Carol s-a născut în Sigmaringen ca Prințul Karl von Hohenzollern-Sigmaringen. Era cel de-al doilea fiu al prințului Karl Anton și al soției sale, principesa Josephine. După finalizarea studiilor elementare s-a înscris la școala de cadeți din Münster. În 1857 termina cursurile Școlii de Artilerie din Berlin. Până în 1866 (când a acceptat coroana României) a fost ofițer german. A participat la Al doilea război din Schleswig, mai ales la asaltul citedelei Fredericia și al Dybbøl, experiență care îi va fi de folos mai târziu în Războiul ruso-turc.[1]
După detronarea lui Cuza, Carol de Hohenzollern accepta propunerea dea veni I Romania si obtine acordul tatalui sau,al regelui prusiei si al cancelarului Bismarck de a pleca spre Romania.Din cauza conflictului austro-prusac,printul a calatorit cu un pasaport fals pana la Turnu Severin,fiind insotit de Ion C. Bratianu.
In dimineata zilei de 10 mai 1866 intra in Bucuresti,indreptandu-se spre Mitropolie,unde a fost proclamat domn de catre Adunare,in fata careia a jurat sa pazeasca legile Romaniei,drepturile si integritatea sa.
Adunarea Legislativa aleasa cu o luna inaintea venirii lui Carol s-a transformat in Adunare Constitutionala,luandu-si misiunea de a discuta si apoi de a vota proiectul unei Constitutii.Noua lege fundamentala a fost proclamata de catre domn la 1 iului 1866.Noua constitutie avea la baza modelul belgian.unii oameni politici au folosit sintagma “Romania-Belgia Orientului” dorind ca Marile Puteri sa aiba in privinta statului politic al Romaniei o atitudine asemanatoare cu cea fata de Belgia.
Constitutia de la 1866 a fost perecputa pe plan extern ca o manifestare a independentei.Ea prevedea ereditatea domniei sia tributiile unui domn Suveran,depasind statutul de autonomie recunoscut prin tratatele internationale.In acelasi timp,legea fundamentala a Roamaniei nu amintea nimic de suzeranitatea otomana si de garantia colectiva a puterilor europene.[2]
In 1869 Domnitorul Carol s-a casatorit cu Elisabeta de Wied, iar in 1871 se nastea Maria, prima principesa romana din Dinastia de Hohenzollern. Din pacate, Maria a murit de scarlatina la numai 3 ani.
Inca de la inceputul domniei sale,Carol I si-a facut cunoscuta dorinta de modifica raporturile cu Imperiul Otoman si dea castiga suveranitatea tarii.In 1873,domnul ridicase problema independentei in Consiliul de Ministri,iar in 1876 sustinea ca problema orientala nu-si va gasi rezolvarea decat odata cu destramarea Imperiului Otoman.
In primavara anului 1876,problema orientala s-a agravat:izbucnea rascoala bulgara,se declansau revolutia junilor turci si apoi razboiul sarbo-muntenegro-otoman.Romania si-a exprimat prin note diplomatice pozitia de neutralitate.
Guvernul condus de I.C. Bratianu a trecut la initiative diplomatice menite sa poregateasca posibila participare la un conflict cu otomanii.Primul-ministru a avut o intrevedere cu Franz Joseph I la Sibiu,iar in septembrie s-a deplasat la Livadia pentru a-i intalni pe tarul Alexandru al II-lea si pe cancelarul Alexandr Gorceakov.negocierile s-au incheiat fara o intelegere privind independenta si fara semnarea unei conventii romano-ruse care ar fi reglementat trecerea trupelor ruse pe teritoriul Romaniei.
Conventia va fi semnata abia pe 4 aprilie 1877 de baronul Dmitri Stuart,reprezentantul rusiei In Romania si de Kogalniceanu,ministrul nostru de externe.
Rusia,care va suferi mari pierderi in Balcani,e nevoita sa solicite,prin marele duce Nicolae,participarea armatei romane ,acre se angajeaza eroic in luptele contra turcilor.despre operatiunile militare si obtinerea independenetei totale a Romaniei au scris numerosi publicisti.aprecieri elogioase la adresa ostasului roman s-au publicat,chiar in timpul ostilitatilor,in gazete din Franta,Spania,Elvetia,Belgia si altele.[3]
Pe plan intern, Carol I a cultivat un climat de ordine, disciplină şi rigoare, a stăruit pentru modernizarea structurilor economice şi a fost un arbitru al vieţii politice. Suveranul a arătat preocupare pentru dezvoltarea învăţământului, a culturii, precum şi pentru formarea tinerei generaţii de intelectuali. Pe plan extern, a acţionat pentru afirmarea autonomiei şi întărirea prestigiului internaţional al statului. În timpul Războiului pentru Independenţă, Carol a avut cele mai importante merite în desfăşurarea operaţiunilor militare.[4]
Domnia îndelungată a lui Carol a ajutat dezvoltarea rapidă a statului român. Dar, spre sfârșitul domniei sale și începutul Primului Război Mondial, regele dorea să intre în război de partea Puterilor Centrale, în timp ce opinia publică era de partea Antantei. Carol a semnat un tratat secret în 1883, care lega România de Tripla Alianță și, deși tratatul trebuia activat doar în cazul în care Rusia imperialistă ar fi atacat unul dintre membrii tratatului, Carol era convins că cel mai onorabil ar fi fost intrarea în război de partea Imperiului German.
A fost convocată o întrunire de urgență a membrilor guvernului unde Carol le-a comunicat acestora existența tratatului și și-a exprimat dorința sa. A întâmpinat o opoziție crâncenă din partea membrilor guvernului. Se spune că aceasta i-ar fi provocat moartea subită pe 27 septembrie/10 octombrie 1914. Viitorul rege Ferdinand, sub influența soției sale, Regina Maria, a fost mai dispus să asculte opinia publică.
Cei 48 de ani de domnie a lui Carol I au marcat o etapă de mari progrese a României în plan economic, social, administrativ, politic, cultural. Sistemul de guvernare stabilit prin Constitutia De La 1866 a introdus în ţara noastră regimul monarhiei constituţionale, care a evoluat pe o linie democratică.
[1] http://ro.wikipedia.org/wiki/Carol_I_al_României
[2] Nicoleta Dumitrescu,Mihai Manea,cristian Nita,Istoria Romanilor,Constitutia din 1866,Editura Humanitas,Bucuresti,2005
[3] Titu Georgescu,1877-cucerirea independentei de stat,Editura Fundatiei”Romania De Maine”
4 http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Carol_I_de_Hohenzollern-Sigmaringen