Dumnezeu (Allah). Mărturisirea religioasă islamică este, relativ, foarte scurtă: „Nu există altă divinitate decît Allah, iar Mahomed este profetul său.”
Allah este creatorul absolut, Susţinătorul, Stăpînul, Nimicitorul, Restauratorul, Ţiitorul de minte absolut a oamenilor şi al făpturii. Toată puterea se află într-însul. El este cel ce înalţă, cel onorează, cel ce scoboară. Faţă de lume el este mult milostiv şi mult milosîrd, iertător, mult iertător, şi iertătorul prin excelenţă, îndurat. El poartă nu mai puţin de 99 de nume sublime, pe care musulmanul pios trebuie să le cunoască. Hotărîrile sale sunt drepte şi poruncile sale sunt lege pentru fiecare în parte. A făcut cunoscută voia sa oamenilor prin aleşii săi: Adam, Avraam, Moisei şi Isus. Dar fiind că oamenii nu au ascultat, Dumnezeu a trimis pe Mahomed să le aducă din nou aminte de voia sa. Mai mult, le-a dat prin el „Cartea Cărţilor”, Coranul, în care se află tot ceea ce le este necesar să ştie pentru a nu se mai rătăci din calea cea dreaptă.
Dumnezeul hotărăşte fiecărui om soarta sa. El va judeca faptele oamenilor la sfîrşitul lumii, dar celor credincioşi lui le-a hotărît o soartă cu totul fericită. Coranul. Este cuvîntul lui Dumnezeu, cuvîntul veşnic. În cer există cartea pe care îngerul Gabriel a făcut-o cunoscută lui Mahomed. Ea este „logosul” lui Dumnezeu neschimbat. În forma pe care o deţin musulmanii, ea are 114 capitole sau sure, unele mai lungi, altele mai scurte, dar toate formate din versete, în total, 6219. Tot ceea ce se spune în Coran este vrednic de crezare.cît a trăit Mahomed, au existat diverse materiale pe care s-au scris versetele rostite de el. Unele cuvinte s-au păstrat şi prin viu grai. După moartea lui Mahomed, califul Abu-Bakr a încredinţat lui Zaid Ibn-Thabit strîngerea tuturor acelor materiale şi alcătuirea cărţii. La moartea sa, Abu-Bakr a încredinţat Cartea sfîntă lui Umar, iar acesta a lăsat-o moştenire fiicei sale Aişa, soţia favorită a lui Mahomed. Uthman a fixat versiunea finală.
Surele Coranului poartă denumiri diverse, potrivit unor teme ce se cuprind în ele. În text se pot recunoaşte unele frînturi de texte din Vechiul Testament şi din Evangheliile apocrifice. Proza rimată a textului arab este model de expresie poetică, ea devenind metru clasic al poeziei arabe.
Angheologia. Musumanii cred în existenţa îngerilor. Îngerii au fost creaţi de Dumnezeu. Substanţa lor este lumina. Au misiunea de a face cunoscută lumii voia hotărîtă a lui Dumnezeu. Gabriel este căpetenia îngerilor. El a făcut cunoscut Coranul lui Mahomed. Îngerii buni au ca oponenţi pe îngerii răi. Iblis sau Şeitan (Satana) este îngerul căzut, diavolul. Neascultarea diavolului a constat în faptul că el a refuzat să plece lui Adam, la porunca lui Dumnezeu.
Pe lîngă cele 2 categorii de îngeri amintite (buni şi răi), mai există şi o categorie de duhuri libere (jinn), fiinţe create de Dumnezeu din foc şi care umblă prin văzduh. Şi aceste duhuri pot fi benefice sau malefice, dar mai mult malefice şi supuse diavolului.
Profetismul. În islamism s-a preluat credinţa că Dumnezeu vorbeşte oamenilor prin rofeţi (nabi). O astfel de credinţă exista şi exstă la evrei şi la creştini. Mulsulmanii cred că a existat o mare mulţime de profeţi, după tradiţia numprul lor ar fi de peste 100 de mii. În Coran sunt menţionaţi numai 25 de profeţi împreună cu trimişii (rasul). Cei mai importanţă au fost însă numai 6: Adam, Noe, Avraam, Moise, Isus, Mahomed. Ultimul a încheiat şirul profetic, fiind pecetea (khatam) tuturor profeţilor. De obicei, cînd se spune „profetul”, musulmanii înţeleg că este vorba de Mahomed. Profeţii au comunicat oamenilor poruncile dumnezeieşti. Aceste porunci au fost respectate un timp, dar duoă aceea s-au uitat. Din nou s-a trimis un profet, prin care să se reînnoiască poruncile lui Dumnezeu. Şi aşa s-a întîmplat pînă la Mahomed, căruia i s-a încredinţat copia Coranului din cer, prin cuvintele dictate lui şi care s-au fixat în scris de cei dintîi musulmani. După Mahomed, nu mai pot fi alţi profeţi fiind că nu se mai repetă dictarea făcută de înger şi pentru că există suficiente exemplare ale Coranului în lume. Ba încă textul Coranului trebuie învăţat cît mai mult pe de rost, chiar tot.
Darul profetic s-a împărtăşit celor care au auzit şi au reţinut cuvinte spuse de profet în diverse ocazii şi necesare reglementării corecte a vieţii religioase islamice. Ceea ce s-a reţinut de la aceştia formează tradiţia, Hadith. Tradiţia islamică a fost publicată în versuri complete sau în versuri reduse.
Eshatologia. (credinţa în viaţa viitoare) Musulmanii cred că Dumnezeu este stăpîn drept. El a stabilit o zi de judecată (idum-din). Atunci balanţa va dezvălui adevărul despre fiecare m, dacă a fost aacultător faţă de Dumezeu sau nu, supunerea faţă de Allah fiind porunca supremă pentru credincioşi. Atunci, sufletele vor fi puse să păşească pe o punte „mai subţire decît firul de păr şi decît tăişu sabiei”. Cei răi vor cădea în prăpastia iadului, iar cei bunivor intra în paradis, unde îşi aşteaptă bucurii de nespus, hrană din belşug, (pilaf de berbec, fete frumoase, izvoare răcoritoare).
Ziua judecăţii va fi prevestită prin semne speciale, îndeosebi fenomene cosmice, apoi prin venirea unei fiinţe monstruoase cu chip de om, dar cu un singur ochi şi călărind pe un asin. Aceasta va înşela lumea. Va veni însă după aceea Mahdi(cel călăuzit de Allah), va spulbera înşelăciunea şi va readuce dreptatea pe pămînt.
Bibliografie:
- Alexandru Stan, Remus Rus. Istoria religiilor pentru învăţămîntul preuniversitar. Editura institutului biblic şi de misiune al bisericii ortodoxe române. Bucureşti, 1991.
- Giovanni Filoramo, Marcello Massenzio, etc. Traducere din italiană de Mihai Elin. Manual de istorie a religiilor. Humanitas. Bucureşti, 2003.
- Mircea Eliade. Tratat de istorie a religiilor. Humanitas. Bucureşti, 1992.
- Emilian Vasilescu. Istoria religiilor. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Bucureşti, 1982.
- http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/jihadul-coran-terorism