Cuvîntul „islam” înseamnă supunere, iar cuvîntul „musulman” înseamnă supus, desigur, supus lui Dumnezeu (Allah). Religia islamică este prin definiţie religia supunerii necondiţionate faţă de Dumnezeu=Allah. Islamul proclamă o credinţă religioasă şi rescrie nişte ritualuri precise, dar stabileşte şi o anumtă rînduială a societăţii, ocupîndu-se de viaţa de familie, de legislaţie civilă şi penală, de afaceri, de reguli de etichetă, de alimentaţie, de îmbrăcăminte şi chiar de igiena persoanlă. A devenit religia preponderentă a ţărilor arabe, dar s-a răspîndit şi la alte popoare: turci, perşi, indieni, cezlonezi, etc. Astăzi, musulmani se întîlnesc practic în toate ţările din lume. Nu numai arabii au acces la această religie, dar şi populaţia africană, cît şi cea din SUA, unde misiunea islamică a luat proporţii considerabile ultima vreme.
Islamul, aşa cum a apărut pe teritoriul peninsulei Arabice, a venit ca o replică la adresa politeismului şi împotriva dominaţiei străine. El a însemnat o reformă religioasă radicală, dar şi o trezire la viaţa istorică a unei populaţii sărace şi împilate.
Din puct de vedere musulman, puţine sunt aspectele existenţei individuale şi sociale care să nu fie considerate expresii ale islamului, privit ca ocivilizaţie completă şi complexă în care persoanele, societăţile şi guvernările ar trebui să reflecte voinţa lui Allah.
Cultul sfinţilor. Deşi iniţial, islamismul nu acorda cinstire deosebită decît lui Mahomed, ulterior s-a manifestat o puternică tendinţă de venerare a unor persoane deoresite, în special a celor din apropierea profetolui (ansarilor), precum şi eroilor căzuţi în luptă pentru triumful puterii islamice. Mai tîriu, întemeietorii de ordine islamice şi marii mistici, între care şi Al-halaj, au fost cinstiţi ca sfinţi (wali). De obice se fac pelerinaje la mormintele unor astfel de persoane deosebite şi se nutreşte speranţa în vindecări miraculoase, împliniri ale unor dorinţe. În chip deosebit sunt venerate relicvele. Între acestea, o spadă, o pereche de încălţăminte şi unmare număr de fire de păr din barba profetului. De asemenea, se venerează steagul verde a lui Mahomed.
Legat de pietatea şi chiar mistica islamică a apărut fenomenul „frăţiilor” sau ordinelor islamice. Acestea nu impun retragerea din lume, nici despărţirea de familie, ci s-au structurat ca asociaţii sacre, dar secrete, formate numai din bărbaţi, evident pentru că femeile nu au obligaţii religioase în islamism. Cea dintîi grupare de acest gen au constituit-o sufiştii, impunîndu-şi sărăcia, ascultarea şi castitatea. De pildă, legendarul Nastratin Hogea (sau Nasir Ed-din Hodja) însumează calităţile sufistului musulman. În se.XIII-XIV s-au înmulţit asociaţiile de dervişi, între care unii dansau, se învîrtea şi chiar scoteau strigăte, fiind în stare de transă mistică sau extaz.
În sec.XIX au apărut 2 curente religioase islamice, babismul şi bahaismul. Cele dintîi au avut ca promotor pe tînărul Mîrza Ali Mahomed. El îşi titlul de bab=poartă, prin care se ajungea la imamul tainic(mahdi). Adepţii babismului s-au revoltat, dar revolta lor a fost reprimată sîngeros. Cel de-al 2 curent a fost iniţiat de un succesor al lui Mîrza, şi anume un adept care şi-a luat supranumele de Baha-Ullah=Stălucirea lui Dumnezeu. Propovăduia pacifismul şi umanitarismul. Gruparea organizată de Baha-Ullah la Adrianopol a fost persecutată de stăpînirea turcească.
Cultul morţilor. Credinţa în viaţa viiotare. Musulmanii îşi înhumează morţii. Mormintele au formă specială, fiind constituite în formă de firidă. Mai întîi, după moarte, trupul răposatului este spălat şi îmbrăcat cu giulgiu fără cusături, apoi, dacă a murit dimineaţa este dus la mormînt, în procesiune, în aceeaşi zi. Dacă moartea a survenit seara, înhumarea se face a doua zi. Pe drumul către mormînt, imamul citeşte versete din Coran. Corpul neînsufleţit este aşezat pe o parte, astfel încît faţa să se îndrepte spre Mecca.
Musulmanii cred ca răufăcătorii sunt pedepsiţi în mormînt, ispăşindu-şi astfel o parte din chinurile ce le-ar avea de îndurat în viaţa viitoare. Acestă credinţă are ca temeie faptil că unele persoane înmormîntate în pozişie anumită au fost găsite întoarse sau în altă poziţie. Este posibil însă ca graba cu care au fost îngropate acele persoane să fie accelerat survenirea morţii adevărate, în locul celei clinice. Oricum, credinţa musulmanilor în răsplăţile vieţii viitoare este atît de mare încît ei şi-au dat cu uşurinţă viaţa pentru triumful religiei islamice aici pe pămînt. Se socotea, de pildă, că oricine moare pentru Allah este primit de-a dreptul în rai.