunii puciştilor nu era cunoscut.
În aceste împrejurări, părinţii fondatori ai Republicii Moldova – e adevărat – nu au exprimat eroism prin faptul semnării Declaraţiei de Independenţă, ci prin faptul că au pregătit acest moment cu ani în urmă prin mobilizarea oamenilor în stradă contra regimului partidului unic şi a dictatului Moscovei.
Ziua de 27 august a fost aleasă şi pentru a coincide cu 27 august 1989, atunci când a avut loc Marea Adunare Naţională la care s-a afirmat cu voce tare, deşi într-un limbaj voalat uneori, obiectivul desprinderii de URSS şi încetării stării de ocupaţie.
Importanţa actului fondator al Republicii Moldova constă în faptul că stipulează foarte clar sintagma limba română ca limbă de stat, condamnă dezintegrarea teritorială a Principatului medieval Moldova şi apoi a Basarabiei şi Bucovinei de Nord, răpite României de către URSS în 1940 şi 1944.
În ceea ce priveşte viitorul R. Moldova, declaraţia legislativului de la Chişinău stabileşte revenirea noastră în Europa şi în „spaţiul devenirii sale etnice şi istorice”, adică în spaţiul românesc, fără a stipula foarte explicit forma de apropiere de România, prin integrare politică sau numai economică, culturală şi de altă natură.
Din acest punct de vedere, spiritul actului din 27 august 1991 este cu adevărat european şi ar merita ca textul integral să fie inclus în viitoarea Constituţie a Republicii Moldova în aşa fel încât toate stipulările să se conformeze acestui document fondator.
În condiţiile colapsului U.R.S.S., anul 1991 a constituit pentru Republica Moldova un început promiţător în procesul de obţinere a independenţei şi construire a unui stat democratic. După două decenii putem afirma că acel debut s-a dovedit a fi o cale anevoioasă în edificarea unui stat de drept. Pentru o mai bună înţelegere a stării lucrurilor de acum două decenii ne propunem să analizăm cele mai importante evenimente ale anului 1991 în contextul cărora s-a produs destrămarea Uniunii Sovietice şi formarea unor state independente.
Începutul anului 1991 in R.S.S.M., forţele democratice iau atitudine, pe data de 13 ianuarie 1991, la Chişinău având loc mitingul Alianţei Naţionale pentru Independenţă „16 Decembrie”, la care a fost condamnată agresiunea sovietică împotriva Lituaniei4. Protestele din republicile baltice au condus la ieşirea lor din componenţa U.R.S.S.: independenţa Lituaniei a fost declarată la 11 martie 1990, independenţa Letoniei şi a Estoniei – la 3 martie 1991.
Spre deosebire de Lituania, Letonia sau Georgia, R.S.S. Moldova a fost ocolită de confruntări soldate cu victime, însă mişcarea de renaştere naţională era în continuă amplificare şi avea un impact direct asupra clasei politice de la Chişinău. Astfel, la 4 februarie 1991, Petru Lucinschi este nevoit să demisioneze din funcţia de prim-secretar al CC al PCM, fiind substituit de Grigore Eremei5. După modificarea articolului 6 din Constituţia U.R.S.S., rolul PCUS a fost în continuă scădere6. Primele organizaţii social-politice (politico-culturale) de alternativă au fost înregistrate la Chişinău în toamna anului 1989. Primul partid politic înregistrat oficial în Moldova a fost Partidul Social Democrat din Moldova, creat la 13 mai 1990. Deşi Universitatea marxism-leninismului de la Chişinău şi Cursurile de calificare a cadrelor de partid sovietice şi ideologice ale CC al PCM au fost închise încă în luna iunie 1990, în majoritatea universităţilor au fost predate cursuri de istorie a PCUS şi de comunism ştiinţific până la finele anului de studii 1990-1991.
În anul 1990, la Chişinău s-au produs mai multe evenimente semnificative: alegerile libere în Sovietul Suprem al R.S.S.M., adoptarea Drapelului şi a Stemei de Stat, modificarea denumirii republicii din R.S.S. Moldovenească în R.S.S. Moldova, crearea comisiei de elaborare a Constituţiei, emiterea Declaraţiei de suveranitate de la 23 iunie 1990, alegerea preşedintelui R.S.S. Moldova etc. Toate acestea au condus la proclamarea independenţei Republicii Moldova, însă evenimentele destabilizatoare, precum formarea Republicii Sovietice Socialiste Găgăuzia şi a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti Nistrene au stânjenit procesul de consolidare a independenţei şi integrităţii Moldovei. La insistenţele autorităţilor de la Chişinău de a se lua măsuri în privinţa mişcărilor separatiste, M. Gorbaciov, preşedintele U.R.S.S., semnează la 22 decembrie 1990 un decret care garanta integritatea R.S.S.M. în cadrul U.R.S.S. şi care agrava situaţia. Acest fapt a fost mai degrabă o avertizare la adresa mişcării de renaştere naţională, decât o intenţie de a asigura liniştea şi integritatea R.S.S. Moldova.
Conducerea centrală încerca să împiedice destrămarea U.R.S.S. Congresul IV al Deputaţilor de la Moscova a decis organizarea la 17 martie 1991 a referendumului unional privind menţinerea U.R.S.S. În ciuda presiunilor exercitate de organele centrale de stat, R.S.S. Moldova, împreună cu alte cinci republici (Estonia, Letonia, Lituania, Georgia şi Armenia), nu a participat la acest scrutin, dar raioanele din stânga Nistrului, precum şi unele instituţii de pe malul drept s-au supus directivelor unionale de a lua parte la acest eveniment. În celelalte republici, prezenţa la vot a fost de cca 80%, dintre care 76% au votat pentru menţinerea U.R.S.S.. Deşi rezultatele obţinute le ofereau autorităţilor sovietice un suport legal în favoarea integrităţii U.R.S.S., acestea nu au putut stopa procesele de afirmare a suveranităţii şi tendinţele de liberalizare înregistrate în republicile unionale.
R.S.S. Moldova începe să se manifeste treptat ca entitate politică autonomă atât pe plan naţional, cât și pe plan internaţional. Mircea Snegur efectuează, între 11 şi 17 februarie 1991, prima sa vizită oficială în calitate de preşedinte la Bucureşti. Cu o lună mai târziu, la 25 martie 1991, A. Năstase, Ministrul român de Externe, şi Nicolae Ţâu, Ministrul moldovean de Externe, au semnat Protocolul privind colaborarea dintre Ministerul Relaţiilor Externe al R.S.S.M şi Ministerul Afacerilor Externe al României – primul document comun al celor două ţări. Pe parcursul anului 1991 au urmat şi alte acţiuni de colaborare între Chişinău şi Bucureşti, cum ar fi o nouă întâlnire a preşedinţilor M. Snegur şi I. Iliescu în capitala României, vizita la Chişinău a prim-ministrului român Petre Roman etc. Totodată, au fost semnate un şir de acte privind cooperarea în diferite domenii, în primul rând cultural şi educaţional. Astfel, în luna iulie 1991, 170 de profesori din Republica Moldova s-au aflat într-o stagiere de două săptămâni în România, iar în toamnă a plecat la studii peste Prut un grup de studenţi basarabeni. În aceeaşi ordine de idei, pe data de 24 iunie 1991, Parlamentul României a declarat nul Pactul Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939, iar, trei zile mai târziu, cu prilejul comemorării a 51 de ani de la anexarea Basarabiei de către U.R.S.S., doi membri ai Comitetului de politică externă al Senatului SUA, senatorii republicani Jesse Helms (Carolina de Nord) şi Larry Prester (Dacota de Sud), au prezentat Senatului american un proiect de rezoluţie în favoarea autodeterminării şi reunificării Basarabiei şi Nordului Bucovinei cu România. În perioada 26-28 iunie 1991, sub egida Parlamentului Republicii Moldova a avut loc Conferinţa Internaţională „Pactul Ribbentrop-Molotov şi consecinţele sale pentru Basarabia”, în cadrul căreia participanţi din 16 ţări au declarat că „Pactul şi Protocolul său adiţional secret sunt nule ab initio, iar consecinţele lor trebuie eliminate”. Amintim şi faptul că, la 27 martie 1991, pentru prima dată după anul 1944, la Chişinău a fost serbat evenimentul Unirii din 1918 a Basarabiei cu România. Deşi problema reunificării Basarabiei cu România era populară în societate, liderii politici de atunci – I. Iliescu, M. Snegur, P. Lucinschi, P. Roman – susţin că nu au discutat acest subiect la întâlnirile lor oficiale.
În contextul schimbărilor din statele baltice şi al mişcărilor din interiorul Moldovei, în cadrul mitingului din 10 mai 1991, Frontul Popular din Moldova cere Parlamentului adoptarea Declaraţiei de independenţă, a legilor despre cetăţenie, privatizare, despre Banca Naţională, partide, presă, introducerea valutei naţionale şi naţionalizarea averii PCM, adoptarea Codului funciar. Realizarea acestor deziderate a fost amânată din cauza mai multor factori, printre care discuţiile privind demisia prim-ministrului Mircea Druc. Fracţiunea Frontului Popular din Parlament a înmânat la 21 mai 1991 o scrisoare oficială semnată de 70 de deputaţi, prin care se dezaproba modul de confirmare a componenţei Guvernului, propusă de preşedintele Mircea Snegur. Acesta, la rândul lui, a învinuit FPM de destabilizarea situaţiei social-politice din republică.
În semn de protest, fracţiunea Frontului Popular din Moldova a părăsit şedinţa în plen şi a declarat că va reveni în sala de şedinţe numai după ce preşedintele Snegur va propune Parlamentului Declaraţia de independenţă.
Deputaţii membri ai FPM, intonând imnul „Deşteaptă-te, române!”, s-au îndreptat spre Piaţa Marii Adunări Naţionale, unde se produceau incidente între manifestanţi şi poliţişti. La 22 mai 1991, în Sovietul Suprem al Republicii Moldova au avut loc discuţii privind demiterea Guvernului Druc. Ele au început cu declaraţia preşedintelui Mircea Snegur referitor la evenimentele din 21 mai. Preşedintele Snegur a supus unui atac vehement fracţiunea parlamentară a Frontului Popular din Moldova, scriitorii, mişcările şi organizaţiile democratice, acuzându-i de provocarea evenimentelor din 21 mai. M. Snegur a cerut Parlamentului să adopte de urgenţă legea despre alegerea preşedintelui Republicii Sovietice Socialiste Moldova de către întreaga populaţie a ţării. Sovietul Suprem a adoptat un proiect de lege prin care statutul prim-ministrului a fost egalat cu statutul unui membru de rând al guvernului (ministru, director general de departament), iar pentru destituirea prim-ministrului era suficient un minimum de 50% din voturi plus unul. Din 218 voturi valabile, 207 au fost pentru demiterea prim-ministrului Mircea Druc şi doar 11 contra. Fracţiunea FPM a adresat preşedintelui Sovietului Suprem o scrisoare de protest categoric, semnată de 60 de deputaţi. Confruntările între forţele de poliţie, concentrate în jurul sediului Sovietului Suprem, şi populaţia civilă nu puteau lipsi. Situaţia de conflict din Sovietul Suprem a continuat în ziua următoare, când fracţiunea agrarienilor a propus un proiect de declaraţie de independenţă a republicii, iar fracţiunea FPM a dat citire scrisorii de protest în legătură cu înlăturarea anticonstituţională a prim-ministrului M. Druc. Poziţia FPM a fost criticată de un şir de lideri de opinie din Moldova. Unii dintre aceştia au constituit, la 13 iulie 1991, Forumul Democratic din Moldova (FDM), ca alternativă a PCM şi FPM. Fondatorii noii formaţiuni au venit cu iniţiativa reconcilierii societăţii şi a renunţării la confruntarea etnică.
La finele lunii mai 1991, în funcţia de prim-ministru este desemnat Valeriu Muravschi (28 mai 1991 – 1 iulie 1992). Pe lângă calamităţile de ordin politic, noul guvern avea să se confrunte şi cu cele naturale, căci la începutul lunii iulie au fost inundate cca 90 de localităţi ale republicii. Tot la începutul lunii iulie 1991, Parlamentul a adoptat o serie de acte normative destinate afirmării statalităţii moldoveneşti. Printre acestea se numără Legea cu privire la privatizare, care, pe de o parte, a creat noi posibilităţi, iar pe de altă parte, şi-a dovedit caracterul derutant; Legea cu privire la cetăţenie, prin care cetăţenia Republicii Moldova se acorda tuturor locuitorilor care s-au aflat pe teritoriul Republicii Moldova până la data de 23 iunie 1990 etc. Această din urmă lege este considerată una dintre cele mai flexibile cu referire la cetăţenia unui stat, în special în comparaţie cu statele baltice, unde au fost stabilite un şir de rigori pentru obţinerea acesteia.
Către mijlocul anului 1991, autoritatea U.R.S.S. pe plan extern a scăzut semnificativ. La 1 iulie 1991 are loc dizolvarea Organizaţiei Tratatului de la Varşovia. Ungaria, Polonia şi Cehoslovacia au convenit cu U.R.S.S. asupra retragerii trupelor sovietice de pe teritoriile lor. Din acel moment, un şir de state est-europene şi-au declarat intenţiile de integrare în structurile NATO.
În perioada 18-21 august 1991, la Moscova are loc o tentativă de lovitură de stat, organizată de un grup reacţionar cu intenţia de a împiedica destrămarea U.R.S.S., aşa-numitul puci anti-Gorbaciov. Pe data de 18 august 1991, G. Ianaev, vicepreşedintele U.R.S.S., a semnat un decret prin care îşi asuma exercitarea atribuţiilor de preşedinte al U.R.S.S. începând cu 19 august 1991:
„În legătură cu faptul că Mihail Sergheevici Gorbaciov, din motive de sănătate, nu-şi poate exercita funcţiile de preşedinte al U.R.S.S., am preluat, în baza articolului 127 (7) al Constituţiei U.R.S.S., exercitarea obligaţiilor de preşedinte al U.R.S.S. începând cu ziua de 19 august 1991.
În aceeaşi zi, conducerea sovietică, reprezentată de G. Ianaev, V. Pavlov şi O. Baklanov, declară stare de urgenţă în U.R.S.S. şi creează Comitetul de Stat pentru Starea de Urgenţă (CSSU al U.R.S.S.):
. Hotărârile CSSU al U.R.S.S. sunt obligatorii pentru executarea necondiţionată de către toate organele puterii şi ale administraţiei, de către persoanele oficiale şi cetăţenii de pe întreg teritoriul U.R.S.S.”
La Chişinău situaţia a fost stabilă, conducerea republicii reuşind să menţină un anumit calm. La 20 august 1991, Televiziunea şi Casa Radioului de la Chişinău au fost luate sub pază de oamenii care optau pentru democraţie, iar preşedintele Republicii Moldova a emis Decretul cu privire la crearea Consiliului Suprem de Securitate al Republicii Moldova. La 21 august 1991 a fost adoptată Declaraţia Parlamentului Republicii Moldova prin care se condamnau acţiunile de la Moscova, lovitura de stat fiind calificată „drept o gravă crimă de stat îndreptată împotriva suveranităţii republicilor, care poate aduce popoarelor prejudicii enorme”. În această declaraţie, organul legislativ îi îndemna pe soldaţii şi ofiţerii Armatei Sovietice să nu ia parte la acţiuni ce contravin normelor constituţionale şi să nu uite de necesitatea respectării drepturilor omului şi a organelor legitime ale puterii de stat locale, iar cetăţenii Republicii Moldova erau chemaţi să respingă calea violenţei şi a dictatului, iar în caz de uzurpare a puterii de stat să manifeste nesupunere civică.
Totodată, la 21 august 1991, Parlamentul de la Chişinău adoptă Hotărârea cu privire la situaţia din Republica Moldova în legătură cu lovitura de stat din U.R.S.S., prin care se recunoaşte că M. Gorbaciov a fost înlăturat nelegitim din funcţia de preşedinte al U.R.S.S. de către un grup de aventurieri politici de orientare reacţionară, şi aprobă Declaraţia Parlamentului Republicii Moldova privind situaţia din U.R.S.S. De asemenea, se propune deputaţilor poporului ai U.R.S.S. din partea Moldovei ca, la apropiata sesiune a Sovietului Suprem al U.R.S.S., să ceară demisia lui A. Lukianov, preşedinte al Sovietului Suprem al U.R.S.S., din cauza poziţiei şi rolului lui în evenimentele de la 18-19 august 1991. În hotărâre se cere organelor republicane şi locale ale puterii de stat şi administraţiei de stat să se conducă cu stricteţe în activitatea lor de legislaţia republicii, iar Comitetul pentru Securitatea Statului, Ministerul de Interne şi Procuratura Republicii Moldova, de comun acord cu organele autoconducerii locale, să identifice persoanele care au executat deciziile ilegale ale aşa-zisului „comitet de stat pentru starea excepţională în U.R.S.S.” sau au contribuit la îndeplinirea lor şi să le tragă la răspundere conform legii.
La 22 august 1991, M. Gorbaciov revine la Moscova după trei zile de arest petrecute la reşedinţa din Crimeea, iar la 25 august demisionează din funcţia de secretar general al PCUS, ceea ce a însemnat căderea puterii partidului unic în U.R.S.S. Pe data de 23 august 1991, Prezidiul Parlamentului Republicii Moldova aprobă Hotărârea cu privire la Partidul Comunist din Moldova, prin care „se interzice activitatea Partidului Comunist din Moldova pe întreg teritoriul republicii şi se naţionalizează întreaga avere a PCM”. În aceeaşi zi M. Snegur, preşedintele Republicii Moldova, solicita, printr-o telegramă oficială, ajutorul lui M. Gorbaciov, ministrul Apărării şi preşedintele U.R.S.S., şi al lui B. Elţin, preşedintele RSFSR, în problema acţiunilor liderilor separatişti din autoproclamatele republici nistreană şi găgăuză (Smirnov, Ryleakov, Pologov, Topal, Chindighelean ş.a.) şi a susţinerii lor de către I. Morozov, şeful Comandamentului Regiunii Militare Odesa.
În telegramă se menţiona că liderii separatişti din Moldova au sprijinit practic oficial lovitura de stat din august 1991 şi comitetul criminal şi continuă să acţioneze în spiritul stării excepţionale, încurajaţi de trupele Regiunii Militare
Odesa. În această situaţie M. Snegur îl roagă pe M. Gorbaciov să dea dispoziţiile corespunzătoare Comandamentului Regiunii Militare Odesa pentru încetarea acordării ajutorului criminalilor de stat sus-menţionaţi.
După evenimentele de la Moscova a urmat valul declaraţiilor de independenţă ale republicilor unionale: 24 august – Ucraina, 27 august – Moldova, 31 august – Uzbekistan şi Kirghizia (ori Kyrgyzstan), 9 septembrie – Tadjikistan, 18 octombrie – Azerbaidjan etc., ultimul declarându-şi independenţa Kazahstanul, la 16 decembrie 1991.
Parlamentul Republicii Moldova, prin vot nominal, aprobă Declaraţia de independenţă şi adoptă imnul naţional „Deşteaptă-te, române!”.
Republica Moldova devine un stat suveran, independent şi democratic, liber să-şi hotărască prezentul şi viitorul, fără niciun amestec din afară, în conformitate cu idealurile şi năzuinţele sfinte ale poporului în spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale.
Din momentul adoptării Declaraţiei de independenţă, Republica Moldova capătă statutul de subiect de drept internaţional şi înaintează către ONU şi OSCE cererea de a fi admisă ca membru cu drepturi depline în aceste organizaţii, asumându-şi disponibilitatea să adere la Actul Final de la Helsinki şi la Carta de la Paris pentru o nouă Europă. La 3 septembrie 1991 are loc stabilirea frontierei de stat a Republicii Moldova şi este semnat Decretul privind retragerea de pe teritoriul republicii a trupelor Armatei Sovietice. Astfel, la momentul declarării independenţei Republica Moldova cuprindea o suprafaţă de 33.700 km, avea o populaţie de 4.366.300 de locuitori, dintre care 53% locuiau în mediul rural şi era organizată administrativ în 40 de raioane. La finele anului 1991, conform datelor Raportului dezvoltării umane al ONU, Republica Moldova se plasa pe locul 64 în lume.
România este prima ţară care recunoaşte independenţa Republicii Moldova şi acest lucru se întâmplă la 3 septembrie 1991. Federaţia Rusă a recunoscut independenţa statului moldovenesc în decembrie 1991. În august 1991 s-au stabilit şi relaţii diplomatice între România şi Republica Moldova. La început a funcţionat un consulat cu sediul la Iaşi, iar la 24 ianuarie 1992 a fost deschisă Ambasada Republicii Moldova la Bucureşti.
La 8 decembrie 1991 au avut loc primele alegeri prezidenţiale în Republica Moldova, la care au participat 92% din electorat, dintre care 67,49% au votat pentru Mircea Snegur, acesta fiind desemnat primul preşedinte al Republicii Moldova, ales prin sufragiu universal. În aceeaşi zi, preşedinţii Rusiei, Bielorusiei şi Ucrainei – B. Elţin, St. Şuşkevici şi, respectiv, L. Kravciuk – au semnat, la Belovezhskaja Puscha, acordul de înfiinţare a Comunităţii Statelor Independente şi au proclamat încetarea existenţei U.R.S.S. În acest context, Mihail Gorbaciov demisionează din funcţia de preşedinte al U.R.S.S., devenind astfel primul şi ultimul preşedinte al U.R.S.S.
Imediat după evenimentele din august 1991, o bună parte a lumii a crezut în colapsul sovietic şi în detaşarea de trecutul totalitar, însă după o scurtă perioadă realităţile s-au dovedit a fi altele pentru o bună parte dintre republicile ex-unionale. Iniţiativa celor trei preşedinţi de la Belovezhskaja Puscha a fost oficializată la 21 decembrie 1991, la Alma-Ata, prin semnarea Declaraţiei, Protocolului şi Convenţiei cu privire la CSI. Pe lângă Rusia, Belarus şi Ucraina, au mai aderat încă opt state, devenite între timp independente. Din numele ţării, Mircea Snegur, preşedintele Republicii Moldova, a semnat actul de aderare la această organizaţie, al cărei scop era menţinerea legăturilor economice între fostele republici sovietice şi dezvoltarea cooperării dintre ele.
Oficial, Uniunea Sovietică a încetat să existe la 31 decembrie 1991. De atunci au trecut aproape două decenii, dar întrebarea sociologului Dan Dungaciu, pusă acum un an, rămâne a fi actuală pentru societatea moldovenească – „Poţi scoate R.M. din U.R.S.S., dar cum scoţi U.R.S.S. din R.M.?”22. Azi, Republica Moldova se mai confruntă cu un şir de probleme care îşi au originile în perioada regimului totalitar comunist şi care nu sunt atât de uşor de depăşit.
Post-scriptum.
În final, putem constata că anul 1991 a fost un punct de start al independenţei, comun pentru majoritatea republicilor unionale. Dezvoltarea ulterioară a fiecărui stat independent, fostă republică sovietică, este un domeniu care merită toată atenţia pentru a înţelege corect procesul de transformare a republicilor ex-sovietice în direcţia democratizării după două decenii de la colapsul U.R.S.S.
Simbolurile statului
Stema de Stat a Republicii Moldova
Stema de Stat a Republicii Moldova este un simbol oficial major al suveranităţii şi independenţei, al unităţii şi indivizibilităţii Republicii Moldova. Stema de Stat reprezintă un scut tăiat pe orizontală având în partea superioară cromatică roşie, în cea inferioară – albastră, încărcat cu capul de bour având între coarne o stea cu opt raze. Capul de bour este flancat în dreapta de o roză cu cinci petale, iar în stânga de o semilună conturnată. Toate elementele reprezentate în scut sunt de aur (galbene). Scutul este plasat pe pieptul unei acvile naturale purtând în cioc o cruce de aur (acvila cruciată) şi ţinând în gheara dreaptă o ramură verde de măslin, iar în cea stângă un sceptru de aur.
Drapelul de Stat al Republicii Moldova
Drapelul de Stat al Republicii Moldova este un simbol oficial major al suveranităţii şi independenţei Republicii Moldova. Drapelul de Stat reprezintă o pânză dreptunghiulară, cu proporţia dintre înălţimea şi lungimea pânzei de 1:2, tripartită vertical egal, începând de la lance în culorile albastru, galben şi roşu, şi având în mijlocul câmpului galben imaginea Stemei de Stat a Republicii Moldova, a cărei lăţime constituie 1/5 din lungimea drapelului.
Cetăţenii Republicii Moldova şi străinii aflaţi în Republica Moldova sunt datori să manifeste respect faţă de Drapelul de Stat şi să nu comită acte prin care s-ar aduce ofensă acestuia.
La ceremoniile de arborare a Drapelului de Stat cu prilejul solemnităţilor, asistenţa va sta în picioare, bărbaţii îl vor onora cu capul descoperit, iar militarii de toate gradele vor da onorul conform regulamentelor militare.
Utilizarea Drapelului de Stat cu încălcarea prevederilor prezentei legi, precum şi profanarea Drapelului de Stat prin murdărire, pătare, inscripţionare, desenare, aplicare a unor obiecte, ardere, călcare în picioare, utilizare în calitate de faţă de masă, husă de scaun, draperie etc. atrag răspunderea contravenţională sau penală stabilită de legislaţie.
Ziua Drapelului de Stat este 27 aprilie.
Imnul de Stat al Republicii Moldova
Parlamentul adoptă prezenta lege.
Art. 1. - Se aprobă în calitate de Imn de Stat al Republicii Moldova cîntecul "Limba noastră", versuri de Alexei MATEEVICI (strofele 1, 2, 5, 8, 12), muzica de Alexandru CRISTEA, aranjament de Valentin DÎNGA, cuprins în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta lege.
Art. 2. - Se aprobă Regulamentul privind intonarea Imnului de Stat al Republicii Moldova, cuprins în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezenta lege.
Art. 3. - Prezenta lege intră în vigoare la data publicării.
(Monitorul Oficial al R.Moldova nr. 45-46/555 din 17.08.1995)
Presedintele Parlamentului
Petru LUCINSCHI