În anul 753 î.Hr.. a fost înfiinţată în Italia de mijloc o cetate careia îi fusese destinat un mare viitor şi un rol însemnat în istoria popoarelor. Înfiinţarea Romei la data indicată de Titus Livius a fost atestată de arheologii care au dezgropat Roma veche, situată la circa 25 km de vărsarea Tibrului în Marea Mediterană. Cele 7 coline pe care a fost clădită Roma se pot vedea şi astăzi. Ele erau uşor de apărat datorită povârnişurilor abrupte.
Despre originea acestei cetăţi ne-au rămas diferite legende care infrumuseţează istoria acelor timpuri stravechi. Ele povestesc despre strămoşul latinilor ce au fondat Roma, Enea, ginerele lui Priam, regele troienilor. Acesta a reusit sa-si salveze parintele si fiul in timp ce Troia cadea sub asaltul furios al grecilor si , impreuna cu alti cativa troieni, au plecat pe mare. Dupa o lunga calatorie au ajuns in Latium. Acolo Enea a întemeiat cetatea Lavinium iar mai târziu, fiul său, Ascanius, a întemeiat, la poalele Munţilor Albani, cetatea Alba-Longa , cetate în care a domnit. Viaţa şi faptele lui Enea sunt povestite minunat în nemuritoarele versuri ale poemului lui Vergiliu , Eneida.
După moartea lui Ascanius un şir întreg de regi au domnit în cetatea clădită de el. Unul dintre aceştia a fost Numitor. Fratele său mai mic, Amulius l-a alungat de pe tron, iar pe fiica acestuia, Rhea-Silvia, a făcut-o preoteasă a zeiţei Vesta, obligând-o astfel să nu se mai căsătorească. Prin această, nici un urmaş al regelui alungat nu se mai putea naşte pentru a răzbuna nelegiuirea făcută de el. Dar preoteasa Rhea-Silvia a fost iubită de Marte , zeul razboiului, şi a născut doi gemeni: pe Romulus şi pe Remus. Aflând vestea, Amulius a poruncit ca cei doi copii să fie aruncaţi în râul Tibru. Coşul în care se aflau cei doi micuţi a fost întâi scos la mal de curenţi şi adăpostit sub un smochin. Se spune că zeul Marte a trimis o lupoaică să alăpteze copii. Un păstor al regelui , Faustulus , i-a găsit pe copii şi i-a dus acasă soţiei sale care le-a devenit doică şi i-a crescut. Când băieţii s-au făcut mari şi au aflat povestea lor , cunoscâdu-şi acum originile regale, au hotărât să întemeieze o noua cetate în ţinutul în care crescuseră, acolo unde Tibrul, ieşit din munţi, se îndrepta spre mare.
Între cei doi fraţi a izbucnit însă un conflict : cine să dea numele cetăţii şi cine să cârmuiască .Nu s-au înţeles nici asupra locului unde trebuia clădită cetatea : pe dealul Palatin sau pe cel Aventin. Din această cauză s-a iscat vrajbă mare în urma căreia Remus a fost ucis de către fratele său. Astfel a ajuns Romulus singurul stăpân, iar cetatea întemeiată de el pe dealul Palatin a luat numele fondatorului ei : Roma. Oraşul , loc de refugiu pentru sclavii fugari şi pentru oamenii liberi dornici să-şi schimbe viaţa , ducea lipsă de femei. În zadar a cerut Romulus cetăţilor vecine ca fetele lor să se mărite cu noii locuitori ai cetăţii: nimeni nu a vrut să intre în legături de familie cu oamenii fără căpătâi din Roma. Atunci Romulus, a recurs al un vicleşug, i-a invitat pe locuitorii celorlalte cetăţi latine şi s-au distrat, uitându-se liniştiţi la jocurile desfăşurate în cinstea zeilor. La un semn al lui Romulus, bărbaţii din Roma s-au repezit şi fiecare a răpit câte o femeie. Bărbaţii străini, neînarmaţi n-au putut să le apere şi au fugit, blestemându-i pe romanii care călcau în picioare legile ospitalităţii.
Aşa a început războiul. Cetăţile latine au fost învinse uşor, dar sabinii, în frunte cu regele lor Titus Tatius, mai puternici, au pornit contra Romei. Cele două armate s-au ciocnit în valea mlăştinoasă dintre Capitoliu şi Palatin. Lupta a durat mult. La un moment dat, soldaţii romani, temându-se pentru viaţa lor, au început sa fugă, dar Romulus a reuşit să-i îmbărbăteze readucându-i în luptă. Sabinele, legate acum de ambele cetăţi, au intervenit între cele două tabere, împăcându-i pe bărbaţii şi pe fraţii lor. Cele două cetăţii s-au unit, formand un singur popor. Romulus si Titus Tatius au domnit împreună peste poporul unit.
Acesta este mitul despre întemeierea cetăţii Roma. El atribuie unor eroi şi semizei o opera care a apartinut în realitate, mai multor generaţii. Cele mai sigure date cu privire la istoria veche a Romei ni le furnizează materialele arheologice. Din datele arheologice reiese limpede că întemeierea oraşului nu a fost opera unui “întemeietor” , după cum pretinde tradiţia literară. Oraşul s-a format treptat , prin unirea şi contopirea diferitelor comunităţi .
Legenda întemeierii Romei este un izvor important , deoarece ne oferă informaţii cu privire la spaţiul şi timpul formării oraşului . Deşi mare parte din această legendă ţine de literatură , există şi multe elemente adevarate .
Bibliografie
- “Mica enciclopedie de istorie universală” , Marcel D.Popa , Horia Matei , Ed.Politica 1988
- Manual istorie cls.aV-a, Liuba Ghiorghiţă , Sorin Oane , Ed. Teora 1997
- Mic dicţionar enciclopedic, Ed. Enciclopedică română 1972
- Istoria Romană, Theodor Mommsen ,Ed.Ştiinţifică şi Enciclopedică 1987
- Internet